Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
social

Aici sunt banii dumneavoastră: taxa de promovare din Mamaia, folosită pentru a promova echipa de bob a României(968)

Asociaţia Litoral-Delta Dunării şi Federaţia Română de Bob şi Sanie au încheiat un contract de colaborare în vederea depunerii candidaturii staţiunii Mamaia pentru a găzdui Campionatul Mondial de Bob pe rotile în anul 2016. În acest sens, staţiunea Mamaia este promovată pe bobul cu care echipa României concurează la Campionatele Europene din sezonul 2014/2015. Proiectul face parte din strategia de promovare a staţiunii Mamaia şi este finanţat din taxa de promovare. ”Având în vedere că este un eveniment inedit pentru Staţiunea Mamaia, dar şi pentru România, întrucât nu există încă nici o pistă de acest gen pe teritoriul ţării, găzduirea unui asemenea campionat la malul Marii Negre va atrage mii de turişti din toate colţurile lumii şi va face posibilă creşterea gradului de ocupare al staţiunii la început de sezon, mai precis în luna iunie 2016”, spun reprezentanții Asociației Litoral Delta Dunării. În urma competiţiilor sportive de bob din acest sezon, echipa României, formată din Andreea Grecu şi Maria Constantin şi antrenată de fostul campion Paul Neagu, a câştigat Cupei Europei la campionatele de la Winterberg. Astfel, echipajul a evoluat cu bobul inscripţionat cu sigla oficială a staţiunii Mamaia şi mesajul „Holidays in Mamaia Romania”.

Asociaţia Litoral-Delta Dunării a realizat în cadrul acestui proiect şi un film oficial care va susţine candidatura staţiunii Mamaia la Campionatul de Bob pe Rotile, pe care Federaţia Română de Bob şi Sanie o va depune şi o va susţine la Federaţia Internaţională. ”Continuăm seria de evenimente internaţionale cu o campanie care vizează susţinerea unui sport de iarnă, dar care poate transforma Mamaia în gazda Campionatului Mondial de Bob pe rotile, campionat care, în ultimii 12 ani, s-a desfăşurat în Monaco iar anul acesta are loc la Stuttgart. Suntem mândri că pe bobul pe care concurează echipa României este promovată staţiunea Mamaia în toate competiţiile mondiale care au vizibilitate pe canale de televiziune internaţionale dedicate sportului”, a declarat Corina Martin, Preşedinte Asociaţia Litoral – Delta Dunării.
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MIHAI LUPU, SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR
scris de Liviu Tramundana
Deși inspirat din sloganul unei galerii de fotbal, titlul reflectă fidel situația președintelui CJ Constanța. Acesta a fost singur în(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii