
Cazul SIMONA HALEP: Dacă nu există intenție, există scăpare(I)(965)
Nu știu dacă doar mie mi se pare sau de-o vreme încoace lumea a luat-o razna rău de tot. Puricele se vrea împărat, iar peștele ia lecții de zbor. Pentru c-am urmat un curs de dezvoltare personală și am aflat că totul e posibil, dacă îți dorești suficient de mult, azi am să atac o temă extrem de delicată.
Ascultarea se numește acum obediență, pupincurismul adevăr, nu vrea nimeni să-l vadă, responsabilitatea ce-o mai fi și asta, iar exemplele ar putea continua, mai ales că suntem un popor care nu numai și-a trădat conducătorii și i-a ucis, avem în genă cultul pomenii și trădarea, suntem falși sau superficiali. Măgarul nu e însă cântăreț la operă chiar dacă și-a făcut rost de o recomandare bună.
Dar am un defect: par pentru unii ctitor de Spirit Românesc. Am deseori noaptea omului singur și atunci gândurile mă năpădesc. Îmi place să mă destăinui unei hârtii. Toți suntem actori într-un fel sau altul, într-o măsură sau alta. Dar una este să duci tava și alta să fii erou principal și să faci masa de spectatori să plângă sau să râdă, chiar dacă starea ta este taman inversă.
Nu este același circ. Mulțimea își uită rapid idolii, abia așteaptă să le aplaude căderile. Nu contează că n-a contribuit cu nimic la ascensiunea lor, nici personal, nici ca țară, conta că el, în fața micului ecran, alături de sticla de bere și castronul de semințe, o putea aplauda pe Simona Halep, care-l făcea să fie mândru nevoie mare.
Nu înțelegea că doar sacrificiul inițial a mai multor aromâni, care și-au riscat toate afacerile, pentru a-i înlesni urcușul până în vârful carierei, putea să fie un fiasco, iar banii pierduți. Dar a existat munca incedibilă și încrederea în ea, a lui Simo, chiar și unele ajustări fiziologice, pentru a se bate de la egal la egal cu mașinăriile de tenis din alte state care chiar bagă bani pentru dezvoltarea sportului, inclusiv în tenisul de camp.
Ea n-a avut viață personală, ci turnee peste turnee, o adevărată avalanșă. Chiar și căsătoria cu Toni Iuruc a părut o calceama, făcută pentru cârcotași, plus gârâitorii din fața televizoarelor, dornici de telenovele proaste, made India sau Turcia, importate și la noi sub formatul “Mireasa”. Mână caii, Simioane!
Practicăm urcatul pe cadavre. Scapă cine poate. De ce o luăm razna? Suntem ori mincinoși, ori idioți. Nu percepem că totul e regie, prieteni. Facem parte dintre săracii lumii, iar la masa bogaților sunt puține șanse să nimerim. Iar atunci când o facem, fiecare înghițitură e urmărită cu grijă, de te apucă sughițul instantaneu.
Plus că peste tot, tentaculele mafiei sunt întinse, inclusiv în cazul eroinei mele, în propria echipă, care în loc s-o sprijine necondiționat, că doar pentru asta era plătită, încerca să facă jocuri până la a-și tăia craca pe care stătea.
Simona a fost o mașină de tenis, minusculă, dar mașină, nu ca huiduma de Serena Williams, care pare mai mult bărbat decât femeie, care, când le-a prins la înghesuială, și-a bătut adversarele de le-au sărit fulgii. Noi gârâiam și aplaudam, de parcă meritele ei erau ale noastre. Ba mulți tânjeam la banii, ei obținuți cu sudoare și multe renunțări. De aceea i-au înscenat, așa cum am să arăt, într-o analiză inedită în presa națională, un imaginar caz de dopaj.
La ora asta Simona Halep trece la fapte după ce a depus oficial apelul la TAS. Sportiva noastră s-a întors pe teren și se pregătește în Dubai la CF Tennis Academy, academie care îi aparține fostului jucător Clark Francis. Nu este pentru prima dată când Simona se pregătește în Dubai pe durata sezonului rece.
Controversatul, cel puțin pentru subsemnatul, Patrick Mouratoglou nu este prezent alături de Simona și nu este clar dacă între sportiva noastră și francez a intervenit o ruptură după cazul de dopaj. În orice caz, Simona este determinată să revină cât mai curând pe teren.
Audițiile la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în recursul depus vor avea loc cel mai probabil la începutul anului viitor, dar constănțeanca noastră speră să mai prindă măcar câteva partide pe hard. Suspendarea timp de 4 ani e aberantă, lipsa ei de culpă fiind evidentă.
Dar despre ce spun unii sau alții, de ce tace majoritatea celor din presa sportivă dâmbovițeană, de ce suporterii sportului nu inițiază măcar o petiție oficială sau eventual europarlamentarii să ridice acest caz de linșaj sportiv, veți afla din episodul următor.
Va fi unul incendiar, așa cum v-am obișnuit. Țineți aproape, căci nici nu știți ce pierdeți.