Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
dosarele timpul
Cine sunt consilierii locali ai Constanței. Ali Denis, ”scouter”-ul plătit cu 1.500 de lei pe lună de la HCM care conduce un Audi Q7

Cine sunt consilierii locali ai Constanței. Ali Denis, ”scouter”-ul plătit cu 1.500 de lei pe lună de la HCM care conduce un Audi Q7(9611)

Consiliul Local Constanța este compus din 27 de membri. Teoretic, ei sunt cei care iau decizii în numele nostru, al locuitorilor Consanței. Practic, mulți dintre ei sunt simple mașini de vot, iar pe unii nu ținem minte să-i fi auzit vreodată vorbind în ședințe. 

Demersul nostru, de a prezenta activitatea fiecăruia dintre ei, se lovește de lipsa de informații. Din păcate, NICIUN consilier local nu și-a publicat, măcar o dată pe an, un raport de activitate. Ne reprezintă în consiliu, este plătit pentru asta, prin urmare ar trebui să știm DE CE primește indemnizație.

Din nou îi rugăm public pe toți consilierii locali să facă public un raport al activității pe anul 2014.

Primul consilier, în ordine alfabetică, este Ali Denis. Nu ați auzit prea multe despre el pentru că este unul dintre cei mai tineri și mai discreți membri. ”Mut ca o lebădă”, cum spunea Lucian Blaga.

Una dintre ”calitățile” sale este cea de a fi fost născut din Nurhan Ali, fost consilier local din partea PSD. Este primul caz care demonstrează că trăim într-un fel de monarhie, în care funcțiile se transmit din tată în fiu. Glumim, desigur. Rămâne însă întrebarea, serioasă: ce l-a recomandat pe tânărul Ali să ne reprezinte în Consiliul Local Constanța? Să nu uităm: tatăl său a fost desemnat în 2012 cetățean de onoare al municipiului, la propunerea primarului Radu Mazăre, pentru performanțele în calitate de manager al echipei de handbal HCM Municipal Constanța.

Ali Denis este administrator la o firmă, Den-Fil Brothers SRL, care figurează a fi în suspendare de activitate din septembrie 2010. Mare brânză nu a produs oricum societate, al cărei ultim bilanț indică pierderi de 350 de lei. Cifra de afaceri înregistrată în 2008 a fost de aproape 30.000 de lei, apoi a fost zero. Firma se ocupă de baruri și alte activități de servire a băuturilor alcoolice.
În declarația de avere, Ali Denis notează că deține teren agricol și intravilan în satul Siminoc, dar și jumătate de apartament în orașul Constanța. Tânărului îi plac mașinile de lux. Are în garaj un Audi Q7 model 2008 și mai conduce și un Ford Mondeo din 2004.

În anul 2013, Ali Denis a raportat câștiguri de 18.000 de lei din activitatea de scouter (la fel ca acum doi ani), dar și 6.791 de lei din cea de consilier local. Scouter înseamnă activitatea de a găsi noi talente. Este angajat la HCM Constanța, firma unde tatăl a fost manager. În plus, a vândut un teren către Cambela Prod SRL, cu suma de 85.000 de euro. O sumă frumușică dacă ne raportăm la veniturile modeste realizate din muncă. Pentru cheltuieli de zi cu zi, are un cont curent de 15.000 de euro. Din alocațiile copiilor a mai câștigat 1008 lei.

De menționat că în anul 2012 Ali Denis a notat în declarația de avere că a obținut 18.000 de lei de la HCM Constanța, unde, repetăm, manager era tatăl său, cu care a încheiat o convenție de colaborare în calitate de jurist. Remarcați că este vorba despre aceeași sumă pe care o obține în calitate de scouter.

Ali Denis este membru PSD.
 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

„Nu am nicio reținere
scris de Mircea Lungu
în legătură cu experimentul schimbărilor care se vor petrece”. Amorțitor, în plină lumina unei conferințe de presă, glasul ofici(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii