Mazăre este şantajabil moral şi “revoluţionarii” îl iau la sentiment: “AM VENIT SĂ TE SCĂPĂM DE ARESTARE, MĂ, ÎN VARA LUI 1996!” (Cum am ratat, la mustață, o mineriadă la Constanța și cum a candidat Mazăre cu două condamnări penale, în 1996, și fără mutație în orașul care l-a ales primar, în 2000)(14450)

Motto: “Dacă usturoi cu noi ai mâncat, gura a indemnizaţie îţi miroase!...” (Zicală revoluţionară)

După episodul cu “MILOGULE!”, deja celebra etichetă pusă verbal, în public, la începutul lunii septembrie, “revoluţionarului” constănţean Stere Beca, de către Radu Ştefan Mazăre, primarul mai mereu deghizat al municipiului Constanţa (edil numai “în acte”, căci, de fapt, se ocupă doar de staţiunea-cartier Mamaia, unde se scălămbăie, ca un arlechin, câtu-i vara de lungă, ţinând oraşul care l-a ales în stare de cocină, aşa cum ne-au demonstrat şi intemperiile acestei toamne!), relaţiile dintre cei pe care-i folosea USL-ul, la mitingurile şi-n campaniile electorale din 2012, când erau în opoziţie, şi gaşca de la “Casa Albă” locală, s-au înrăutăţit la maximum. Acum explodează, de-a dreptul! “Revoluţionarii” zic că ei au sărit să-l scape de puşcărie, în 1996, şi tot ei or să-l înfunde acolo, în 2013...

În vara lui 1996, “revoluţionarii” au venit să împiedice punerea în executare a mandatului de arestare a lui Mazăre, în timp ce liderul lor local, Lazăr Cercel,... plecase să aducă minerii la Constanţa!

După ce “s-au luat”, “cu acte” (un protocol şi un acord, ambele semnate de Victor Ponta - PSD, Crin Antonescu - PNL şi Daniel Constantin – PC), acum un şi jumătate – doi, a urmat o lună de miere de… câteva luni de calendar, şi, ca la români!, după ce USL-iştii s-au văzut la casele şi palatele lor, adică la “Casa Poporului” şi la Palatul Victoria, a venit şi divorţul cu strigături. Acum, simţindu-se seduşi şi abandonaţi (fără drepturile, în special indemnizaţiile, promise a fi returnate), “revoluţionarii”, scoşi, de către USL, în stradă, în 2012, şi aruncaţi pe drumuri, în 2013, au trecut la ameninţări, plângeri penale şi procese (pentru insultă, calomnie, abuz al autorităţii etc) şi la... dezvăluiri incendiare, mai ales împotriva lui (respectiv: despre) Mazăre şi alţi foşti “tovarăşi (vremelnici) de drum”, vorba comuniştilor, adică a pisicii care a născut ceea ce, astăzi, tot şoricei creduli papă.

Imediat după “ieşirea” publică a lui Mazăre, care l-a numit “Milog” pe “revoluţionarul” constănţean Stere Beca, de faţă cu... premierul Victor Ponta!, am fost în măsură să reproducem, în premieră şi exclusivitate atunci, acuzele celor care s-au simţit insultaţi, în grup, declaraţii prin care devoalau câteva dedesubturi ale iernii (geroase, dar “înfierbântate”), primăverii (umede, dar “încinse”) şi verii (răcoroase, dar “fierbinţi”), într-un cuvânt : ale anotimpurilor premergătoare alegerilor şi ale celor oficial electorale, din veselul an 2012. Printre cele “date din casă”, după ce au început, efectiv, să fie ei înşişi... daţi afară din case, de către băncile creditoare care le-au dat bani cu nemiluita, pe vremea când aveau indemnizaţie şi subvenţie la credit, prin mărinimia Guvernului Adrian Năstase (în 2004, când acesta din urmă avea nevoie de voturile şi “atmosfera mobilizatoare” a revoluţionarilor, adică să-l ajute la bagaje, să-şi care izmenele şi tablourile, pentru că se pregătea să se mute din Primăverii / Zambaccian în Cotroceni, nu în... Rahova, unde a locuit, temporar, anul trecut...), se numără şi recunoaşterea faptului că şi Mazăre (şi USL-ul din Constanţa) a(u) sponsorizat şi dirijat acţiunile lor, de stradă ori de mobilizare electorală!

Aceeaşi premieră şi aceeaşi exclusivitate (pe care le-am avut şi atunci când am anunţat că organizaţii de revoluţionari din mai multe “Oraşe – Martir ale Revoluţiei din Decembrie 1989” pregătesc plângeri penale şi procese împotriva lui Radu Mazăre!) ne este oferită, acum, şi de către cunoscutul revoluţionar constănţean Liviu Zamfir (unul dintre liderii balconului “Casei Albe”, în primele zile de după căderea lui Ceauşescu, şi corespondent al postului de radio “Europa Liberă” în aceeşi perioadă), membru al Blocului Naţional Revoluţionar / BNR (a nu se confunda cu… Banca Naţinală a României!), vechi şi activ component al Asociaţiei ( ulterior: Fundaţiei) Revoluţionarilor „Tomis 22” - Constanţa (fondată şi condusă, până la decesul său, în 1998, de către celebrul Lazăr Cercel). Zamfir, acum „supărat fiind, Doamne, supărat!”, vorba cântecului sârbo-croat atât de „en vogue” acum câţiva ani, îi bate obrazul primarului de Mamaia, amintindu-i faptul că ei, revoluţionarii, i-au sărit în ajutor, în mod voluntar - ... dirijat, spun ei, în vara anului 1996, când Mazăre (împreună cu jurnalistul Constantin Cumpănă, şeful departamentului „Social” de la cotidianul „Telegraf” şi postul de televiziune „Neptun”, din Constanţa, mijloace de presă la care Winnetou –ul din această vară era redactor-şef şi copatron), a(u) primit o hotărâre judecătorească, definitivă şi irevocabilă (sentinţă a ultimei instanţe de apel/recurs româneşti: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, „Curtea Supremă”), deci executorie!, de condamnare la închisoare, în urma procesului intentat (şi câştigat în instanţele româneşti) de către judecătoarea constănţeană Revi Moga (fostă consilieră juridică a Primăriei Constanţa, între 1992-1993), pentru infracţiunile de calomnie şi insultă, încadrate la obsedantele, pentru noi, ziariştii anilor 90, articole 205 şi 206 din Codul Penal!

Liviu Zamfir, revoluţionar constănţean: „Trimişi de Sorin Roşca Stănescu, am venit să împiedicăm arestarea lui Mazăre! Cum anume, concret,… nici noi nu prea aveam habar!”

