
În umbra laptelui și-a mierii(5053)
M-am postat ieri sub un afiș electoral liberal al unui candidat local, cu gura căscată și ochii cu osârdie drăcească deschiși. N-am stat să cuget măcar o clipită, atâta încredere am avut că va curge din el, sfredelit cum ar fi de țipăt de sugaci, ceva să bată-n darabane: canonicul lapte și mierea de mirt.
Nu voiam să dau norocului cu copita. Credeam, totodată, că voi descoperi tainicul secret al politicii, despre care se spune că ar fi o târfă: ,,Fii târfă pururi; cei cu cari te culci/ Nu te iubesc; tu dă-le boli păstrându-ți/ Doar pofta lor; răstimpul de plăceri/ Să-ți fie de priință.”
Îmi venise ideea, să nu pierd întârziind prilejul bun, poate, poate, de sus vor curge laptele și mierea, să călăresc acel afiș mare, pe care eu să-l prețuiesc mai ieftin decât pe orice guler liberal, și ,,A' cărui nări adulmecă întruna,/ Spre-al său folos, din bunul tuturor”, cu tot cu caseta literelor singuratice, ca o gară părăsită de interesul public, înainte ca bâzâitul muștelor să pună stăpânire pe ele.
Am renunțat, citind fără interes textul îmbibat de grăsimea unui salam ieftin, dat fiind faptul că în aerul moale ca albușul, trudea țipătul unei sirene de mărimea cuțitului cu care scriitorul Salman Rushdie a fost atacat. ,,Arma aceea nevăzută a fost suficient de utilă și și-a făcut treaba”, scrie acesta.
Nu știu dacă și afișele electorale și-o vor face, oricât de mari și bine înrămate, ancorate vor fi. Astfel mi-am amintit că: Afișul bun trece primejdia rea; un afiș bun se cunoaște de dimineață; munte cu munte se întâlnește, dar afiș electoral cu a(h)-fișșșș… și că, Cine citește un afiș electoral departe ajunge.
Strălucea în frumusețe cum cerul patriei în mândrul soare. Marea se zbătea în fundalul de plastic, pe post de anturaj superficial, de aceea între cel ce-i proiectase candidatului chipul rotofei și scenaristul previzibil, nu exista nicio relație inevitabilă de afecțiune, orișicât soarele adevărului ar fi fost martor la ședința fotografică. ,,Arăți înfloritor – mă bucur./ Să-ți văd tabloul?/ Să nu rămîi… tablou./ E ne-ntrecut! Ce agerime/ Lucește-n ochi! Bogata-nchipuire/ Cum flutură pe buze!” aș fi strigat dar teamă-mi fu, mă fericească zeii, că dimprejurul meu mulți lingăi și linge-blide se vor fi îmbulzit s-atingă milostiva-i ramă…
Și-am stat așa, gură-cască, sub afiș, ba i-am dat și târcoale, pân' ce m-au luat durerile de stomac. Niciun pic-pic-pic. Cu câtă scârbă vrășmașă fusesem înșelat de tovarășul de luptă al liberalilor și de citatele acestora trâmbițate cu trâmbița din dotare de către europarlamentarul Bogdan Rareș, sigur, cu aprobarea, aici bănuiala m-a găsit, ciucolaxilor. Păi n-a declarat el, nesățios, că ,,Acolo unde au fost primari liberali a curs lapte și miere?”,,Rupéți-mă-n bucăți. Luați-mă/ Striviți-mă sub ele,/ Încredeți-vă-n cinstea mea!”, a mai strigat, de-apururi slobod, din lăcașul politic ce l-a desfătat din fragedă pruncie.
Stai pe aproape, neică, Bogdane, ,,Ce spui mă miră strașnic; până azi/ Când poate n-aveam chef să te ascult,/ Și te-ai slujit de-această-mprejurare/ Ca să te speli pe mâini”, ori vrei să vin acum cu distinsul catastif!
Să fi fost ceasul neprielnic, sleită punga să-i fi fost de nu curgea din afiș nici lapte, nici miere, chiar împotriva bunei-cuviințe nici mâna n-am întins implorând pronia cerească, că pe cea liberală locală, ferit-a sfântu'! La afișul lăudat să nu vii niciodată cu sacul, c-așa se face îndeobște. Până nu am lins o lingură de ace aurite de miere de albine, ajuns acasă, într-un târziu, au tot persistat durerile de stomac. Ba mai luasem și două ambalaje cu garanție, ca atunci când m-o îmboldi nevoia, n-aș stărui atât de mult să gust din ele.
L-am privit și c-un ochi, după modelul lui Heraclit căruia i se năzărise în minte, sau în fața ochilor, ideea de a vizualiza lumea cu un ochi așezat în afara oricărui element din compoziția sa. Nimic, nicio picătură de lapte și miere cu care înadins voiam să mă ospătez încredințându-mă că n-a fost un defect de apreciere, acolo, sub afișul candidatului atoateștiutor când este vorba despre proiectele mele, de parcă i le-aș fi dictat mânat de aceleași interese.
Cu plecăciune vă spun, sucită treabă. Și cât reproș a fost în mintea mea după aceea! ,,De-aceea mergeți pe cărarea dreaptă/ ca nu cumva cetatea ce-l iubește/ partidele să se-ncleșteze-n moarte”. Altele în viață, depind de noroc. Cum ar fi acesta: nu am știut, oameni buni, și nu știu câți dintre dumneavoastră ați avut simțământul că timp de patru ani am fi stat sub umbrela unui afiș electoral, ca sub o profetică-nchinare din care a tot curs lapte și miere și, dintr-odată, ca în ciclism, și laptele (nu Lapte gros, jocul copilăriei mele), și mierea au prins ocazia de-a ataca o pantă nerepertoriată spre-a dispărea după o curbă, târcolind cărările.
Sper să nu fie una de sarificiu, căci vorba aceea, că prea de-ndată uituci am deveni: Cu un afiș nu se face primăvară. ,,Ciudate-ndemnuri poate-om mai citi,/ Când vrei să-nșeli o lume, fii ca lumea./ Mai stăm de vorbă, noi... Și fruntea sus!”