Seminar: „Noutăți în domeniul dreptului muncii”, la CCINA Constanța(100)
Vă invităm să participați la seminarul „Noutăți în domeniul dreptului muncii”, organizat de Centrul Enterprise Europe Network din cadrul Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, în colaborare cu firma de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen și Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanța.
Seminarul va avea loc pe data de 4 octombrie 2024, începând cu ora 11:00, la sediul CCINA Constanța.
Tematica seminarului va include modificările legislative ale Codului Muncii în 2024, încheierea și negocierea contractelor de muncă, contractele de muncă part-time și online, precum și Legea nr. 69/2024 pentru aderarea la Convenția nr. 190/2019 privind eliminarea violenței și a hărțuirii în muncă.
La final, va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri.
Lectori invitați vor fi Roxana Abrașu, Partener și Coordonator al Practicii de Dreptul Muncii la NNDKP, și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța.
Pentru detalii suplimentare și înscriere, vă rugăm să ne contactați la telefon 0734 885 011 sau prin email la corina.urmosi@ccina.ro.