Statul român, ucigașul propriilor cetățeni ASASINAREA A 16 DEȚINUȚI DOBROGENI (I)(3746)

                      Motto :

                             Lumea nu se va sfârși din cauza celor care fac rău,
                             ci din cauza celor care se uită și nu fac nimic. (Albert Einstein)

      S-au împlinit 66 de ani de la data de 10 martie 1950, când Securitatea română a asasinat 16 deținuți politici, originari din regiunea Dobrogea, la scurt timp după ce aceștia au fost transferați din închisoarea din Constanța în închisorile din Aiud, Gherla și, ulterior, la Timișoara.
      Despre aceste crime am semnat un material în cotidianul „Telegraf“ nr. 15 (259) din 26 ianuarie 1993, după vizita la redacție a d-lui Constantin Pițigoi, fratele lui Ioan Pițigoi, unul dintre cei asasinați.
     După 23 de ani de la publicarea acestui material, am fost contactat de Luana Constantin, nepoata de soră a celui asasinat de Securitatea română, în prezent avocată, care mi-a mărturisit cele două aprige dorințe ale sale: aceste crime să fie cunoscute de câți mai mulți oameni, să afle răspunsurile la tot atâtea necunoscute despre tenebroasa, malefica și criminala activitate a Securității române din perioada anilor 1950 - 1965, respectiv de ce au fost uciși deținuți condamnați doar la închisoare, nu la moarte, unde au fost îngropate trupurile lor.
     Multe dintre aceste întrebări vor rămâne, însă, fără răspunsuri, unele pentru totdeauna, fie pentru că dovezile sunt încă secretizate în arhive, fie pentru că urmele au fost șterse de Securitate.
      Puținii martori care mai trăiesc și au avut contacte (directe sau indirect) cu asasinatele fie nu își mai amintesc nimic, fie sunt dezinteresați sau încă le este teamă, pentru că spectrul Securității, frica indusă de aceasta și mâna ei ucigașă au făcut arc peste timp și îi înspăimântă și astăzi.
     Nu voi aborda întregul caz, care, în fondul său, înseamnă sute și sute de file de dosare, fotografii, documente, mărturii, articole deja publicate și alte dovezi ale ororilor comuniste din acele vremuri, ci mă voi opri doar la cazul celui care a fost PIȚIGOI IOAN.
      Faptul că acesta va „vorbi“ și va dovedi peste timp, dintre coperțile unor dosare și despre toți cei 16 martiri dobrogeni, despre tragica noapte de 9/ 10 martie 1950, rămâne la condeiul și harul investigatorului de a vă reda cazul și la puterea cititorului de a-l înțelege.
     Doresc să lămurim un aspect încă de la început: Securitatea a fost o instituție a Statului român, deci, pe cale de consecință, Statul român și-a hăituit, arestat, umilit, batjocorit, torturat și asasinat propriii cetățeni.
    Cazul nu este singular și nici izolat, dacă ne referim doar la istoria recentă a țării, respectiv evenimentele din decembrie 1989 și mineriadele. Altfel spus, Statul român, prin instituțiile sale de forță - Poliția, Jandarmeria, Armata - practică consecvent asasinarea propriilor cetățeni.

                                                             •••

      PIȚIGOI Ioan, cetățean român, s-a născut la 26 octombrie 1923, în comuna Saraiu, județul Constanța, din părinții Elena și Ion Pițigoi, care dețineau 100 de ha teren arabil și circa 700 de oi. Au fost cinci copii la părinți, trei băieți și două fete.
      Semnalmente - înălțime: 1,65 m, fruntea: lată, gura: normală, bărbia: ovală, ochii: căprui, părul și sprâncenele: castanii, studii: 4 clase; ocupația: plugar, originea socială: chiabur, stagiul militar: Regimentul 13 Artilerie, contingent: 1945, gradul: fruntaș.
      Familia își amintește de el că era un bun organizator și administrator al gospodăriei, iubea și vorbea cu animalele, era un bărbat frumos, harnic, vesel și iubitor de viață (la hore, în sat, juca toate fetele), cu o voce superbă, iubit de cei dragi și de oameni.
     În anul 1945, Pițigoi Ioan s-a căsătorit cu Maria Brașoveanu și au avut doi copii (1 fată și 1 băiat).
     În martie 1949, conform Decretului 83/ 1949, părinții și trei dintre frații săi minori au fost strămutați din comuna Saraiu și li s-a stabilit domiciliu forțat în orașul Râmnicu Sărat (până în 1964).

