Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
dosarele timpul
Cine sunt consilierii locali ai Constanței. Costin Răsăuțeanu, tânăra speranță a PSD

Cine sunt consilierii locali ai Constanței. Costin Răsăuțeanu, tânăra speranță a PSD(1730)

Printre tinerii care fac parte din Consiliul Local Constanța se numără și Costin Răsăuțeanu, din partea PSD.
Este vicepreședinte al Organizației Municipale a PSD, președinte al Organizației Județene a Tinerilor Social Democrați Constanța, vicepreședinte TSD la nivel național, membru în Consiliul Organizației Județene a PSD.

În Consiliul Local Constața, este secretar al comisiei nr. 2, adică al comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură.

Rolul comisiei este de a întocmi și aviza studii și programe de dezvoltare urbanistică, de a realzia studii și programe care să asigure buna funcționare a serviciilor de gospodărire comunală, transport local și rețele edilitare, de a iniția și asigura realizarea programelor de organizare și dezvoltare urbanistică a localității, precum și de amenajare a teritoriului, cu respectarea tradiției locale și a prevederilor legale, de realizare a lucrărilor publice atunci când este vorba despre refacerea și protecția mediului înconjurător, protecția și conservarea monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor și rezervațiilor naturale (acestea din urmă, în comun cu comisia 4).

Nu l-am auzit pe Costin Răsăuțeanu vorbind în Consiliul Local despre problemele legate de transportul în comun, despre rețelele edilitare, nici despre modul în care arată orașul, despre a cărui dezvoltare nu se poate spune că respectă tradiția locală. De asemenea, nu am văzut nicio inițiativă de protejare a monumentelor istorice, deși mass media a tras de multe ori în ultimii ani semnale de alarmă referitoare la situația dramatică în care se regăsesc unele dintre ele – Edificiul Roman cu Mozaic este numai unul dintre ele, ca să nu mai vorbim de mormântul Hypogeu sau de extraordinarul amfiteatru roman din subsolul hotelului Ibis, care de zeci de ani este ascuns privirii turiștilor.

Ce a făcut consilierul Răsăuțeanu pentru toate acestea? În lipsă de alte informații, noi spunem nimic. Repetăm însă și acum: consilierii locali trebuie, dintr-o minimă datorie morală față de constănțeni, să redacteze un raport de activitate în care să ne prezinte munca lor. Poate că tânărul Răsăuțeanu are realizări pe care noi nu le cunoaștem…

În altă ordine de idei, Costin Răsăuțeanu este una dintre marile speranțe ale PSD. Cu mai multe funcții în partid, pe care le-ați putut citi la începutul articolului, acesta este văzut ca un viitor lider în grupa mare a partidului.

Trebuie să spunem că pare format dintr-un alt aluat decât al tinerilor de bani gata care au ajuns în consiliu numai pe baza funcției de fiu al unui tată cu bani. Costin Răsăuțeanu nu se poate lăuda cu o avere prea mare. De fapt, nu are nici casă, nici masă, iar mașina pe care o deține a fost construită în 2000. Veniturile sale au constat în îndemnizația de consilier local (12.307 lei), de director general la Grupul Local Dobrogea Nord Constanța (23.721 lei) și de expert în fonduri structurale (9.387 lei).
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MAJESTATEA SA PRIMARUL!
scris de Lucian Cristea
Există o categorie restrînsă de cetățeni care, cu un tupeu ieșit din comun, își arogă drepturi nemăsurate și se plasează singur(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • DINTRE 1.000 DE-ALDE CATTANI, NU S-A GĂSIT UN MINISTRU COMPETENT LA INTERNE!
  • SĂ MORI RĂNIT DIN DRAGOSTE DE SPORT...
  • Al cui este Teatrul de vară din Mamaia, cine își bate acum joc de el și nimeni nu se supără?
  • SCURTA VARĂ FIERBINTE A NOULUI MINISTRU DE INTERNE
  • CASA MORTUARĂ ALBASTRĂ A PRESEI