Iată ce ne-a relatat revoluţionarul constănţean Liviu Zamfir, în premieră. Cităm, CU EXACTITATE MAXIMĂ, rezervându-ne, totuşi, dreptul (de fapt: asumându-ne obligaţia) de a da, prin note redacţionale, lămuririle şi completările necesare, mai ales pentru cititorii mai tineri, care, în general, nu prea cunosc multe din detaliile şi circumstanţele întâmplărilor de acum 17 ani!...

„Ca să încercăm să împiedicăm, nici noi nu ştiam prea bine cum!..., arestarea lui Radu Mazăre, ca şi pe cea a lui Constantin Cumpănă, pe care-i ştiam din perioada ulterioară evenimentelor din decembrie 1989, de la săptămânalul „Contrast” şi, din ianuarie 1992, de la cotidianul „Telegraf”, ne-a trimis, de fapt a şi venit cu noi, sosind de la Bucureşti, cu trenul, în zorii acelei dimineţi, de 20 iunie, celebrul, în acea perioadă, revoluţionar şi militant civic anticomunist, antife(de)senist şi antiiliescian, Adrian Dumitrescu (pe atunci acesta era liderul-cofondator al Asociaţiei „21 Decembrie 1989”, din Bucureşti, pe care a păstorit-o până prin 2000, asociaţia fiind condusă apoi, timp de aproximativ doi ani, de unul Calancea, urmat, din 2002, adică de acum mai bine de un deceniu, de cunoscutul militant „de dreapta” Theodor „Doru” Mărieş – N. Red.), care acţiona la îndemnul lui Sorin Roşca Stănescu (actualul senator PNL era, atunci, fondator, patron şi director al cotidianului naţional „Ziua”, apărut în vara lui 1992 – N. Red.).
Roşca Stănescu era, atunci, în excelente relaţii cu Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Sorin Strutinsky şi Radu Preda (foarte cunoscutul – a condus, printre altele, „Săptămâna Financiară”, acum coordonează „Finanţiştii” -- şi respectatul ziarist, care, după „Contrast”, „Telegraf” şi TV „Neptun”, dar şi după… scurta căsătorie, de câteva luni doar, cu Ianina Petcu, nimeni alta decât mama fiului lui Mazăre!, s-a întors la Bucureşti, devenind, fără exagerare, un jurnalist de top naţional – după părerea noastră: chiar pe podiumul valoric al branşei, în România, atât ca autor de materiale, cât şi ca organizator şi coordonator de redacţii; oricum, de departe, cel mai bun conducător redacţional pe care l-a avut „Telegraful”, de fapt… cam singurul „adevărat”, ce mai! – N. Red.).

20 iunie a acelui an, 1996, era ziua în care urma să fie pus în executare, prin intermediul Poliţiei, mandatul de arestare. Data exactă a fost aflată de către S.R.S., prin relaţiile („antenele”) sale, pentru care era vestit „Roşca” (că doar nu degeaba a fost dovedit -- alături de colegul său de redacţie, la fel de radical „anticomunist”, Emil Munteanu, dar se pare că se mai pregătesc şi alţii… -- , de către CNSAS, ca find fost… informator al Securităţii, înainte de 1990, vajnicul şi vehementul redactor politic, din primii ani „postrevoluţionari”, culmea: de la „România liberă”, adică de la cotidianul condus de una dintre cele mai cunoscute victime ale numitei temute instituţii ceauşiste de supraveghere, intimidare şi represiune, fostul deţinut politic Petre Mihai Băcanu! – N. Red.).

Lui Mazăre i se trimiseseră actele prevăzute de procedura legală (adică sentinţa şi, ulterior, data şi ora, ca şi secţia de Poliţie unde trebuia să se prezinte, pentru a fi transportat la penitenciar – N.Red.). La fel şi lui Constantin Cumpănă, desigur. Dar dacă acestuia din urmă aceste documente, citaţii – convocări îi veniseră şi acasă, la domiciliul din buletin, care-i era şi reşedinţă permanentă, în cazul lui Mazăre… chiar că nu ştiau unde să-l anunţe şi de unde să-l ia.(Aici vom face noi câteva precizări absolut necesare, probabil tot în premieră pentru 99,99 la sută dintre cititori, doar cei din cercul de prieteni şi colaboratori de atunci putând să le cunoască, cei ca Liviu Zamfir neavând acces la aceste informaţii despre viaţa personală a lui Mazăre, de aici venind şi echivocul exprimării sale, relativ la citarea şi convocarea condamnatului penal despre care discutăm – N. Red. )

Aşadar, aflase Roşca, poliţiştii urmau să vină pe 20 iunie 1996, la redacţia nouă a „Telegraf” şi TV „SOTI-Neptun” (cu un an şi ceva mai înainte, prin primăvara lui 1995, ziarul se mutase, de la sediul din centrul oraşului, din faţa „Casei Albe”, de pe strada Dragoş Vodă, nr.10, etajul 1, colţ cu bulevardul Tomis, la actualul sediu, de pe bulevardul Mamaia; la fel ca şi TV „Neptun” -- fostul „SOTI” / „Societatea pentru Organizarea unei Televiziuni Independente”, primul post TV privat din România!, proiect iniţiat şi finanţat, în 1991, la Bucureşti, Constanţa etc., de către Ion Raţiu -- , redacţie care avusese sediul în zona „Complex Abator”, în spatele Cantinei Întreprinderii de Construcţii Hidrotehnice / ICH – N. Red.). Stănescu l-a rugat pe Adrian Dumitrescu (care, din toamna acelui an, va deveni, până în 2000, deputat al Partidului Naţional Liberal / PNL, formaţiune politică „istorică” şi cu pretenţii de renaştere viguroasă, care, după ce plecase din CDR, după primele alegeri locale „postrevoluţionare”, din martie 1992, candidase separat, la „legislative”, în septembrie acelaşi an şi… rămăsese în afara Parlamentului, obţinând sub 5% din sufragii, la ambele Camere!, se întorsese în cadrul CDR / Convenţia Democrată Română, alianţă politică şi civică anticomunistă, deci anti-PDSR / Partidul Democraţiei Sociale din România şi anti-Ion Iliescu, constituită în jurul Partidului Naţional Ţărănesc Creştin – Democrat / PNŢCD, la iniţiativa „seniorului politicii româneşti”, cum era numit Corneliu Coposu – N. Red.) să-l ajute cumva pe Mazăre, mobilizându-i pe revoluţionarii cu vederi şi simpatii politice „de dreapta” (aşa cum au fost şi au rămas, spre cinstea lor, totuşi, până astăzi, cei din Asociaţia „21 Decembrie” – Bucureşti). (Deh, pe vremea aceea, Mazăre & Compania erau încă anti-socialişti, adică în duşmănie declarată cu partidul unde sunt, din 2003, lideri, judeţeani şi municipali – N. Red.).
Dumitrescu a venit personal la Constanţa, dar a găsit înţelegere doar tot la revoluţionarii „ţărănişti”, monarhişti, „de dreapta” cum s-ar spune! (Atunci, ca şi acum, aceştia erau o minoritate, în rândul revoluţionarilor, majoritatea, în frunte cu defunctul lor lider naţional Dan Iosif, fiind, mai degrabă, un fel de cripto- socialişti, dacă nu chiar… comunişti în toată puterea cuvântului, ba încă d-ăia stalinişti ori maoişti, dacă le iei concepţiile, idealurile şi, mai ales, acţiunile, din anii 90 îndeosebi, la bani mărunţi! – N. Red.)

Vulcanicul Lazăr Cercel, liderul revoluţionarilor constănţeni, plecase... în Valea Jiului, ca să-l convingă pe Miron Cozma să facă o mineriadă „pro-Mazăre”, la Constanţa!

În timp ce la Constanţa revoluţionarii se pregăteau să-l apere pe Mazăre, de mâna lungă (dar, în acest caz, şi... foarte moale!) a Justiţiei, liderul lor (local) aproape unanim acceptat, celebrul şi vulcanicul (ce vreţi: sânge fierbinte, de ţâgan lăutar, care a cântat şi pe vestitul vas de croazieră românesc „Transilvania”, înainte de tăierea superbei nave, în prima parte a anilor 70) Lazăr Cercel (fondatorul şi preşedintele Asociaţiei Revoluţionarilor din Constanţa „Tomis – 22”, astăzi divizată în mai multe asociaţii şi fundaţii, conduse de Gheorghe Turcu, Constantin Vasilescu şi Gheorghe Nae) plecase în... Valea Jiului, cu scopul de a-l îndupleca pe prietenul său, liderul sindical al minerilor Miron Cozma, să-i aducă pe ortaci la Constanţa, în apărarea celui care... „spurcase” toate mineriadele de până atunci, în „Contrast”, „Telegraf” şi la TV SOTI-„Neptun”!
Cercel a povestit că dacă nu ar fi luat foc Iliescu, când a auzit ce nouă ispravă vrea să mai facă Cozma (la serviciile căruia nu mai apelase „tocmai” din septembrie 1991, de la cea de-a patra mineriadă, cea care a dat jos Guvernul Petre Roman), mai-mai că l-ar fi convins pe liderul carbonarilor, care se cam plictisea de atâta inactivitate „civică”, să organizeze o inedită mineriadă estivală, la mare, că tot era sezon turistic...

Iliescu, de altfel, îi dăduse lui Cozma interdicţie să mai vină însoţit de ortaci pe litoral, după ce i-a scos din arest, PERSONAL (venind în toiul nopţii, de la Neptun, într-un ARO-244 gri închis, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa, de pe Bulevardul Mamaia, cum am fotografiat şi scris atunci, chiar în ziarul „Telegraf”)!, pe însoţitorii lui Cozma, bodiguarzi şi consilieri, care devalizaseră, la beţie, într-o noapte din vara lui 1992, barul „Hipodrom”, din Complexul Turistic „Lido” - „Ambasador”, din Nordul staţiunii Mamaia.

Despre demersul său, de atunci, chiar Cercel ne-a povestit, cu un an înaintea morţii.

Zamfir: „Mazăre se… pitulase, de frica arestării, în vila lui Dănuţ Moisoiu, la Mamaia-Sat, iar Cumpănă dormea în redacţie, păzit de douăzeci de bodiguarzi!”

Liviu Zamfir continuă să depene firul întâmplării de atunci, din vara premergătoare alegerilor legislative şi prezidenţiale, care, în toamnă, au dus la prima detronare a lui Iliescu şi a PDSR (Partidul Democraţiei Sociale din România), cum se numea formaţiunea lor (de sorginte, idealuri şi, mai ales,… metode! comunistoid-securiste), înainte de unirea, „prin absorbţie”, cu partidul „istoric” PSD / Partidul Social Democrat, resuscitat, în decembrie 1989 (pe baza fostului partid al lui Constantin Titel Petrescu, care refuzase, după război, să se lase înghiţit de partidul bolşevic al Anei Pauker şi al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej), de către ing. Sergiu Cunescu (înghiţirea acestui autentic partid social-democrat, în înţelesul occidental al cuvântului, de către golanii lui Iliescu şi Năstase, realizându-e abia după decesul lui Cunescu, la mijlocul anilor 2000, „coada de topor”, care a jucat rolul trădătorilor Ştefan Voitec şi Lothar Rădăceanu, din 1948, fiind noul lor lider, Alexandru Athanasiu, fostul ministru al muncii din primele Guverne CDR-PD-UDMR, între 1996-1999, ale ţărănistului „de conjunctură” Victor Ciorbea, actualul parlamentar liberal, şi cel al recent defunctului adevărat ţărănist Radu Vasile).

Cităm iarăşi: „Când a venit Adrian Dumitrescu, cu ordine, sau rugăminţi, nu ştiu exact care erau relaţiile dintre ei…, de la Sorin Roşca Stănescu, eu am încropit, în mare grabă, un grup de 10-12 revoluţionari, al căror nume nu le dau, pentru că nu am acordul lor, sau al familiilor, căci unii nici nu mai trăiesc”. (Da, îi respectăm opţiunea, dar noi, ca ziarişti, nu avem aceleaşi obligaţii. Prin urmare, din alte surse, din aceeaşi zonă, am aflat că printre aceştia s-ar fi aflat: Ion Ofiţeru, Victor Ene şi Gheorghe Morari – N. Red.). Zamfir: „Ne-am dus, atunci, pe 20 iunie 1996, pe la 7-8 dimineaţa, la „Telegraf” - TV „Neptun”, la sediul nou, de pe Bulevardul Mamaia. Mazăre nu era acolo şi ni s-a spus că nu prea mai vine pe la redacţie. Ulterior am aflat că s-a ascuns, în tot acest timp, în vila lui Dănuţ Moisoiu, de la Mamaia - Sat.” (Acesta era prietenul lui apropiat, încă din 1990, când erau amândoi la PNL, Moisoiu, ca şi alţi liberali „de nădejde”, printre care Dumitru „Mitică” Lungu -- fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, între 1996 şi 2000 --, adică în primii doi ani ai mandatului de primar al ţărănistului dr. Cornel Neagoe -- trecând apoi, prin 1995, la PD / Partidul Democrat, sub pulpana cu Stelian Duţu, liderul judeţean al PD Constanţa şi preşedinte al Consiliului Judeţean, Duţu făcâdu-l, de altfel, vicepreşedinte al CJC, alături de Iordache, pe Lungu, iar pe Moisoiu punându-l şef al organizaţiei municipale Constanţa a PD – N. Red.)
Zamfir: „Mazăre n-a mai venit, până după amiază, când am plecat noi de-acolo, dar l-am găsit pe Constantin Cumpănă, speriat, alb la faţă şi nedormit, care stătea şi noaptea în redacţie, păzit de vreo 15-20 de bodiguarzi”, povesteşte Zamfir.