      Arestarea

   Tragedia celor 16 martiri dobrogeni a debutat în anul în anul 1948, când, în Dobrogea, a fost înființată „Mișcarea de rezistență” - o organizație anticomunistă, condusă de legionarii Gogu Puiu și frații Dumitru și Nicolae Fudulea. Scopul acestei mișcări era rezistența și lupta împotriva comunismului, în condițiile în care românii erau profund nemulțumiți și afectați grav de ticăloșia comuniștilor: falsificarea alegerilor din 1946, colectivizarea forțată, confiscarea averilor, deportări și persecuții inimaginabile.
      Pe fondul acestor nemernicii ale bestiilor comuniste și ale monstruosului aparat de represiune, organizat și utilizat de Statul român împotriva propriului popor, mulți români s-au alăturat acestei mișcări și i-au sprijinit pe combatanții refugiați în păduri cu bani, haine, alimente și informații, dar și cu arme și munițiile aferente (rămase din războiul recent încheiat).
      Destructurarea Mișcării de rezistență a fost făcută de Securitate, fiind lesne de înțeles că toți cei care au fost arestați au fost torturați cu sălbăticie, pentru a li se se smulge mărturisiri despre ceea ce știau și ceea ce... nu știau! Este foarte posibil ca, în urma torturilor, unii dintre arestați să fi făcut mărturisiri complete, ajungându-se astfel (și) la Pițigoi Ioan.
      Pițigoi Ioan a fost arestat la 14 iulie 1949 și a făcut parte din Lotul 3 (29 persoane) de judecată a celor care au făcut parte din Mișcarea de rezistență armată din Dobrogea.

   Maria (Merica) Constantin, soră: - „Îmi amintesc și acum o zi ploioasă de primăvară a anului 1949, când o fetiță de 8 ani este ridicată de brațele puternice ale fratelui mai mare și dusă la școală pe un cal. A fost ultima dată când l-am văzut în viață... Am sperat zile și nopți în șir că această imagine va reveni și în realitate, dar în locul lui a «venit» un certificat de deces pe care era înscrisă tot o zi de primăvară: 10 martie 1950. Îți mulțumesc pentru tot, frățiorul meu drag“.

    Constantin Pițigoi, frate: - „Ultima imagine cu fratele meu este de acasă, din Saraiu, când și-a îmbrățișat soția și copiii. Ne-am îmbrățișat și noi. Mi-a spus să am grijă de gospodărie, să-l ajut pe socrul lui că e treabă multă. După ce a plecat cu mașina Securității, am găsit în poartă batista lui Ionel. Probabil că a vrut să-și șteargă lacrimile, că plângea, și posibil să nu fi fost lăsat. Sau poate a lăsat-o special ca amintire... Nu mai știe nimeni ce s-a întâmplat cu acea batistă. Am fost ultimul din familie care l-a văzut în viață“.

      În malaxorul anchetelor Miliției și Securității

      La data de 11 august 1949, Pițigoi Ioan a intrat în anchetelor specifice ale Miliției și Securității.
      Conform declarației scrise, el mărturisește: 

      „(...) Am luat legătura cu organizația subversivă la data de 20-25 martie a.c., la care tot în acel timp am intrat în această organizație subversivă cu 500 lei, dându-i lui Jean Topoleanu ce făcea parte din organizație.
     Ca armament am avut o ladă de cartușe ce urma să le dau imediat organizației noastre subversive la propunerea lui Ion Mușat, fapt ce nu s-a întâmplat. Ca planuri aveam de a răsturna regimul de democrație populară, fapt ce nu era reușit, misiunea organizației noastre era următoarea: de a organiza, de a recruta membri în organizația subversivă, de a colecta armament, bani și de a face acțiuni de sabotaj. Acestea cunosc eu din misiunile ce mi le-a trasat organizația subversivă.
      Am luat parte la ședințe subversive ce s-au ținut la 1 aprilie în casa lui Ion Mușat și unde au participat următorii (...), ședința având caracter antidemocrat. Am discutat de felul cum sunt organizați cei din pădurea Babadag și că au legătura cu ei din munți și că sunt trimiși din pădure pentru ca noi, ce făceam parte din organizația respectivă, să organizăm mai departe grupul subversiv. Legăturile le avea prin curier, aducându-ne la cunoștință felul cum se desfășoară activitatea organizației subversive din pădure (...)“.
    Lecturând cu atenție, inclusiv „printre rânduri“, și sesizând anumite modalități și subtilități de exprimare, se înțelege limpede că declarația a fost dată sub amenințare și a fost dictată de „organul de anchetă“.
      La aceeași dată, Pițigoi Ioan a semnat o declarație potrivit căreia consimte „de bună voe să mi se facă percheziție domiciliară de către organele de Securitate“.
      În urma percheziției a fost găsită îngropată o ladă (din lemn) de muniție ce conținea 785 cartușe de armă tip ZB.
     Potrivit informațiilor primite de la Luana Constantin, nepoată, Pițigoi Ioan avusese o armă (nu se știe de unde, nici ce tip era), pe care el o aruncase în Dunăre, posibil după ce aflase că au fost arestați consătenii săi Tudoran Constantin și Negroiu Dumitru.
     Într-o altă declarație, datată 12 septembrie 1949, Pițigoi Ioan menționează:
    (...) lada cu cartușe ZB, care s-a găsit îngropată la mine la târla de oi, o am din anul 1944 de la o unitate românească, care a stat la marginea satului. Subsemnatul am luat-o și am îngropat-o cu scopul de a ține-o și, într-un eventual război contra Rusiei, o scoteam și o dădeam acelora care luptau contra Rusiei și a țărilor cu democrație populară. Totuși, vorbisem cu Ion Mușat ca lada cu cartușe să o dăm bandelor teroriste (...).
      Este evident că organele de anchetă își urmăreau cu consecvență scopul, acela de a condamna la sentințe grele pe toți cei care se opuneau regimului de democrație populară și unelteau împotriva acestuia.

În episodul următor: Lotul 3 de deținuți dobrogeni. Sentința de condamnare.
 

Comentarii