
HOTELUL DELTA - DE LA PRINȚUL DE MONACO LA TURISTUL OBIȘNUIT(79097)
Pe faleza de la Tulcea, chiar în zona debarcaderelor, se află un veritabil bastion al normalităţii. Un loc în care lucrurile se petrec aşa cum ar fi normal să se petreacă în întreaga industrie de turism din România - Hotelul DELTA.
Normalitatea aceasta îmbietoare care străjuieşte Dunărea înainte de a se desface în cele trei braţe, nu s-a născut de la sine şi nici nu s-a durat simplu, fără obstacole. Dimpotrivă. Normalitatea aceasta ascunde în spatele ei o istorie pe care foarte puţină lume o ştie. O istorie care seamănă cu clasica poveste de la Holywood a lustragiului de pe stradă devenit milionar. Numai că la Tulcea, povestea este cu totul şi cu totul reală. Şi nu a fost ecranizată.
În urmă cu patru decenii, un băiat aflat în pragul adolescenţei a refuzat să fie victimă a posibilităţilor de viitor pe care i le oferea localitatea natală, Camena pe numele ei, posibilităţi care erau, practic, zero. Şi a pornit în lume. Cu un mic bagaj şi cu foarte, foarte multe dorinţe. S-a angajat la Tulcea, la hotelul „Delta”. În cartea de muncă scrie că a fost angajat barman. Seara, când se întindea rupt de oboseală în pat, pe lângă celelalte vise pe care le are orice adolescent, îşi mai făcea loc, insistent, unul. Să conducă acel hotel. Şi băiatul care era băgat în seamă de restul personalului numai pentru a fi admonestat, a devenit mai întâi barman adevărat şi apoi şef de unitate. Iar după Revoluţie, în 1992 a luat „Delta” în locaţie de gestiune, iar în 1995 s-a împrumutat la bancă, a participat la licitaţia de privatizare şi a câştigat.
De atunci a început cu adevărat munca grea pentru Hristu Caraman, tânărul plecat din Camena. Şi normalitatea pentru turiştii care voiau să viziteze Delta. De atunci „Delta” a devenit un complex de 4 stele adevărate şi este mereu plin.
Tehnica succesului este cât se poate de simplă şi Hristu Caraman a aplicat-o încă de pe vremea tinereții sale. Ea se rezumă în câteva cuvinte, astfel: „Să-mi placă mie ceea ce fac. Pentru că atunci o să-i placă şi turistului”. Spăla halbele, ca să-i placă lui, dacă ar fi fost să bea dintr-una. Apoi, a mobilat şi utilat camerele din hotel, ca să-i placă lui dacă ar fi locuit acolo. A amenajat restaurantele şi terasele ca să-i placă în primul rând lui, dacă ar fi fost să ia masa acolo. A angajat bucătari de clasă ca să-i placă în primul rând lui felurile de mâncare care se pregătesc. A cumpărat ambarcaţiuni pentru croaziere în Deltă, pentru că şi lui, dacă ar fi fost turist venit din alt colţ de ţară, i-ar fi plăcat ca după un somn într-o cameră frumoasă, după o masă grozavă de peşte în restaurant, i-ar fi plăcut să viziteze Delta. Că doar de aia vine turistul la Tulcea.
Şi astfel, în timp ce aşa-zişii oameni de afaceri cu ştaif, în fapt nişte ţepari ordinari, primeau gratis de la stat hoteluri în care nu investeau un leu şi nu băteau un cui, dar le puneau la dispoziţia turiştilor pentru a-i jecmăni, cu tot cu mobilierul, cearşafurile, gândacii şi ploşniţele regimului trecut, în hotelul „Delta” Hristu Caraman investea tot ce câştiga, dintr-un motiv simplu. Lui nu i-ar fi plăcut să doarmă într-o dărăpănătură de pe vremea lui Ceauşescu şi să fie belit de bani.
Principiul de succes în afaceri aplicat de patronul de la „Delta”, nu-i aşa, este simplu şi pare uşor de aplicat. Nici vorbă. De ce? Din cauza mentalităţii. O mentalitate învechită a comersanţilor de pe Litoral, la fel ca mobilele şi mochetele din hotelurile în care noii proprietari nu au investit nimic. Mentalitate de care ne lovim noi, turiştii de rând. Acea şmecherie superioară rămasă de pe vremea lui Ceauşescu, în care turistul este un nimic bun numai să i se mulgă banii din portofel şi căruia i se face o favoare dacă este servit. Hristu Caraman nu are această mentalitate. Şi atunci poate ca tot ce-i place lui, să pună şi la dispoziţia turistului. Iar succesul este garantat.
