Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
La târgul de slănină, biserica

La târgul de slănină, biserica(1561)

În fața bisericii, în postul abia care se apropie de final, târgul de slănină adună localnici săraci despre care biserica habar nu are, și nespusă mi-e mâhnirea că nu e în stare să-i ajute, cum nici autoritatea locală cu frizură nouă cum alții nu-s în staresă poarte nu poate roși, pentru că nimic nu i se poate imputa; cântarul pieței nu mai este în preajma portalului catedralei, pentru că aceasta este împrejmuită, adică buna credință a fost îmbrâncită de străjerii care au cumpărat peștele din apă înainte de a fi pescuit (sigur, pot rămâne doar cu mirosul!), ci în halele urbanismului pline de misiți și slujbași, de promisiuni negustorești de proastă reputație, de zumzetul torcătoarelor, slujnice la hanurile bisericești unde nu se mânâncă pâine albă decât după uscatul și scărmănatul firelor de lână, de atracția jocului la bursa măcelarilor și a vătafilor de provincie, modernitatea numindu-i primari.

Dar și halele fac parte dintr-o operație negustorească, pe care biserica o consideră un indicator economic;așa a apărut concurența între ei, cum și clădirile bisericești joacă rolul unui astfel de indicator. Promovarea halelor de către biserică nu este o noutate, și s-ar putea ca istoria lor să fie mai abitir cercetată de aceasta decât de noi, pentru că însăși clădirile bisericești sunt niște hale care se sprijină pe stâlpi de piatră care oricând pot adăposti precupeți cu marfa la vedere: piei și vinuri, mirodenii și postavuri, unturi, fierărie și grâu, brânză și linte, fân și ulei, verdețuri, fructe, vânat, făină și mălai, potârnichi și prepelițe, mic mobilier, expoziții solo, fructe de mare, podoabe din aur și argint, emailuri și sticlării, leacuri, bilete de călătorii pe itinerarii lungi și nemaiauzite, ce mai, o felurime de mărfuri și de prețuri; în stradă, jongleuri, dansatori pe frânghie, trubaduri, jocuri de noroc, ghicitoare, actori ambulanți propunând comedii, jocul de carusel, crainici în robe lungi fluturându-și bastonul de argint, răpăit de tobe, fete care-și pierd nădejdea-n măritiș, măști și alte extravaganțe, alchimiști, meseriași, zilieri, cetățeni strigându-și falimentul, făcători de proiecte, cămătari, matrozi în căutarea corăbiei pierdute, evaziune, ochiul vigilent al autorității...

Ce mai mondenități! Un angrenaj al tradițiilor făcut țăndări de pântecele nesățios al halelor!
Dar biserica știe, ca și mine, că proverbul care spune că ,,De la iarmaroc nu te întorci ca de la piață”, are dreptate. Adică, piața te-nvață. Ce n-a-nvățat-o, însă, și mă mir dat fiind faptul că relația umanității cu misterul divin se spune că este mediată de legea credinței tradiționale, iar această mediere se petrece și cu ajutorul învățăturii din școli,iar clerul a trecut și el prin școli,unde se predă săptămânal manifestarea funcției religioase în viața omului, este că, tot în termeni tradiționali, ar fi putut să examineze modul în care spiritul lui Dumnezeu găsește calea de a opera în propria viață, prin construirea unor școli, dacă tot are spirit întreprinzător, spirit despre care știm că a debutat cu o pasiune pentru aur și dragoste pentru bani, direcționând din banii pe care-i primește din donații, sponsorizări, câștigați din propriile-i activități ale societăților de turisme cumenic și manufactură obiecte de cult, redirecționarea a 2 la sută din impozitul pe venit, spre eterna sa pomenire... Ar fi apoi și o dovadă de patriotism.
Pasiunea însă pentru câștig apare prima oară la preoți în secolul XIII în Germania, Franța și Italia. Erasmus din Roterdam amintea și el faptul că ,,banul este zeul pământului”.

Spiritul de întreprinzător în acest caz are legătură cu cariera de funcționar alimentată de un mesianism cleric în așteptare, și nicidecum cu agresiva sensibilizare pozitivă a celor care pot participa la proiectele sale vizând construcția de școli. Ea nu știe să profite de scutirile oferite pe impozite, de garanțiiși privilegii decât în interesul său, ceea ce arată o-ndepărtare de omul natural; știu preoții ce este cu acest om natural, așa cum l-a creat dumnezeu, cu cap solid și picioare robuste?
Eu, impresionabil cum am fost totdeauna și entuziastul încrezător în triumful binelui, cred că biserica noastră locală își va îndeplini, fără să golească cutia milelor, și această sfântă îndatorire pe care o are față de enoriași. Greșesc, cumva? Și apoi, școala nu e un tot educațional ce-și trage seva din tradițiile umaniste, ca și învățătura bisericească de altminteri, nu e un produs uman al frumosului în gândire care păstrează, întrucâtva, specificitatea și simbolistica pioșeniei?
Sau gândește că cineva, din public, va purcede într-o acțiune de strângere de fonduri, Constanța are și oameni bogați prinși, cu voia lor, în topuri anuale, deci își pot dezlipi niște sume de bani, periodic, pentru construcția de locașuri școlareși susținerea lor,măcar un timp. Și nu cred că trebuie în vreun alt chip să lămuresc natura cerinței mele, cum nu trebuie să lămuresc natura electricității sau faptul că onor biserica prin cerința sa publică ar putea să-și piardă posițiunea în societate.


Și, dacă biserica, prin funcționarii săi – o elită intelectuală numeric redusă - nu își găsește timp pentru asemenea proiecte contemporane, îi dau eu cu împrumut o juma’ de an din viața mea, gândind că școalele se află în subordinea administrației publice locale și sunt de parcurs anumiți pași.Nu, nu isbucniți în aplausuri sgomotoase, ideea nu este a mea.
Eu doar invit la o cugetare comună, la o trăire a faptelor noastre din interior - în rugăciune toți suntem egali! - și nu la o survolare a lor ca și cum ele ar fi un spectacol. În fapt, este o invitație la o decizie; știu, se poate spune că decizia este ceva complex, că momentele sale nu pot fi separate, - ca în dragoste, te îndrăgostești pur și simplu, motivațiile vin a posteriori, și așa și este, nu? Este o invitație la un act de civilizare. Dar verba volant... Biserica se adaptează, colaborând la istoria mare, schimbărilor la societatea modernă, dar niciodată în folosul celor săraci.
Simțul critic în cazul ăsta ar fi va să zică, vorba lui Călinescu, ,,un simț ca și celelalte ce stau la poarta dintre lumea de dinafară și conștiința noastră și ar avea prin urmare valoarea obiectivă pe care o au în genere simțurile, întrucât aduc în eul meu o realitate ce se prezintă ca străină de el”...
Iar spusele mele, de loc înghimpătoare, sunt o privire asupra unei situațiuni de dominare a străzii, ca principal și unic vis, în lipsa acțiunii sociale și a devotamentului față de comunitate. A devenit școala un subiect impopular și pentru biserică?
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

PREMIERĂ INEDITĂ. PRIMA SCRISOARE DESCHISĂ DIN VIAȚA LUI FELIX STROE
scris de Lucian Cristea
De când Liviu Dragnea a decretat starea de urgență în PSD, organizând tot felul de congrese și de ședințe, susținătorii săi(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii