SĂ-MI DAI CUCUVELELE ÎNAPOI(3234)

Printre multe alte lucruri bune, perioada interbelică a fost marcată în ţara noastră şi de o muzică excepţională. La Bucureşti se compuneau şi se cântau melodii comparabile cu cele care făceau deliciul publicului în marile capitale europene ale vremii. Micul Paris se încânta ascultând vocile de aur ale lui Jean Moscopol, Cristian Vasile sau Zavaidoc. Iubiri trăite intens sau despărţiri deznădăjduite, chefuri de pomină erau puse pe note: „Du-mă acasă, măi tramvai”, „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară”, „Zaraza” au traversat timpul şi practic nu există român care să nu le ştie sau să nu le fi fredonat măcar o singură dată.

Între aceste nemuritoare melodii se află şi una a lui Cristian Vasile, intitulată: „Să-mi dai scrisorile înapoi”. Tristă de tot:

„Să-mi dai scrisorile înapoi,
Fără nici un suspin,
N-a fost s-avem noi amândoi,
Acelaşi trist destin

Să-mi dai scrisorile înapoi,
Să mi le dai acum,
Din tot ce-a fost ieri între noi,
Vreau să rămână scrum."

Desigur, astăzi, versurile acestea foarte triste, de despărţire, au devenit puţin desuete, pentru că nimeni nu mai trimite scrisori. De actualitate ar fi să zicem: „Să-mi dai e-mailurile înapoi”.

Ieri însă, deputatul PSD şi în acelaşi timp urmăritul penal DNA Sebastian Ghiţă a adaptat într-un mod cu totul original celebrele versuri. Le-a transformat în: „Să-mi dai cucuvelele înapoi”

În acest fel, domnul deputat a voit să marcheze sfârşitul prieteniei sale cu doamna Laura Codruţa Koveşi, şefa DNA-ului. Să-i arate că vremurile minunate, când Laura îl vizita pe Sebastian la crama de la Budureasca şi cântau împreună:  „Mai ţii minte când Ilie/ A dat peste noi în vie” au apus, fără putinţa de a mai renaşte.  Că adică s-au transformat în scrum, vorba cântecului.

Timid din fire, domnul Ghiţă nu i-a înmânat direct doamnei Koveşi cucuvelele lipite primite în dar de la ea în semn de preţuire pe când erau prieteni. Ci le-a dus direct la DIICOT. Să le dea cei de-acolo doamnei prim-procuror, dar nu înainte de a le cerceta dacă nu cumva sunt mov şi au ceva de spus. Că aşa se întâmplă mai mereu. Când ajung la DNA sau DIICOT, cucuvelele devin brusc papagali şi încep să turuie ce ştiu şi ce nu ştiu, de nu le mai poate opri nimeni.

Cu înapoierea cucuvelelor lipite primite în dar în semn de prietenie, Ghiţă nu a vrut doar să marcheze faptul că: „S-a rupt lanţul de iubire/ Și începe a rugini” cu Codruţa. Ci şi să aducă probe în acuzaţiile pe care le face împotriva fostei sale prietene din vie. Ghiţă a acuzat-o pe Laura că a divulgat secrete de stat. Fără însă să producă nici o probă în acest sens. Asta până ieri când a dezvăluit că doamna Koveşi are o adresă de e-mail secretă, numită „cucuveauamov”, de pe care a expediat secrete de stat unor persoane neautorizate, crezându-se sub acoperire.

Sincer, cred că Ghiţă exagerează puţin. Nu cred că a fost vorba despre secrete de stat. Habar nu am dacă doamna Koveşi deţine aşa ceva. Cel mai probabil, nu. Dar, vă mai amintiţi perioada în care, provenite „pe surse”, anumite publicaţii, alese pe sprânceană, difuzau stenograme secrete din dosarele aflate în cercetare la DNA? La vremea respectivă, a fost pomenit şi numele Codruţei, ca posibilă „sursă”, dar povestea a rămas moartă.

Dacă se va dovedi că datele secrete din dosare, au fost expediate de pe această adresă secretă de către Laura, Codruţei îi va cânta cucuveaua direct pe spătarul scaunului de şef al DNA, dar şi deasupra carierei, care se va sfârşi aici. Plagiatul devine apă de ploaie, pe lângă această acuzaţie cu iz penal.

De mai bine de 25 de ani, ne ducem traiul sub semnul cucuvelei. A cântat la Cotroceni, cât palatul a fost ocupat de Iliescu. Şi tocmai când ziceam că am scăpat, na, apare Ghiţă, cu cucuveaua vopsită mov la subraţ.

În tradiţia multor popoare, cucuveaua este simbolul înţelepciunii. Nu este şi cazul nostru, unde în loc de înţelepciune, ea simbolizează răul. Cântecul ei anunţă moartea cuiva din casa pe care cântă. Tot tradiţia populară spune că pentru a o alunga, pentru a scăpa cu viaţă adică, trebuie să-i arunci pâine cu puţină sare.

N-aţi vrea să aruncăm şi noi, trăitorii din ţara asta, nişte pâine cu puţină sare şi în direcţia ăstora, să se care, cu cucuvelele lor cu tot şi să scăpăm şi noi cu viaţă?

Ghiţă, fii galant, chiar dacă eşti răpus de durerea despărţirii. Fă-i Laurei un cd să nu te uite niciodată, la fabrica aia a ta de IT, care să sune aşa:

„Să-mi dai cucuvelele înapoi,
Fără nici un suspin,
N-a fost s-avem noi amândoi,
Acelaşi trist destin

Să-mi dai cucuvelele înapoi,
Să mi le dai acum,
Din tot ce-a fost ieri între noi,
Vreau să rămână scrum.”