FERMA ANIMALELOR(277)

PAMFLETE  PE GAURA  CHEII

De foarte multe ori v-am spus că suntem sclavi în propria ţară. E vina noastră sau a altora, naiba mai ştie. Prostia însă e repartizată uniform în România. Întâmplarea pe care o să v-o povestec un pic mai încolo confirmă asta. Părem o mulţime de guţulani, de tembelache, babuini şi babuine, parameci şi drosofile. Cur în cur cu cotoarbe securiste. Pozăm într-o turmă infatuată cu studii făcute la facultatea de feisbuceală. N-avem autostrăzi, dar nici căi ferate. Şi suntem leneşi de pute în jurul paşilor multora.

Povestea s-a petrecut prima oară când a nins în iarna aceasta. Era ziua lui Eminescu şi a căderii guvernului Terente Două Doze, evenimente care nu i-au afectat pe români, oprindu-i măcar un minut din drumul lor spre prăpastie. Fac naveta săptămânală către Iaşi. Cad liniştit fulgii când pătrund în compartimentul de clasa I. Pare goluţ, dar curând dau peste doi bărbaţi discutând despre cum se pot lua banii degeaba. Mai apoi am aflat, după conversaţia lor, că sunt de la supercontrol. Ca argument au cu ei o sticlă de molan pe care şi-o plimbă de la o gură la alta.

Urcă o pensionară cu licăr de luminiţă comunistă în colţul ochelarilor. Se îndreaptă spre mine, mă întreabă dacă locul pe care stau este al meu. Ezit, întrucât era cel din faţă, situat însă contra mersului. Neg şi mă leg cu un perdaf ca pe vremuri, căci tovarăşei nu-i convine să se aşeze cu curul bătucit şi apoi să fie deranjată. Cum vagonul e aproape gol, mă abandonează şi aducându-şi aminte de vremurile bune de dinainte de pensie, se apucă de croşetat, aşa cum făcea mereu la serviciu.

Curând parcă eram pe hol la Spitalul 9. Oligofrici de toate vârstele fac un zgomot de spui c-ai nimerit într-o tribună la fotbal. Nu va reproduc ce discută că risc să vă crape talpa bocancului de ruşine. Unii nu s-au săturat încă de comunism, de parcă am fi într-o gară din Est, unde lumea ne-a uitat pe vecie. O gară prin care trec numai trenuri mărfare. Speriat de consecinţele anotimpului târziu, plecăm şapte minute înainte, caz unic în analele CFR-ului.

Pe băncile vecine se aşează un cuplu tipic românesc. El, Boul Bălţii, o capacitate în materie de tâmpenie, ghebos, cu şapcă de proletar, îi desface scroafei care-i face ciorbă, pacheţel după pacheţel de orice, numai ca tanti, cu o căciulă ce-i stă ca o balegă, să ronţăie şi gura ei ceva. Din când în când dromadera sughite şi grohăie mulţumită, apoi adoarme cu gura deschisă, sforăind îngrozitor. Boul Bălţii se uită admirativ la consoartă şi-şi dă cu părerea despre politică, deşi nu ştie în ce dată suntem. Cu o moacă de organ decalotat, pare specialist vizionar în iaurt. Râde sau plânge, nu-mi dau seama. Şi care e gura. Sau dacă e mamifer sau reptilă.

Dau să mă duc la wc, dar e ocupat de un conductor, fata lu’ Leana, care fumează. Scroafa s-a trezit pentru a ronţăi o nouă pungă de convrigei. Probabil se duce să pupe nişte moaşte şi să înconjoare Catedrala în genunchi. O tipă de la CFR, din acelea care au gratuitate, este atentă la poveştile controlorilor. Se laudă cum n-a ştiut că altădată trenul ăsta avea vagoane care mergeau în două direcţii şi a ajuns în altă parte decât a dorit. Cu aspect de muşchi cavernos în erecţie, râde ca proasta. Sub ochii po-pulimii. Care-i transmit că nu e nimic cu ea pe lumea cealaltă.

Apar şi doi poliţişti de la transporturi, probabil de serviciu. Nu ajung decât până la capătul vagonului şi se trântesc în scaunele flauşate, butonând apoi de zor mobilele pentru a nimeri filmele pentru adulţi. E greu programul la dânşii ... Dintre conductori, doar unul verifică biletele, celălalt este pe post de însoţitor palmier. Aşa cum e preşedintele pe lângă guvern. Întrebat când pleacă înapoi trenul spre Galaţi din Iaşi, dă ca idiotul din umeri, de parcă e vecinul suferind de alzheimer. 

În acest timp pişăcioşii mor de ciudă că şi celălalt wc este închis. O duduie răsfoieşte o carte de călătorie de mărimea DEX-ului. Miroase a orice, în afară de apă şi săpun. Am ajuns la Nicolina, dar sunt convins că ne apropiem de Socola. Poporul de chiori îşi merită soarta. Golanii şi d’alde nea Caisă îşi râd în barbă.