Revoluţionarul constănţean încheie... crucindu-se cât de inconştienţi au putut să fie: „Până la urmă, n-a venit nici Poliţia, nici Mazăre. Slavă Domnului! Abia când ne-am mai liniştit, ne-am dat seama ce noroc am avut, că s-a întâmplat aşa. Ne-au spus şi alţii: dacă ajungeam să ne opunem, fizic, executării unui mandat, puşcăria ne mânca! Şi noi nu eram Mazăre, om cu bani şi relaţii sus-puse, ci nişte amărâţi, vai de capul nostru, nici bani de avocat n-aveam... Ne lua poliţia pe noi, ca să nu plece cu mâna goală! La fel, bine că n-a putut să-l convingă Lazăr Cercel pe Miron Cozma, să facă o mineriadă şi la Constanţa! Asta ar fi pus capac. Cine ştie ce mai ieşea...”

Mazăre era de negăsit pentru autorităţi: locuia într-o barcă, domicilia la Mamaia-Sat, avea buletin de „Poarta-6” şi se ascundea pe... ecranul Televiziunii Naţionale şi în juriul Festivalului de la Mamaia!

Aici se impun câteva precizări de-ale noastre, redacţionale, aşa cum am promis. Mazăre îşi vându-se, prin 1994, apartamentul prăpădit, de două cămăruţe, confort doi sau trei, din perifericul şi foarte modestul, la acea vreme, cartier constănţean „Poarta (Portului) - 6”, pe care-l cumpărase, în 1990 sau 1991, de la un turc din Piaţa Chiliei, Ali Nazîm, fost boxeur la „Farul” şi fost coleg de şcoală generală cu subsemnatul.

O întreagă poveste şi cu acel apartament: turcul venea mereu pe la redacţia din Dragoş Vodă - 10, plângându-se că Mazăre nu i-ar fi achitat toţi banii pentru care se înţeleseseră, căci în acte trecuseră, pentru a „relaxa” impozitarea tranzacţiei, o sumă mult mai mică, cum era şi mai este încă obiceiul pe la noi. Culmea nostimadei era aceea că, pentru a-l speria pe Mazăre, care nu mai recunoştea că i-ar mai datora bani, Nazîm, care era, cum îl ştiam şi din şcoală, un turculeţ cam prostuţ, oricum nefiind unul „de top” prin Piaţă – în sensul în care erai respectat, ori măcar scăpai nevătămat, în acea arie citadină, de tip „Brăiliţa”, „Ţiglina” sau Giuleşti-Ferentari-Rahova, cu nişte reguli, nescrise, foarte speciale... -- , îl tot ameninţa cu cel care, la vremea aceea cel puţin, dacă nu şi azi – deşi părerile sunt, pentru prezent, destul de împărţite... -- era „başkanul”, neîncoronat dar unanim recunoscut, atât de către „supuşi”, adică băştinaşii din „Piaţa Spaniei”, cum era numele de alint al locului, cât şi de coetnicii din exteriorul zonei, mai puţin de către cei din Mangalia „lui” Nuredin Beinur, cu care, de altfel, vor porni, cu două autobuze burduşite cu akingii, înarmaţi cu iatagane „ninja”, în 1994, să dea bătălie crâncenă.... Vorbim, desigur, despre celebrul Ismail Iaşar, zis „Săceanu”. De ce este nostim? Păi pentru că „Săceanu”, în acea perioadă, se lăuda, în gura mare, prin tot târgul că... el i-ar fi dat bani lui „Mazăre, ăla cu ziarul, căruia tot îi rup eu urechile într-o zi!” (şi în vremea aceea, trebuia să iei la cel mai propriu înţeles al cuvintelor o asemenea ameninţare, venită de la Săceanu-ăl-bătrân, ori de la fiu-său, Sedan!...), ca să-şi cumpere apartamentul de la marginea Constanţei! Şi că nu i-ar mai fi primit înapoi pe toţi, probabil cu camăta aferentă, Mazăre ameninţându-l cu relaţiile sale şi cu protecţia Poliţiei...

La momentul iunie 1996, actualul primar locuia, chipurile într-o... barcă (prima pe care şi-o cumpărase: o abarcaţiune relativ mică, cu o cabinuţă strâmtă, aflată la cheu în Portul Turistic „Tomis”)! De fapt, Mazăre stătea la Mamaia-Sat, într-una dintre primele (trei) vile nou-construite acolo, după 1990, pe terenul cumpărat de la alţi revoluţionari, spaţiu pe care-l obţinuseră -- cu ajutorul substanţial al ziarului „Telegraf”, care a făcut atunci o adevărată campanie de presă... -- pe baza primei reglementări, din vremea întâiului Guvern „postrevoluţionar”, al lui Petre Roman, Legea 42, privind acordarea unor drepturi răniţilor, familiilor decedaţilor şi arestaţilor la „revoluţie”, extinsă apoi, în 1992, şi la „luptătorii cu merite deosebite”), care permitea ca o parte din hectarul primit să fie în intravilan (oricum, la acea vreme, încă nu se ştia prea clar dacă Mamaia-Sat, cu cele câteva cocioabe care mai rămăseseră după evacuările lui Ceauşescu, era în „extra-„ sau „intra-vilanul” Năvodariului, din punct de vedere administrativ...).
Pe buletinul său, de fapt (aşa i-a fost emis mandatul, pentru că citaţiile, la procese, le primea la redacţie) era trecută tot adresa de la.. „Poarta-6”! Dar... era ilegal: casa o vându-se, iar el chiar nu mai locuia acolo! Abia apoi, după ce a scăpat de ameninţarea cu arestarea (adică după ce l-a... graţiat Ion Iliescu, ca un ultim act de autoritate prezidenţială, înainte de a-i preda mandatul de preşedinte lui Emil Constantinescu, în noiembrie 1996!) Mazăre a cumpărat, de la Dănuţ Moisoiu, vila de la Mamaia-Sat.
Cât despre faptul că Poliţia nu dădea de obiectul şi subiectul mandatului imperativ, ca să-l (con)ducă la puşcărie, în vara lui 1996, ce să mai vorbim... O Românie întreagă ştia de sentinţă, de mandat şi de faptul că autorităţile competente nu-l pun în executare pe motiv că nu-l găsesc pe „titular! ŞI TOT O ÎNTREAGĂ ROMÂNIE ÎL VEDEA PE MAZĂRE, ÎN AUGUST ACELAŞI AN, 1996, TIMP DE CINCI ZILE CONSECUTIV (LA DOUĂ LUNI DE CÂND ERA DE NEGĂSIT, PENTRU AUTORITĂŢI, PENTRU A FI DUS LA ÎNCHISOARE), ÎN DIRECT ŞI LA O ORĂ DE VÂRF, LA... TELEVIZIUNEA NAŢIONALĂ!, FIIND PREZENTAT, ÎN URALELE PUBLICULUI, CA MEMBRU AL... JURIULUI FESTIVALULUI DE MUZICĂ UŞOARĂ DE LA MAMAIA! Şi asta în condiţiile în care, în acele timpuri, respectivul eveniment (astăzi complet desuet, inclusiv ca gen muzical, pentru generaţiile „de mijloc” chiar) încă mai capta atenţia celei mai mari părţi a publicului telespectator (de altfel TVR-ul însuşi încă era „la (mare) putere”, cu un rating naţional de departe surclasant pentru cele doar câteva televiziuni private româneşti, aflate la început de drum şi care, mai ales, suportau concurenţa absolut neloială a suratei de stat, pentru că ele nu erau „prinse” decât pe cablu, iar acesta nu acoperise, în 1996, nici toate cartierele oraşelor mari, „de la şes”, ce să mai vorbim de cele mici sau de sate şi comune, ori de zonele montane!...). Dar se pare că Poliţia nu mai agreea, deja, TVR-ul şi „muzica uşoară”, pentru că nu... au intrat în televizor, după dispărutul Mazăre!

