-AM MUNCIT DEGEABA, TOATĂ VIAȚA!-(2947)

“Am muncit degeaba, ca un prost, toată viața!” Aceasta este ultima concluzie a unui amic de-al meu! Spusă nouă, celor care încă ținem la el, la cea mai neagră cafea din viața noastră...Și nu o spune doar la supărare! Nu a țintit să se îmbogățească, dar nici nu s-a întâmplat ca la alții!

E concluzia lui după o viață de om! În calitatea sa de fost tânăr educat în spiritul patriotismului autetic. Instruit să dea “bună ziua” la tot cartierul! Apropo, se mai servește cafea neagră în cofetării? Că, în rest, mă ocup singur de umorul negru din viața mea! Nu mă bucur de răul altuia, dar mă grăbesc să mă asociez cu unul mai nefericit ca mine.Ca să supraviețuiesc, trebuie să-l am în fața mea pe unul care o duce mult mai nașpa decât mine! Ca să pot spune: “Uite-l și pe ăsta...Eu mă țin mai bine pe picioare decât el!”

Vine un moment în viață când te agăți de orice ca să mai trăiești! Pe patul spitalului, mama mea, care credea că eu fac minuni, mă ruga insistent să intervin ca să fie lăsată să mai trăiască! Renumele meu de “băiat descurcăreț” nu a ajutat-o cu nimic! S-a întors totul cu susul în jos! Înainte, cei de vârsta mea de acum, căutau un spital bun, un sanatoriu modern, ceva în genul ăsta, ca să își îngrijească sănătatea sau să se odihnească la pensie. Iarna, hotelul Europa din Eforie Nord era ocupat în întregime de bătrânii veniți la tratament! Inclusiv din Germania!

Acum fug de doctori și de spitale! Nici nu vor să audă de ele! Nici măcar de cele din străinătate! Preferă să meargă pe mâna lui Dumnezeu! Nu au încredere în autorități! Care Dumnezeu, se știe, nu mai este chiar atât de milostiv nici el…Preferă ruleta rusească!

Am muncit ca un prost! Pe degeaba! După părerea mea, o concluzie tristă, dureroasă și nedreaptă! Chiar tragică, dacă omul spune, cu alte cuvinte, că simte că a fost inutil toată viața! Așa și spune.
“Am muncit degeaba ca un prost toată viața!”
Și nu a fost un conțopist oarecare!

Concluzia unui băiat deștept. Eu nu am ajuns la ora concluziilor finale, ca să nu mă molipsesc de la el...La vârsta de 15 ani, m-am angajat ca muncitor necalificat la o stație de irigații din complexul agricol Brateș(Galați). M-am alăturat, astfel, verișorilor mei, destul de mulți ca număr, care, într-o seară, m-au convins să merg cu ei. Nu am fost un copil crescut în puf, dar, oricum, trecerea bruscă de la regimul de vacanță, căci eram în vacanță, la programul dur din agricultura acelor ani m-a marcat profund...La ora 5 dimineața trebuia să fiu gata îmbrăcat, pentru că venea remorca să ne ia. La anumite intervale de timp, schimbam conductele de irigat, de la un loc la altul, prin lanul de porumb...Era treabă pentru tractoare și nu pentru un puști de 15 ani, neînvățat cu munca fizică...Dar aveam nevoie de bani! A fost ca la școala de corecție!

A urmat al doilea episod infernal din viața mea. Un an de zile “muncă silnică” la Drumuri și Poduri Județene...Deși terminasem Liceul Economic, am fost angajat ca muncitor necalificat! Am întins asfalt pe drumurile județene! La cererea tatălui meu, care a vrut să mă pedepsească pentru că nu intrasem la facultate...Mai mult de atât, i-a cerut prietenului său, care era șef de secție, să mă pună la cele mai grele munci, ceea ce a și făcut. Tot ca bonus pentru eșecul meu la facultate. S-au derulat multe episoade de acest gen într-un an de zile! A fost un coșmar! Când auzeam la radio cotele apelor Dunării, știam că mai am trei ore și jumătate de muncă...Iar sâmbăta era încununarea tuturor umilințelor îndurate în timpul săptămânii. Când îmcepea încărcatul deșeurilor în mașini, se auzea o voce baritonală strigând: “Să vină și ziaristul la gunoi!” Era suprema bătaie de joc a unor indivizi care primeau câte două beri ca să mă jignească pe tema presei, pentru că eu deja colaboram cu mai multe publicații... Debutasem inclusiv la revista “Urzica” cu proză umoristică. Frecventam cenaclurile literare. Degeaba, pentru ei, eram un simplu gunoier!

Nu aș spune că este vreo diferență între ATUNCI și ASTĂZI! Toată această perioadă, incluzând și armata făcută la zi, reprezintă și, în cazul meu, perioada muncită ca prostul și degeaba, cum spune amicul meu. În cazul meu, totul s-a schimbat fundamental când m-am angajat în presă. Nu m-am îmbogățit, dar am făcut totul cu plăcere și pasiune...