Cazinoul, clădirea emblematică a Constanței, va fi redat circuitului turistic(152)
Încheiem periplul nostru prin Constanța și Mamaia, pe faleza Cazinoului din Constanța. Clădirea emblematică a orașului a făcut parte dintr-un amplu efort de reconsolidare și renovare, și, până la finele anului, va fi gata de a reintra în circuitul turistic.
Încă de la inaugurarea sa, în 15 august 1910, în prezența principelui Ferdinand, construcția monumentală a suscitat controverse, ziariștii timpului asemuind-o „cu un uriaș car mortuar”. Este posibil ca și sinuciderile celor care-și pierdeau averile aici să fi contribuit la această sumbră comparație. Cert este că arhitectul Daniel Renard a introdus multe elemente ale stilului non-conformist Art Nouveau, o adevărată eliberare din chingile artistice ale începutului de secol XX.
Cazinoul a fost cel mai mare edificiu de acest gen din România, fiind urmat de cel din Sinaia.
La intrare, te întâmpina un hol maiestuos, luminat de un candelabru cu piese de cristal, iar în partea stângă erau 2 săli mari, unde se juca ruletă, baccara și petit-chevaux . Din hol, urma o scară impresionantă, ce ducea la sălile de joc de la etaj și la imensa terasă.
Ulterior, s-a adăugat clădirea restaurantului(actualul Acvariu), iar în perioada regimului comunist, când la parterul și terasa Cazinoului a funcționat un luxos restauant, s-a construit o rampă exterioară, pentru aprovizionare.
Aici a fost primită, în iunie 1914, delegația imperială condusă de Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei. În timpul primului război mondial, Cazinoul a funcționat ca spital militar, în timpul celui de-al II-lea război mondial, sediu al Comandamentului German, în regimul comunist restaurant, iar la etaj sală de spectacole cu cinematograf.
Clădirea Cazinoului a intrat definitiv în proprietatea Primăriei Constanța în 1999, iar în 2007, prin concesiunea către compania israeliană Queen se intenționa introducerea în circuitul cazinourilor de lux. După criza financiară din 2008, lucrările au fost abandonate iar starea clădirii s-a deteriorat.
Compania Națională de Investiții a demarat acum 2 ani un program de reconsolidare și renovare de peste 10 milioane de euro. Lucrările privind decorațiunile interioare și exterioare, pardoselile, lambriurile, candelabrele și vitraliile redau linia specifică a arhitecturii începutului de secol XX.
În final, edificiul va fi redat municipalității, urmând să reintre în circuitul turistic, având o destinație exclusiv culturală. Aici va funcționa un muzeu imersiv, săli de expoziție, concerte și alte evenimente.
Loc de pierzanie, spital, comandament militar, restaurant, cinematograf, Cazinoul va redeveni adevăratul simbol al Constanței!
Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța are ca obiectiv principal promovarea și dezvoltarea stațiunii Mamaia ca destinație turistică de top. Prin colaborarea cu autoritățile locale și operatorii de turism, ne asigurăm că oferim cele mai bune condiții pentru turiști și că menținem un standard ridicat al serviciilor.