Mazăre şi Cumpănă erau condamnaţi pentru că îi acuzaseră, pe judecătoarea Revi Moga şi pe fostul primar liberal Dan Miron, de luare de mită, în afacerea „Vinalex” – prima firmă de hinghieri de maşini din Constanţa!

Radu Mazăre şi Constantin Cumpănă erau „beneficiarii” unei condamnări penale, ca urmare a unei sentinţe (Hotărâri) a Judecătoriei (din:)... Lehliu-Gară (unde se strămutase procesul, chiar la cererea învinuiţilor, care au motivat că atât Revi Moga, ca judecătoare la o instanţă locală, cât şi Dan Miron, ca (fost) viceprimar şi, la momentul respectiv, avocat, de succes!, în Baroul Constanţa, ar fi putut fi favorizaţi de instanţele constănţene)! Hotărârea Instanţei din Lehliu, datată: 17 mai 1995, îi trimitea în puşcărie pe cei doi, pentru câte zece (10) luni fiecare (trei luni pentru infracţiunea de insultă şi alte şapte pentru calomnie). Mai trebuiau să plătească şi despăgubiri civile („daune morale”), în valoare de 25 milioane lei (vechi, desigur, dar, chiar şi aşa, erau bani, nu glumă, la ora aceea: îţi luai un apartament confort 1, chiar confort 0, într-o zonă „bună” din Constanţa, cu această sumă!). Başca, ca şi prevederi accesorii ale sentinţei: interzicerea, timp de un an de zile, a exercitării profesiei de ziarist! (Şi această din urmă parte a sentinţei, încadrată la articolul 71 din Codul Penal, a fost, de altfel, ignorată, de către cei doi condamnaţi...)

De la ce li s-a tras? Povestea e mai lungă. Iat-o, (foarte) pe scurt.

Bietul (o să vedeţi de ce folosim acest cuvânt) primar ţărănist Corneliu Neagoe, care câştigase alegerile din martie 1992, sub sigla Convenţiei Democrate din România (CDR), a fost (şi rămâne, până astăzi!) un om foarte cinstit, un excepţional (de competent profesional şi de sufletist) medic pediatru (unul dintre acele „rara avis” cadre medicale, din România, care nu iau... „atenţii”, urmaşii „tămăduitorilor făr’de arginţi”, din Sfânta Biblie). Dar, ca primar (o recunoaşte şi el uneori, când lasă orgoliul la o parte...) a fost o catastrofă! Tocmai pentru că era cinstit, un „nevinovat” în lumea de şacali, a politicii şi administraţiei, a fost pus, după multe şedinţe de convingere, să candideze şi să câştige (pe valul popular anti-Iliescu şi anti-FDSN, care a urmat primelor mineriade şi oprobiului exprimat, cam tardiv!..., de către Occident) Primăria Constanţei. Viceprimarii săi au fost, succesiv (pe atunci, Constanţa avea un singur viceprimar), între 1992 şi 1996, cât a ţinut mandatul lui (în 1996 nu a mai candidat, CDR fiind reprezentat, la alegerile pentru Primăria Constanţa, de către Tănase Barde, care a pierdut... „cu succes”, la scor adică, în faţa PD-istului, de atunci, Gheorghe Mihăeşi, actualul consilier judeţean, din 1998 de fapt, al... PSD!) PNL-istul Dan Miron, din martie 1992 până în octombrie 1993 (liberalii lui Radu Câmpeanu au participat la „locale” în cadrul CDR-ului, după care, îmbătaţi de succes – printre altele, l-au scos primar al Capitalei pe un prim... Crin al lor, C. Halaicu, care numai alb şi curat ca acea floare nu era: multe dintre contractele de utilităţi şi concesiunile de terenuri, de exemplu, care au nenorocit Bucureştiul, i se datorează finului preşedintelui PNL Radu Câmpeanu, acestui ţigan de Ferentari, escroc şi pasionat de poker, ca şi urmaşului său, dintre 1996 şi 2000. coetnicul ţărănist Viorel Lis! – au abordat ca independenţi „generalele” din septembrie acelaşi an, luînd sub 5% şi la Camera Deputaţilor şi la Senat şi rămânând „între scaune”, adică în afara Parlamentului, până în 1996, când au revenit, spăşiţi, la sânul CDR-ului, prinzând şi guvernarea, până în 2000) şi, după suspendarea lui Miron chiar la iniţiativa colegilor săi de partid!, din Consiliul Local, în toamna lui 1993, PNŢCD-istul Ilie Vintilă (fostul director al îmbelşugatului IAS Mangalia, astăzi făcut bucăţi, de către fel de fel de oameni de afaceri şi politicieni locali, care l-au împărţit între ei). În special colegul de partid al lui Neagoe, ţărănistul Ilie Vintilă (Dumnezeu să-l odihnească, dar... cei de la FDSN spuneau că este înscris şi la ei şi la ţărănişti!), îşi făcuse un obicei. Profitând de faptul că doctorul-primar era chiar „aerian” cu problemele care depăşeau spaţiul, igienizat şi aseptizat, medical-spitalicesc, şi naiv cât încape într-ale politicii şi administraţiei, deci: într-ale hoţiei şi şpăgărelii, îi băga lui Neagoe sub nas, la semnat, fel de fel de escrocherii şi aranjamente, ale sale şi ale găştii care tocmai răsturnase(ră) corupta putere criptocomunisto-fedesenistă! Râdeam amar, pe atunci, când îl vedeam pe Vintilă că-i dă lui Neagoe să semneze în grabă mare, „că arde” de urgenţă, „în... uşă” (la propriu!) fel de fel de hârtii, decizii, contracte etc., chiar când dădea „mielul Domnului” de dom’ primar să intre la o întâlnire cu delegaţii străine, la o conferinţă de presă sau baltă activitate de acest gen. :i Neagoe semna. „Ca Primarul”... Habar n-avea ce! Afla a doua zi, când începeau să curgă consecinţele. Epocală a rămas (şi) întâmplarea de la care, de fapt, a pornit şi condamnarea lui Mazăre. Semnează Neagoe, fără să ştie ce!, un contract de prestări servicii către Primărie, pus la cale de viceprimar, cu unul revenit de pe-afară, unde o tulise pe vremea lui Ceauşescu, Decebal Crintea. Un şmecheraş, cum roiau, prin zonă şi prin epocă, cu duiumul, unul dintre acei repatriaţi, cu trei mărci ori doi dolari în buzunar, care se dădeau mari oameni de afaceri, „investitori strategici” cică... Firma asta, a lui Crintea, ca urmare a acelui contract, din 1992, a fost primul... hinghier de maşini al Constanţei. Nu apăruseră, la noi, „caracatiţele”, nici măcar platformele auto!. Îţi ridicau botul maşinii cu o macara auto şi, uite-aşa, pe roţile din spate doar, şi cu frânele trase!, târau maşina până-n spaţiul închiriat, din curtea fostului sediu al RATC (care încă se mai numea ITC, nefiind, atunci, „regie locală”), de pe strada Chiliei. Praf îţi făcea automobilul. După ce ţi-o recuperai, contra-cost, cheltuiai o avere să ţi-o repare, la service. Ei bine, cine credeţi că a fost unul dintre primii „beneficiari” ai noului „serviciu urban”? Aţi ghicit: nefericitul de Neagoe, care, dimineaţa, când a văzut că i-a dispărut maşina (o prăpădenie de „Oltcit”, hârbuit şi cu o culoare ca... Neagoe, bleu şters) din faţa blocului, a dat, disperat, telefon la Poliţie, ca să reclame furtul. Când i-au spus poliţiştii, după ce s-au interesat, că i-au luat-o o firmă care acţionează din dispoziţia primarului, contractual, a aflat şi Neagoe ce... semnase în ajun! Până la urmă, contractul se transformă într-unul de asociere şi este trecut, cum cerea legea, prin Consiliul Local (care organizează şi o licitaţie, deşi legea nu o impunea pe atunci, la cererea expresă a primarului Neagoe, care acum sufla şi-n iaurt!). Căştigă... singurul care s-a prezentat: Crintea.

