5 DINTRE SUBIECTELE ZILEI(277)
* Ziua 534 de război a debutat cu explozii în Kiev. Alarmele au răsunat dis de dimineață în tot orașul, iar oamenii au alergat spre adăposturi. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Și în Herson rușii au bombardat o clădire, iar în Sumî au fost lovite opt localități, provocând 220 de explozii. În Zaporojie, patru persoane au fost ucise în urma a două atacuri rusești în mai puțin de 24 de ore. Au fost bombardate o biserică, un hotel și mai multe magazine. Mai multe surse militare ucrainene au anunțat că forțele Kievului au intrat în localitatea Robotine, pe frontul de sud. Robotine se află în spatele primei linii defensive ruse, cucerirea ei însemnând că aceasta a fost străpunsă, anunțând o înaintare a ucrainenilor de peste zece kilometri spre Crimeea.
Din Rusia, Serviciul de urgenţă a anunțat că a luat foc un depozit din Odinţovo, un oraş situat la vest de Moscova între reşedinţa oficială a lui Vladimir Putin şi aeroportul Vnukovo, care a fost temporar închis. Nu se știe cum a izbucnit incendiul. Din punct de vedere diplomatic, au debutat primele consultări ale Ucrainei pentru obținerea de garanții de securitate. Prima pe listă este Marea Britanie, iar scopul ucrainenilor este să aibă astfel de acorduri în vigoare până la sfârșitul anului. În același timp, Kievul a anunțat că ia în considerare anularea regimului fără vize cu Israelul și va cere ca țara să fie exclusă de la întâlnirile de la Ramstein, din cauza „acțiunilor sale neprietenoase față de Ucraina și a poziției pro-ruse pe scena internațională”.
* Am aflat astăzi și despre o rețea internațională de trafic de persoane care acționa în Grecia, destructurată de Interpol. 30 de tinere din România, Ucraina, Moldova, Bulgaria şi Georgia au fost identificate în Creta fiind traficate în timpul exploatării pentru prelevare de ovule şi ca mamă surogat, multe fiind deja însărcinate, unele în ultimele săptămâni de sarcină. Copiii erau vânduți unor cupluri care nu puteau să aibă sau să dobândească copii pentru sume între 70.000 și 120.000 de euro. Printre cei care conduceau rețeaua se află și o româncă.
* La noi, au fost proteste în toată țara ale angajaților din direcțiile financiare. Ei sunt nemulțumiți de prevederile din ordonanța care conține reducerea de cheltuieli în administrație. Sindicaliștii susțin că, dacă ar fi aprobată în forma actuală, ar duce la diminuarea veniturilor salariaților în medie cu 700 de lei şi la pierderea locurilor de muncă. În replică, ministrul Finanțelor a spus că reducerea de beneficii este pentru cei care au 20.000 de lei salariu și crede că a le da acestora în plus indemnizaţii de hrană sau vouchere de vacanţă este imoral. Dar s-a și dus în vizită să vadă care sunt condițiile de lucru ale angajaților din subordinea lui. Vizita s-a lăsat cu multe cruci și exclamații ”Doamne, ferește”. În schimb, Marcel Ciolacu a zis că garantează personal că nimănui nu-i va fi tăiat niciun leu din salariu. Între timp, oamenii își dau demisia de la Finanțe și pleacă la Ministerul Fondurilor, unde sunt salarii mai atractive, iar alții aleg varianta și mai favorabilă, ieșirea la pensie specială, așa cum a făcut Gabriela Scutea, fostul procuror general. S-a pensionat la doar 50 de ani.
* ABERAȚIA ZILEI: Purtarea MĂȘTII DE PROTECȚIE ESTE RECOMANDATĂ în trenurile CFR Călători. Protocoalele înțelepților ....., aplicate mai cu întârziere, la noi.
* Încheiem ziua cu oamenii de ştiinţă care spun că s-ar putea să fie tot mai aproape de descoperirea existenţei unei noi forţe a naturii. Aceştia au găsit mai multe dovezi că unele particule subatomice, numite muoni, nu se comportă aşa cum prezice teoria actuală a fizicii subatomice. Cercetătorii cred că o forţă necunoscută ar putea acţiona asupra muonilor. Vor fi însă necesare mai multe date pentru a confirma aceste rezultate, dar dacă acestea se vor verifica, ar putea marca începutul unei revoluţii în fizică. Cercetătorii au anunţat noi descoperiri despre muon, o particulă magnetică încărcată negativ, similară întrucâtva cu electronul, dar de 200 de ori mai masivă. Noile descoperiri continuă să sugereze existenţa unui factor misterios în joc, cercetătorii încercând să rezolve discrepanţa dintre predicţia teoretică şi rezultatele experimentale reale. "Căutăm un indiciu că muonul interacţionează cu ceva despre care nu ştim. Ar putea fi orice: noi particule, noi forţe, noi dimensiuni, noi caracteristici ale spaţiului-timp, orice", a declarat Brendan Casey, cercetător senior la Fermilab. Cercetătorii ştiu că există ceea ce ei descriu drept "fizică dincolo de Modelul Standard", deoarece teoria actuală nu poate explica multe lucruri pe care astronomii le observă în spaţiu.
TIMPUL.INFO