Desigur că au existat şi obstacole. Hristu Caraman nu are numai prieteni, ci şi duşmani. Duşmani buni, şi duşmani răi. Să mă explic. Duşmanii buni sunt cei care, luîndu-l drept model, încearcă să-l concureze cinstit. Să facă cel puţin la fel de bine ca el. Duşmanii răi sunt cei care, în cel mai pur spirit românesc, încearcă să-i dea la gioale. Desigur că au existat oameni politici care i-au cerut să se înscrie în partidul lor, care i-au cerut să le sponsorizeze în campanii, care, în urma refuzului lui l-au ameninţat, i-au trimis controale pe cap, au încercat să-i pună beţe în roate. Un singur exemplu, care acum pare hilar, dar la vremea respectivă a dat ceva bătăi de cap.
Ştiţi că la noi în ţară nu s-au putut construi autostrăzi pentru că nu s-au dat avize de mediu din cauză că pitpalacul fără pene nu mai putea cânta gros pentru că-l stresau claxoanele, iar mierla târzie nu mai putea zbura înapoi din cauza gazelor de eşapament. La Tulcea toate acestea au fost înlocuite cu un stâlp. Din cauza unui stâlp de iluminat public, care, ce-i drept, era personalizat pentru că avea pe el şi o plăcuţă cu numărul autobuzului care trece pe acolo, Hristu Caraman nu putea construi aripa de patru stele a hotelului său. Stâlpul nu putea fi deranjat, pentru că probabil tulcenii ar fi umblat năuci prin oraş dacă nu citeau plăcuţa cu numărul autobuzului, ori era de valoarea piramidelor din Egipt, de vreme ce nu putea fi clintit din loc şi mutat. Obstacole rămase acum amintiri.
Unul dintre pilonii de fundaţie ai modestiei este aducerea aminte. Pentru a-şi aduce aminte de unde a plecat, Hristu Caraman a botezat una ditre cele cinci nave de croazieră pe care le pune la dispoziţia turiştilor, „Camena”. Localitatea lui natală. Şi uite aşa, numele de Camena a ajuns până în Monaco, atunci când Prinţul Albert al II-lea de Monaco s-a întâlnit la bordul vasului cu doi miniştri în funcţie atunci, Teodor Paleologu şi Elena Udrea. Meniul mesei servite pe navă l-a dat pe spate de prinţ, ceea ce este al naibii de greu având în vedere că în Principat mai pe la toate restaurantele sunt bucătari plini de stele Michelin: icre de ştiucă, scrumbie marinată, somn afumat, ştiucă umplută, salată de ţelină şi icre negre. Apoi, ciorba de peşte - numai cu peşte din Dunăre, fără oase, tăiat în crutoane: şalău, somn, crap, lin şi biban. Felul de bază: medalion de morun, păstrugă la grătar, tăiţei din dovlecei şi morcov, mămăliguţă la grătar şi sos vinegretă. Adică fix meniul pe care şi turistul de rând, nu numai prinţii şi miniştrii, îl pot savura la „Delta”.
Fostul băiat care a pornit de la munca de jos, este acum în toate topurile milionarilor. Dar spune că cea mai mare avere a lui sunt cei doi copiii: Costel şi Zoia. Deşi tatăl lor are posibilităţi financiare mult peste ale majorităţii măscăricilor goi pe dinăuntru care se dau vedete pe la cluburile de fiţe din Mamaia, cei doi copii nu se rup pe nicăieri în figuri. Lucrează efectiv în complex. Şi fac munci dintre cele mai grele. Pentru că Hristu Caraman îi pregăteşte să le predea afacerea. De aceea i-a şi trimis să facă ASE-ul.
La Complexul hotelier „Delta” din Tulcea, normalitatea se sprijină pe un principiu foarte sănătos, pe care patronul îl aplică oricărui turist. Iar turistul de rând se simte imediat prinţ, sau ministru.
La alegere!
Comentarii
" Fostul băiat care a pornit de la munca de jos, este acum în toate topurile milionarilor. Dar spune că cea mai mare avere a lui sunt cei doi copiii: Costel şi Zoia. Deşi tatăl lor are posibilităţi financiare mult peste ale majorităţii măscăricilor goi pe dinăuntru care se dau vedete pe la cluburile de fiţe din Mamaia, cei doi copii nu se rup pe nicăieri în figuri. Lucrează efectiv în complex. Şi fac munci dintre cele mai grele. Pentru că Hristu Caraman îi pregăteşte să le predea afacerea. De aceea i-a şi trimis să facă ASE-ul."
dr. Barbu THEODORESCU