PIARĂ SINGURĂTATEA DIN ȚARĂ!(713)
Într-un moment în care eram prizonierul unei crize, un fel de revoluție organică personală, cineva m-a sunat la telefon ca să îmi spună că a murit Cristina Țopescu...Așa îmi este dat câteodată să întâmpin veștile rele! Din suferință în suferință, din rău în mai rău...Alteori am presimțiri, ca un fel de semnale de alarmă sau ca o alarmă declanșată greu de oprit, care se adeveresc...Eram la o masă, în Mamaia, după ce asistasem, la Hârșova, la detonarea unei mine rămase după al doilea război mondial, și urma să comand meniul. Când ospătarul s-a oprit în fața mea, brusc m-am gândit la tata, care era bolnav la pat. M-am ridicat de pe scaun, gata să plec, ceea ce i-a indispus pe ofițerii de la Apărarea Civilă care mă însoțeau. Deși mă întorceam dintr-o documentare, mi-am spus că nu e corect ca tata să sufere și eu să îmi pierd vremea prin cârciumi! Am ajuns acasă în ultimul minut! A apucat să mă certe pentru ultima oară! A ridicat cu greu mâna lui slăbită de boală și mi-a arătat ceasul. De fapt, ora. Militarul din el nu murise! Era încă la post, la datorie. Era gestul cu care mă sancționa ori de câte ori nu respectam ora la care îmi spunea să vin în casă!
Așa s-a întâmplat și cu Cristina Țopescu! Ne grăbeam, eu și Claudia, să ajungem acasă și nu știam de ce!!! Veștile proaste te poartă întotdeauna pe aripile lor și către destinații necunoscute...L-am sunat pe Sorin Ovidiu Bălan, care mi-a confirmat știrea. Din acel moment, timp de aproape o oră, nu am avut curajul să mă apropii de laptop...Și când m-am apropiat, cu mâinile pe clape ca un pianist obosit, nu am fost în stare să scriu două rânduri! Altceva decât ceea ce mi-am imaginat că vor scrie ceilalți jurnaliști...Pentru că fata asta minunată nu a avut parte de o dragoste adevărată, mi-aș fi dorit să scriu un text în genul celui interpretat de Elton John la moartea prințesei Diana…Cristina Țopescu a fost una dintre prințesele presei românești.
Mă întorc la momentul scrierii articolului “Nopțile albe ale Cristinei Țopescu”. M-am rugat la Dumnezeu să mă liniștesc ca să pot termina materialul. Și l-am terminat! De la primele postări, s-a declanșat o adevărată furtună de vară, care a continuat și în zilele următoare. În total, peste 36.000 de vizualizări a înregistrat articolul meu, “Nopțile albe ale Cristinei Țopescu”... A plouat cu mesaje de pretutindeni!
Pe drumul ei spre infinit, Cristina Țopescu ne-a lăsat un dar minunat: PRIETENIA. Oamenii care ne-au contactat, fie prin intermediul ziarului TIMPUL, fie prin intermediul facebook, au vorbit despre Cristina, dar și despre viața lor. Am întâlnit, astfel, oameni mai mult sau mai puțin fericiți. Oameni mai mult sau mai puțin nefericiți...Vorbind despre ei, povestindu-și viața cu tragism. Toți, uneori, cu umor, chiar dacă purtam doliu, scriind despre ei, s-au descătușat, au căpătat mai mult curaj…
La moartea prințesei Cristina, câteva mii de oameni deosebit de sinceri și de sensibili au făcut front comun împotriva singurătății! Și, timp de două zile, au ținut-o la respect! Și au constatat cu surprindere că singurătatea poate fi îngenuncheată prin gesturi simple de prevenire și prin comunicare. Izolându-se total de restul lumii, inclusiv printr-un fix total de a nu vorbi la telefon cu nimeni, Cristina Țopescu s-a condamnat singură la moarte!
În schimb, i-a salvat pe alții, oameni simpli, fără notorietatea ei! Sunt sigur că învățăturile ei vor fi de folos celor care nu mai sunt dispuși să cedeze atât de ușor în fața singurătății...Din păcate, Cristina Țopescu a plătit scump în lupta cu singurătatea! A lăsat, în schimb, un dar dătător de viață în urma ei pentru cei care și-au adus aminte că vorba dulce mult aduce și piară singurătatea din țară! ZiaruL TIMPUL stă la dispoziția tuturor celor care simt nevoia să comunice, să împărtășească din trista lor experiență cu singurătatea.
Fiecare PRIETENIE slăbește din temelii SINGURĂTATEA!