Chiar nu ne mai amintim în ce context (a cui maşină o hinghieriseră ăia, de se înfuriase Mazăre: parcă era vorba de a unui prieten...), cert este însă că actualul primar îl pune pe Constantin Cumpănă, care era cel mai supus om din redacţie (dar, trebuie să recunoaştem, şi cel mai scrupulos şi tenace documenarist-jurnalist, lucru dovedit şi ulterior, când a scris câteva excelente cărţi, care au valorificat tocmai această calitate a sa), „să-i ardă” pe cei care, în opinia ziarului, erau responsabili de aciuirea şi menţinerea ativităţii firmei „Vinalex”: viceprimarul Dan Miron (ca iniţiator şi semnatar al contractului) şi judecătoarea Revi Moga (cea care, în calitate de consilier juridic al Primăriei, dăduse avizul favorabil contractului de asociere cu „Vinalex”-ul lui Decebal Crintea)

Articolul din cotidianul „Telegraf” s-a numit, „tare”: „Fostul viceprimar PNL Dan Miron şi actuala judecătoare Revi Moga, prin concurs de infracţiuni, au realizat escrocheria Vinalex”. A apărut în numărul 84 (580), din 12 aprilie 1994. Fraza-cheie, pentru care, alături de titlu şi de caricatură (în care Miron şi Moga erau desenaţi stând pe un sac de bănet şi întrebându-se în ce zări să-l cheltuiască!), au fost condamnaţi cei doi ziarişti, este următoarea, cu referire la Revi Moga: „Ori a semnat contractul de asociere necunoscând legile ţării, şi atunci nu înţelegem cum ulterior a ajuns judecător (împărţind dreptatea pe baza aceloraşi legi pe care nu le cunoaşte), ori a luat şpagă şi poate lua în continuare!”.

Celebrul procuror general Tănase Joiţa a nenorocit proprietarii imobilelor naţionalizate, dar l-a salvat, din ordinul lui Ion Iliescu, pe chiriaşi şi pe... Mazăre!

Dar să revenim la proces(e). În urma recursului, introdus de Mazăre şi Cumpănă, judecat la Tribunalul Călăraşi, pe 2 noiembrie 1995, în Dosarul Penal 1314/1994, sentinţa rămâne definitivă, deci executorie!

Dar celebrul Tănase Joiţa, procurorul general al României (pus de Ion Iliescu, pentru a-i rezolva treburile şi problemele din Justiţie, pe latura penală dar... nu numai, în primul rînd cele legate de rolul său şi al celorlalţi complotişti şi profitori, în decursul sângeroaselor evenimente din decembrie 1989, dar şi din timpul primelor patru mineriade, cele din 1990 şi 1991) promovează un recurs în anulare. Curtea Supremă de Justiţie a României, Secţia Penală, respinge şi această cale excepţională de atac, în şedinţa din 9 iulie 1996.
Procurorul general Tănase Joiţa (care a rămas în istoria ruşinoasă a ţării în special prin alt recurs în anulare – atribut pe care-l avea şi în civil şi comercial, ca reprezentant-şef al intereselor statului pe partea juridică, de altfel astăzi această formă de atac a hotărârilor instanţei, promovată de Parchetul General, numindu-se „recurs în interesul legii” – prin care a anulat, practic, toate hotărârile judecătoreşti, de până atunci: 1996, de „restitutio in integrum” a proprietăţilor imobiliare confiscate de către regimul comunist, Iliescu şi sluga sa, Joiţa, motivând prin apărarea intereselor legitime şi inalienabile ale chiriaşilor din casele naţionalizate, de parcă proprietarii deposedaţi nu aveau exact aceleaşi drepturi, „ocrotite” doar de statul român, pe atunci, adică până-n toamna lui 2003, când s-a modificat Constituţia, ca să putem să intrăm în Uniunea Europeană, proprietatea devenind „garantată” de către stat, prin actul legiuitor fundamental; dar prin actul lui Joiţa, din 1996, s-a putut vota legea prin care chiriaşii şi-au cumpărat casele naţionalizate în care locuiau, foştii prprietari rămânând cu buzele umflate!) nu se lasă, însă, şi emite, succesiv (la expirarea termenului maxim de valabilitate prevăzut de lege, al fiecăreia) trei rezoluţii, prin care dispune... suspendarea temporară a executării pedepsei penale!

Cu câteva zile înainte să predea cheile de la Palatul Prezidenţial din Cotroceni, la 17 noiembrie 1996, Ion Iliescu semnează decretul de graţiere a celor doi gazetari, aflaţi într-o companie selectă, pe lista mărinimiei „bătrânei târfe comuniste” cum îi plăcea „Telegrafului” să tot reia citatul din Corneliu Vadim Tudor: câţiva hoţi mărunţi, din buzunare şi din coteţe!...

Că a candidat la Primăria Constanţa, când locuia în Năvodari (Mamaia-Sat), mai treacă-meargă. Dar cum de nu l-au împiedicat, măcar în 1996, cele două condamnări penale definitive şi irevocabile, nu pricepe nimeni, nici până astăzi...

CURIOS ESTE, PÂNĂ ASTĂZI, FAPTUL CĂ A PUTUT CANDIDA LA PRIMĂRIA CONSTANŢEI, ÎN 2000! Ca să surmonteze bariera legală, care-i cerea să fie, şi nu de o zi-două..., rezident, în acte, al localităţii în care candida, nu se ştie cum dar Mazăre a prezentat o mutaţie-minune, la o adresă din Constanţa, a unei salariate de la TV „Neptun”, pe atunci, care are şi astăzi o funcţie redacţională, de conducere, în cadrul trustului. Conform miraculosului act, ditamai Radu Mazăre, om bogat de ani buni, ar fi locuit.. tot de ani buni, la acea salariată, cu chirie, într-un apartament de două camere, în care încăpeau patru suflete (plus animalele de companie, numai Mazăre având cel puţin patru câini pe atunci, inclusiv căţeaua Nane, care mai trăia!): el, respectiva şi părinţii acesteia. Minune mare, cum spuneam! Şi asta în condiţiile în care avea ditamai viloiul, în Mamaia-Sat...

DAR ŞI MAI MARE MIRACOL ESTE ACELA CĂ MAZĂRE A PUTUT CANDIDA, ÎN 1996 CEL PUŢIN, CÂND A ŞI IEŞIT DEPUTAT (DAR ŞI ULTERIOR, DIN 2000, DE CÂND A FOST ALES, DE PATRU ORI, PRIMAR), DEŞI AVEA, ÎN CAZIERUL PENAL,... NU UNA, CI DOUĂ CONDAMNĂRI PENALE, DEFINITIVE ŞI IREVOCABILE, DECI EXECUTORIi. PRIMA ERA CEA PENTRU ACCIDENTUL AUTO, CU RĂNIŢI, PROVOCAT DIN CULPA SA, LA BRĂNEŞTI, LÂNGĂ BUCUREŞTI, ÎN 1991! Pentru acel accident auto, provocat de el, a executat o pedeapsă... la locul de muncă, adică la ziarele unde era redactor-şef şi copatron! Tribunalul din Călăraşi l-a condamnat la un an de închisoare, în 1993 (nr. Dosar Penal: 657/1993), cu „executare la locul de muncă”, fiind găsit vinovat de producerea unui accident rutier în localitatea Brăneşti, soldat cu vătămarea corporală a pasagerilor unui autobuz. Dar poate că acea sentinţă, de care s-a „lipit” chiar înainte de scoaterea acestei invenţii ceauşiste, cu „executarea pedepsei la locul de muncă”, adică cu... puşcăria la serviciu!, din noul Cod de Procedură Penală, primul de după aşa-zisa „revoluţie”, nu avea prevederi accesorii privind interzicerea unor drepturi civile.
De altfel, Mazăre, care nu avea încă o condamnare, a... participat şi la alegerile pentru Parlament din 27 septembrie 1992, pe lista Mişcării pentru România – MPR, formaţiunea legionaroidă a liderului Pieţei Universităţii, din mai-iunie 1990, Marian Munteanu, care, de altfel, era pe locul întâi, la Camera Deputaţilor, pe lista Mişcării, chiar la Constanţa!, pe locul doi fiind Mazăre, în timp ce doctorul Corneliu Dida, mentorul de atunci al ambilor, ocupa prima poziţie a listei pentru Senat...)

A DOUA CONDAMNARE PENALĂ ERA CEA CU JUDECĂTOAREA REVI MOGA, DESPRE CARE VORBIM ACUM, CARE ERA, CULMEA, LA MOMENTUL CANDIDATURII DIN 1996, PENTRU PARLAMENT, O SENTINŢĂ CU MANDAT EMIS, DAR NEEXECUTAT („din motive obiective”: CICĂ NU-L GĂSEAU..., ulterior datorită a trei rezoluţii consecutive, de suspendare temporară a punerii în executare a mandatului, emise de către procurorul general al lui Iliescu, Tănase Joiţa!), DE ADUCERE ŞI REŢINERE ÎN SISTEMUL PENITENCIAR!!!!

O CHESTIE RELEVANTĂ: ÎN 1996, RADU MAZĂRE A FOST PRIMUL ALES, DIN CONSTANŢA CARE S-A DUS SĂ SE VALIDEZE, CU NOAPTEA-N CAP, CA PARLAMENTAR ALES! VĂ DAŢI SEAMA CE SPAIMĂ DE ARESTARE TRĂSESE TOATĂ VARA?!... Apropo, ca un amănunt. A stat pe jar până-n ultima clipă. Şi-a cîştigat mandatul de deputat abia la redistribuirea pe ţară a voturilor formaţiunilor care n-au atins pragul electoral naţional de 5%, votul fiind atunci pe liste de partid.

În 1996 şi 2000, Mazăre a fost ajutat, de către defunctul judecător Anton Fuduli, să treacă de barierele legale care-i invalidau candidaturile!...

Ca o paranteză, trebuie să ne reamintim că lui Mazăre i-a fost, totuşi, contestat, la Biroul Electoral Judeţean, respectiv la cel Municipal, dreptul de a candida, atât în 1996 (la Parlament), cât şi în 2000 (la Primărie), tocmai pentru cele două condamnări penale definitive şi irevocabile, care îi împodobeau cazierul. Repetăm: în 1996, la alegeri, nu era nici măcar graţiat, dar chiar şi aşa, graţiat (atenţie: doar graţiat, nu beneficiar al unei amnistii asupra unor încadrări penale, căci nici nu intră în drepturile exlusive ale preşedintelui s-o facă) NOMINAL (împreună cu Constantin Cumpănă şi câţiva infractori mărunţi!), în bătaie de joc!, de către Ion Iliescu, în ultimele zile de mandat la Cotroceni (din acea „tură”, pentru că va reveni acolo patru ani mai târziu) -- un Iliescu pe care Mazăre... îl înjurase în ziarele sale, din 1990 până atunci! -- nu ar fi avut dreptul să candideze!

