Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
evenimente
CLOACA de la Universitatea Ovidius. Încă un profesor reținut de DNA

CLOACA de la Universitatea Ovidius. Încă un profesor reținut de DNA(817)

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 28.01.2015, ora 19:00, până la data de 29.01.2015, ora 19:00, a inculpatului ȚARĂLUNGĂ GHEORGHE, profesor universitar doctor la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, disciplina Farmacologie, Farmacoterapie, Farmacie Clinică, colonel în rezervă, cu privire la săvârşirea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanţa de reținere se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 28 ianuarie 2015, inculpatul Faloutsos Evangelos i-a oferit inculpatului Țarălungă Gheorghe suma de 200 euro, în biroul său de la sediul Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, în scopul de a-l promova, în condiţii nelegale, la disciplina Farmacie clinică din anul V de studii.

În aceeași zi s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În aceeași cauză, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 30 de zile, în intervalul 28.01.2015 – 26.02.2015, față de inculpatul Faloutsos Evangelos cu privire la săvârşirea infracțiunii de dare de mită.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu comunice cu inculpatul Ţarălungă Gheorghe, direct sau indirect, pe nicio cale.

Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Inculpaților li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca inculpatul Ţarălungă Gheorghe să fie prezentat, la data de 29 ianuarie 2015, la Tribunalul Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ATENȚIE, LA MANGALIA NU SE FILMEAZĂ! TOTUL ESTE REAL!
scris de Lucian Cristea
Mă pun adeseori în locul lui Radu Cristian, primarul orașului Mangalia, și îmi imaginez cât de șifonate sunt, în ultima vreme, dimi(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii