Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
social
MIRCEA BĂSESCU rămâne în AREST PREVENTIV! Avocatul fratelui preşedintelui a atacat, deja, sentinţa Tribunalului Constanţa...

MIRCEA BĂSESCU rămâne în AREST PREVENTIV! Avocatul fratelui preşedintelui a atacat, deja, sentinţa Tribunalului Constanţa...(991)

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, Traian Băsescu, rămâne în arest preventiv!
Aceasta a fost soluţia Tribunalului Constanţa, la cererea lui Mircea Băsescu, prin avocatul său, Nelu Traşcă, de transformare a măsuii judiciare de arestpreventiv în aceea de arrest la domiciliu
Decizia Instanţei nu este definitivă. Ea a şi fost atacată, de altfel, imediat, la Curtea de Apel Constanţa (care, dacă nu acordă termen până vineri, când judecătorii au liber, va judeca abia luni, cel mai devreme!)


Mircea Băsescu a cerut înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, deoarece au trecut 30 de zile de la ultima decizie a Instanţei, prin care măsura de arest preventiv a fost prelungită de judecători. Aceasta a expirat acum şi urma să se judece prelungirea stării de arest.

"Vom uza de toate căile posibile, inclusiv prin plângere la CEDO pentru că acum stă în arest preventiv fără motive temeinice. În afara gravităţii faptei şi a unui pericol public, invocat abstract, pentru că nu există pericol public dacă ar fi cercetat la domiciliu, nu există alte motive temeincie care să justice această măsură", a spus avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Traşcă.
Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (D.N.A.), pentru trafic de influenţă, după ce a cerut sume de bani importante, de la membrii familiei interlopului, de etnie romă, Sandu Anghel, zis “Bercea Mondial(u)”.
În acelaşi dosar, a fost deferit justiţiei şi Marian Căpăţână, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Potrivit rechizitoriului D.N.A., la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului şi a altor cereri incidente în respectiva cauză.

"Inculpatul Băsescu a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor şi poate obţine o situaţie favorabilă pentru tatăl denunţătorului: fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate. Ulterior, pentru că tatăl denunţătorului nu a fost pus în libertate, denunţătorul i-a remis şi suma de 350.000 de euro inculpatului Căpăţână în acelaşi scop. Intervalul de timp în care denunţătorul a remis sumele de bani inculpatului Căpăţână este cuprins între datele de 20.02.2011 (data luării măsurii arestării preventive faţă de tatăl denunţătorului) şi 22.02.2012 (data pronunţării hotărârii de condamnare la instanţa de fond)", spune D.N.A.

Din suma totală de 600.000 de euro, remisă lui Marian Căpăţână, fratele preşedintelui a primit 250.000 de euro.
"Pentru faptul că a mijlocit remiterea banilor, Marian Căpăţână şi-a însuşit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiţi de la denunţător. După pronunţarea hotărârii de condamnare din 22 februarie 2012, având în vedere durata pedepselor cu închisoarea aplicate, mult mai mari decât pedepsele promise de Mircea Băsescu, denunţătorul şi membrii familiei sale au pretins restituirea banilor daţi inculpaţilor. În acest sens, până la 26 februarie 2012, Mircea Băsescu a restituit suma de 280.000 de dolari. Ulterior, au mai fost restituite diferite alte sume de către Marian Căpăţână", procurorii anticorupţie.

Deşi cei doi i-ar fi restituit o parte din banii primiţi (280.000 de dolari, daţi ginerelui lui Sandu Anghel, de către Mircea Băsescu, echivalentul celor 250.000 de euro primiţi), aceştia l-au asigurat în continuare pe Florin Anghel că vor continua demersurile, respectiv folosirea influenţei în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile, inclusiv prin strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Craiova.

Mircea Băsescu a fost arestat, alături de Marian Căpăţână, în data de 20 iunie, în urma soluţiei Tribunalului Bucureşti.


IMAGINE: Două flori (Mircea Băsescu şi „Mondialu”) şi un buchet... (Sursă foto: libertatea.ro)
 

Taguri: MirceaBasescu, MarianCapatana, MarianAdrianCapatana, DNA, D.N.A., DirectiaNationalaAnticoruptie, SanduAnghel, BerceaMondial, FanicaAnghel, IzauraAnghel, GrinicaIon, MariusConstantin, TribunalulConstanta, CurteaDeApelConstanta, CurteaDeApelCraiova, ICCJ, I,

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

PNL SE IMPLICĂ ÎN AFLAREA ADEVĂRULUI DESPRE 10 AUGUST 2018 ȘI PEDEPSIREA VINOVAȚILOR!
scris de Lucian Cristea
Ca un făcut, la români, se adună parcă numai suferințe! Nici nu s-au vindecat vechile răni, că au și apărut altele! Mai mari,(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii