Primăria Constanța a cheltuit milioane de lei în Mamaia, în timp ce cartiere din Constanța se afundă în noroaie(3475)
Cheltuirea banilor este o chestiune de priorități. Așa este și într-o familie, așa este și în comunitate. Dacă soțul vrea neapărat ultimul model de iPhone, chiar dacă nu și-l permite, se va face luntre și punte și îl va cumpăra. Credeți că va asculta de sfaturile soției? Probabil că nu. La fel se întâmplă și atunci când conduci un oraș. Primarul și consilierii vor face ce doresc cu banii de la buget, fără să-i întrebe pe locuitori. Știm sigur că se întâmplă așa și avem și câteva cifre să vă prezentăm.
Potrivit unui răspuns al Primăriei Constanța, la solicitarea Asociației Constanța Ia Atitudine, am aflat că din celebra taxă de ”promovare și punere în valoarea a patrimoniului turistic” s-au strâns 1.793.710 lei. Cea mai mare parte din sumă a ajuns la Asociația Litoral Delta Dunării, iar o parte, mai exact 358.710,2 lei, a ajuns în bugetul local al municpiului Constanța. Banii aceștia provin, vă reamintim, de la agenții economic din Mamaia și Satul de vacanță, dar și de la persoanele fizice care dețin apartamente în stațiune.
Cu acestă sumă, primăria ar fi trebuit să promovese turismul. Nu s-a limitat însă la ea, ci a cheltuit de aproape 20 de ori mai mult. Astfel, potrivit aceluiași răspuns acordat ACIA, suma cheltuită de la bugetul local pentru promovarea turismului în stațiunea Mamaia a fost, anul trecut, de 6.411.000 lei.
”Nici primarul, nici consilierii nu au întrebat locuitorii orașului dacă sunt de acord să se cheltuie suma aceasta imensă. Au votat fără nicio consultare prealabilă. Nu au întrebat dacă oamenii, cei care plătesc taxe și impozite, preferă poate să se asfalteze o stradă, în condițiile în care multe cartiere arată ca adevărate cocini. Mă refer aici la Compozitorilor și Palazu Mare, unde asfaltul este un cuvânt care nu s-a inventat. Nu au întrebat nici dacă se dorește să se investească în cultură, în spații de joacă pentru copii, în parcări. Nu. S-a luat decizia ca banii să se ducă în distracția din Mamaia”, a spus Andrei George Popescu, președintele Asociației Constanța Ia Atitudine.
Întrebăm retoric: cu ce folos? Cu ce ne ajută pe noi, constănțenii, că am cheltuit o căruță de bani în Mamaia, din banii noștri? Dacă le luăm la puricat, o să vedem că hotelurile și restaurantele de acolo sunt, în majoritate, pe pierdere. Am îmbogățit însă niște proprietari de afaceri care își plătesc angajații ca pe sclavi și care stau cu burta la soare 9 luni pe ani, pentru că noi, proștii, le promovăm afacerile din taxele și impozitele noastre.
Pentru informația dumneavoastră, vă spunem și unde s-au dus acești bani:
1. 4.250.000 la SC FTV RO SRL, pentru ”Fashion Summer Festival Mamaia 2014”
2. 1.188.000 pentru SC Fashion Luxury Events SRL, pentru participarea la târgul de turism internațional de la Londra și la Târgul de turism al României
3. 675.000 de lei pentru SC Vip Models & Events SRL, pentru ”Mamaia este hitul verii 2014”
4. 198.000 de lei pentru SC Atlas Media Promotion SRL, pentru ”Videoplay 2014”
5. 100.000 de lei pentru SC Professional Training Center SRL, pentru ”Faleza Fanteziei 2014”.
De precizat că acest ultim proiect s-a desfășurat nu în Mamaia, ci pe faleza din Constanța.
Curios este și că Asociația Litoral Delta Dunării a participat la târgurile din Londra și București, tot cu ajutorul sumelor încasate din taxa de promovare. Întrebăm retoric: De ce era nevoie să plece și reprezentanții asociației, și ai primăriei, la Londra.
Iată ce scriau colegii de la Ziua de Constanța despre aceste firme:
Atlas Media Promotion SRL a fost înregistrată, potrivit Registrului Comerţului, în anul 2009 şi are sediul social în municipiul Braşov, strada Hans Benkner. Firma are un capital social subscris de 200 de lei, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociat unic al societăţii este Mandin Narcis Valeria, născută în anul 1982 în Turnu Măgurele. Administratorul societăţii care se ocupă de „activităţi ale agenţiilor de publicitate“ este Şerban Emanoil Traian, născut în 1973, în Braşov.