Nici până astăzi nu se ştie exact care au fost motivele invocate de către cei care au hotărât că în cazul lui Mazăre „nu se pun” prevederile restrictive legale... Din câte ne amintim, în 1996, medicul Pribeagu (care avusese un conflict cu Mazăre şi „Telegraf” – pe actualul primar ... „corectându-l” şi fizic!, în 1992, chiar în uşa redacţiei, pentru nişte articole referitoare la soţia sa, Veronica Pribeagu, fosta arhitectă-şefă a Primăriei Constanţa, pe vremea primarului Cornel Neagoe, care a fost ironizată, în „Telegraf”, prin 1993, că a rămas încuiată, într-o încăpere a primăriei, cu cine credeţi: cu omniprezentul viceprimar Dan Miron!...)) -- a fost cel care a depus contestaţia din. Iar în 2000 a fost vorba despre mai multe astfel de contestaţii, inclusiv pe tema miraculoasei dovezi a rezidenţei în Constanţa...

Mult ajutor a primit, în cele două cazuri, Mazăre, de la judecătorul constănţean Anton Fuduli, Dumnezeu să-l odihnească! Acesta era prieten de familie cu neamul lui Mazăre, pe linie paternă deci, neam care, ca şi cel al lui Fuduli, era de... greci din Tulcea, descendenţii unor mari negustori de cereale de la gurile Dunării, chiar Mazăre înfuriindu-se, odată, la o televiziune, şi răbufnind: „Ce mă tot jigniţi şi luaţi la mişto, cu Mazăre-n sus, Fasole şi Păstaie-n jos, că ai mei au fost greci bogaţi, din Tulcea, şi se numeau Mazaris!”. Fuduli, în calitate de vicepreşedinte al Curţii de Apel - Constanţa, dar şi de preşedinte al mai multor Birouri Electorale, la alegeri, l-a ajutat să surmonteze barierele legale din calea candidaturilor (ulterior validării ca şi câştigător), în 1996 şi 2000. Dar... despre morţi, numai de bine... Noi l-am cunoscut pe Fuduli (care a decedat cu ani în urmă, răpus de un cancer), încă din 1992, când era preşedintele Judecătoriei Constanţa şi a fost preşedintele Biroului Electoral, Judeţean sau Municipal, nu ne mai amintim exact, la primele „locale” libere. Am avut de-a face cu el şi ulterior, prin 1998-1999, cînd se ocupa, vicepreşedinte, parcă, la Tribunal, fiind atunci, de dosarele mesei credale de la „Petromin” SA. A fost descris, în general, ca fiind un om corect, în instanţe şi ca şef al acestora, ca şi în coordonarea şi supravegherea alegerilor. Probabil că ajutorul dat lui... „Mazaris” a fost o slăbiciune, pe linie de „patrida” de origine!

Dacă nu-laşi pe Mazăre să meargă la puşcărie, nu te mai lasă el să trăieşti după aceea...

Încheiem cu o descriere a unei situaţii, povestite şi de Liviu Zamfir (dar pe care o ştiam, în amănunt chiar, şi din alte surse). Cel care a făcut presiuni intense, inclusiv internaţionale, asupra lui Ion Iliescu (printre altele, a strâns, în acea vară a lui 1996, câteva mii de semnături, în Constanţa, pentru aceasta), pentru ca preşedintele să-l graţieze pe... deputatul PD Mazăre (!), a fost Cristea Crăciun, şeful biroului organizaţiei „Amnesty International” de la Constanţa. Care a fost recunoştinţa primarului Mazăre? Crăciun a ajuns să-l dea pe Mazăre (şi Primăria) în judecată, după 2000, pentru că refuzau să-i dea, pe Legea 42, un teren-grădină pe care-l folosea de pe vremea lui Ceauşescu, prin spatele Complexului Sportiv de pe strada Badea Cârţan. Terenul era „rezervat” pentru alte interese... Omul a făcut, de nervi şi năduf, în 2004, congestie cerebrală (i-a plesnit un vas de sânge, pe creier) în clădirea Curţii Supreme, în Bucureşti (murind la spital), Instanţă la care ajunsese cu procesul împotriva celui pe care-l salvase de la puşcărie, în 1996!...

Iar alţii care l-au salvat atunci, luându-l pe lista candidaţilor pentru Camera Deputaţilor a Partidului Democrat (după ce atât el, cât şi Cumpănă, fuseseră refuzaţi de toate formaţiunile cu şanse: CDR şi... PDSR!), pe loc eligibil, au fost doi inşi pe care îi făceam, cu predilecţie, cu ou şi cu oţet, în ziarul şi la televiziunea lui Mazăre: şeful PD de la Constanţa, Stelian Duţu, şi... Traian Băsescu! La doar câteva luni după ce a devenit parlamentar şi a fost graţiat de Iliescu, Mazăre a plecat din PD, iar Duţu şi Băsescu au redevenit... „Piticul” şi „Chiorul”, în publicaţiile sale!
Iar lui Dănuţ Moisoiu, care-l ascunsese în vila sa, de la Mamaia-Sat, o vară-ntreagă, îi număram, prin 1999, în „Telegraf”,... oglinzile de Veneţia, din casa fiului său, de pe strada Patriei, în Tăbăcărie, obiecte care semănau leit cu cele din holul fostului Hotel „Continental”, clădire reprezentativă, de patrimoniu, a Constanţei, demolată în grabă, pentru a se găbji valorosul teren ultracentral, în 1997!

(Bineînţeles că, acum, dacă tot ne-am pornit:) VOM REVENI!

Articole adiacente temei:

Stere Beca, revoluţionarul insultat de Mazăre, întreabă public: ”Când ne dădea bani, ceai, sandvişuri, cazare şi transport la Bucureşti, pentru mitingurile şi campaniile din 2012, nu mai eram milogi?!... MAZĂRE ESTE UN GOLAN!” (Secţiunea POLITICA, 05.09.2013)

EXCLUSIV. Stere Beca, „milogul” lui Mazăre, şi asociaţiile revoluţionarilor din toate „oraşele-martir” îi fac plângere penală şi îl dau în judecată pe primarul Constanţei! Martor indicat: Ponta (Secţiunea POLITICA, 06.09.2013)