
JOKER – delir în 13 (1)
Baletul uman al minciunii(736)
Istoricii ideilor scriu despre minciună că este una dintre forțele care conduc lumea și că civilizația secolului trecut s-a întemeiat pe învățământ, știință, cultură, informație, cercetare, informație, altfel spus pe cunoașterea de orice fel, cum și pe acel sistem de guvernare care, prin vocație permite accesul tuturor la cunoaștere – democrația.
Primul sfert al secolului următor mi-a confirmat faptul că față de ambele, cunoașterea și democrația, s-a construit o anumită rezistență, când fățișă, când latentă, dar oricum ostilă și în formă continuată, dar nu din partea societății în ansamblul ei, ci a celor care au descoperit, pe terenul fertil al libertăților fundamentale, ideologia și funcțiile ei, fie că aveau sau nu știință de carte sau dorința de a mai citi ceva în plus.
Pentru această ultimă afirmație a mea i-au cerut ideologiei o dispensă: cea intelectuală. În numele ei, au reținut din realitate numai firele favorabile tezei pe care o susțineau, iar pe altele le-au inventat. Următorul pas a fost împiedicarea accesului la resorturile care i-au făcut pe cei care i s-au dedicat s-o transforme într-un sindicat al intereselor.
Revin:
a) minciuna, egal dispensarea de adevăr. Cei treisprezece au crezut că minciuna simplă va fi mijlocul cel mai economicos pentru a-și etala figurile, ca portrete nevindecate care pot constitui pentru psihiatri o provocare, precum și figurile marelui balet uman al minciunii exersat în fața națiunii și pe care vor să-l impună ca fiind durabil.
Da, veți spune că minciuna simplă, voluntară întrebuințată conștient ca mijloc de acțiune, este o practică curentă în acțiunile asociațiilor politice, fie că emană de la instituțiile statului, de la administrații, asociații politice sau alte centre de putere și informație, sindicate.
Da, dar când ea devine parte integrantă a vieții politice, nu poți spune că reprezintă un mijloc de guvernare și de opoziție, ba chiar o datorie, un soi de obligație profesională, cum tot încearcă, din decembrie trecut, să ne convingă cei treisprezece jokeri, care mai de care lipsiți de autoritatea legitimă mă refer la cvartetul de coarde dirijat IKW-Ciolacu-Hunor-Bolojan plus cei noven flautiști de la CCR uzurpatori sub semnătură de calități oficiale;
b) minciuna din spatele ,,justificării” ideologice centrată pe supunere, pe lipsa de reacție a societății, se dovedește a fi de fapt un abuz de putere, de otrăvire și intoxicare a surselor de informare ale oponenților cu știri și informații false;
c) democrația nu poate trăi fără adevăr, totalitarismul nu poate trăi fără minciună. Nu încerc să fac un inventar al minciunii colcăitoare ca o omidă păroasă pe ramurile societății de ceva vreme încoace, cum că consimțământul liber exprimat prin vot nu mi-a fost pus la index, ridicat de pe drum, cercetat la buzunare, în olografie, în sacoșa de piață, în cont sau că în mintea mea ar exista un trădător.
Și, da, există ,,un trădător” sub forma drepturilor civile și politice, concepute ca drepturi de a te opune Puterii, pe care statele semnatare ale Convenției europene a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, inclusiv cea revizuită, plus unele protocoale, în virtutea angajamentelor luate față de proprii cetățeni.
Fără a deveni tehnic, sunt nevoit să merg la text, mai întâi la Preambulul statutului Consiliului Europei, conform căruia, guvernele semnatare sunt ,,ferm atașate valorilor morale și ”spirituale ce reprezintă patrimoniul comun al propriilor popoare și care sunt la originea principiului libertății individuale, a principiului libertății politice și a principiului preeminenței Dreptului, pe care se fundamentază orice democrație veritabilă” și apoi la Art.3 din același statut care precizează că: ,,orice membru al Consiliului Europei recunoaște principiul preeminenței Dreptului și princiiul în virtutea căruia orice persoană aflată sub jurisdicția sa trebuie să se bucure de drepturile omului și libetățile fundamentale”.
Or, cum să realizezi o uniune mai strânsă între membrii, unul dintre scopurile acestui Consiliu, prin protecția și dezvoltarea drepturilor omului când constat că în țara mea instituții importante ale sale sunt incapabile, prin rea-credință, să respecte angajamentul fundamental din articolul amintit.
Oare același Consiliu va constata, ca și mine, că standardele sale au ajuns atât de ignorabile încât poate pune în discuție o atingere gravă adusă credibilității sistemului european și că, în același timp, îl va atenționa asupra problemei respectării angajamentelor asumate pe statul membru, în speță România?