Cu sediul în municipiul Bucureşti, strada Chiristigiilor, SC Vip Models & Events SRL a luat fiinţă în 2010. Firma are un capital social subscris de 200 de lei, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociat unic şi administrator este Monica Munteanu, născută în 1982, în Bârlad. Societatea se ocupă de „activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor“. Din raportul pe anul 2013, reiese că Primăria municipiului Constanţa a încheiat cinci astfel de contracte, în valoare totală de 6.255.000 de lei.
Înfiinţată în anul 2007, cu obiectul activităţi de difuzare a programelor de televiziune, societatea FTV RO SRL îl are ca asociat unic şi administrator pe Ion Mirea. Acesta mai apare în societăţile Autentic Art SRL, înfiinţată în anul 1992, FashionTV Ro SRL, înfiinţată în anul 2008, şi în Fashion Luxury Events SRL, înfiinţată în 2013, toate în Constanţa, ultima fiind de altfel câştigătoarea unui alt contract de acest fel cu municipalitatea. Interesant este că FTV RO SRL (Constanţa) a solicitat CNA retragerea licenţei audiovizuale acordate pentru serviciul de programe de televiziune cu difuzare pe satelit cu denumirea Fashion TV România. Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a acordat, pe 23 octombrie 2008, o licenţă audiovizuală prin satelit Fashion TV România, un post care înlocuia televiziunea Fashion TV în grilele operatorilor de cablu din România.
Numele lui Ion Mirea apare şi în rechizitoriul Dosarului „Prostituate de lux“, întocmit de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Ialomiţa. Potrivit rechizitoriului, Ion Mirea, preşedinte al SC Fashion TV România, îi cunoaşte pe ambii inculpaţi în dosar, cu care a şi colaborat în trecut: Ion Valeriu Tămârjan şi Costan Relu Cornel. Inculpaţii s-au cunoscut, de altfel, la evenimentele organizate de grupul său de firme, au colaborat o perioadă, ba chiar s-au folosit fără acordul lor de brandul Fashion TV, pentru a-şi promova propriile evenimente. Reamintim că în Dosarul „Prostituate de lux“ mai apar Sorin Mărcuş, Emanuel Corneliu Dobronăuţeanu - patronul de la Murfatlar şi Gabi Stan - viceprimarul municipiului Constanţa. Dosarul a fost închis pe 26 iunie 2014 de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, care i-au condamnat pe Cornel Relu Costan, patronul agenţiei de modeling „Diva Models“ din Constanţa, şi pe Ion Tămârjan, şeful agenţiei „Star Models“, la câte patru ani şi şase luni de închisoare. Ştefan Radu Nicola a primit trei ani de detenţie, iar Gabriel Alexandru Voicu, cel de-al patrulea inculpat din dosar, a luat doi ani de închisoare.
Firmei Professional Training Center SRL, prin contractul de finanţare cu fonduri nerambursabile numărul 56818/16.04.2014 în vederea susţinerii spectacolelor organizate cu ocazia evenimentului „Faleza Fanteziei 2014”, i-a fost aprobată suma de 100.000 de lei. Firma are sediul pe bulevardul Tomis nr. 115, iar administrator şi asociat unic apare în prezent Gabriel Marinică Soare. În anul 2013 însă, din firmă făcea parte şi Cătălin Mironovici Talavutis. Cel din urmă, cunoscut organizator de spectacole, este tatăl Alexiei Talavutis, fostă mini-vedetă a TV Neptun, ajunsă cunoscută publicului larg datorită serialului „Pariu cu viaţa“, difuzat de Pro TV. „Faleza Fanteziei“ presupune desfăşurarea, în fiecare seară de vară, a unui show în care turiştii pot admira statuile vii, personaje pe picioroange sau mascote marine cu care cei mici, dar şi cei mari se pot fotografia şi păstra o amintire.
Societăţii Fashion Luxury Events SRL a fost înfiinţată pe 27 iunie 2013. Asociaţi persoane fizice în firmă sunt, potrivit informaţiilor disponibile la Registrul Comerţului, Florina Aimee Mirea (25%) şi Ion Mirea (75%), cel din urmă fiind şi administratorul societăţii. Fashion Luxury Events are ca domeniu de activitate „activităţi suport pentru interpretare artistică (spectacole)“.
Florina Aimee Mirea mai apare ca asociat în FashionTv RO SRL, alături de acelaşi Ion Mirea, care e şi administratorul firmei, precum şi în Authentic Art SRL. Şi în această din urmă firmă, Ion Mirea ocupă funcţia de administrator.