ANAF nu uită și nu iartă: te urmărește peste un deceniu pentru câțiva lei(3980)
ANAF nu uită și nu iartă. Funcționarii statului caută bani și în gaură de șarpe, iar orice datorie, chiar și de câțiva lei, este urmărită și se încearcă recuperarea ei.
Așa se întâmplă și în Constanța, unde s-au trimis sute de înștiințări de plată. Una dintre acestea a ajuns la un cititor al ziarului Timpul, care ne-a semnalat situația. ”Am primit o înștiințare pentru o sumă de 14 lei. Nu știam despre ce este vorba. Am descoperit, după ce am cerut detalii, că figurea cu datorii de câteva zeci de lei în evidența celor de la Finanțe, încă din anul 2003”, spune cititorul nostru. Misterul a fost rezolvat, în acest caz: este vorba despre sume câștigate în afara salariului, dar pentru care nu s-a depus declarația 200. Nu mai contează că cititorul nostru spune că nu a primit nicio notificare timp de 13 ani. Statul vrea să recupereze cei câteva zeci de lei, pe bună dreptate. În situația lui sunt mii de persoane, dovadă stau vrafurile de plicuri de la ANAF care așteaptă să fie ridicare din oficiile poștale.
Când se prescriu datoriile?
Situația prezentată de cititorul nostru ridică o întrebare interesantă: când se prescriu datoriile. Practic, răspunsul este: NICIODATĂ. Codul de procedura fiscală prevede, la art. 133, că termenul de prescripţie se întrerupe:
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în orice alt mod a datoriei;
c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;
d) în alte cazuri prevăzute de lege."
Litera a trimite la prevederile Decretului nr. 167/1958, care arată că prescripția se întrerupe chiar și în cazul unei simple notificări. Litera c se referă chiar și la o somație. Ați primit prin poștă și ați semnat o scrisoare de la ANAF prin care vi se spune că aveți o datorie? Termenul de prescripiție tocmai a fost anulat și din acel moment trebuie să mai treacă cinci ani.
Companiile de stat cer scutiri de sute de milioane de euro
Statul este mumă pentru unii, ciumă pentru alții. Comparați cazul de mai sus cu scutirile de sute de milioane de lei pe care guvernul le acordă unor companii de stat. Potrivit unui studiu realizat de revista Capital, ”doar în ultimii cinci ani, companii-mamut, precum CFR SA, Compania Națională a Huilei sau Poșta Română, au beneficiat de scutiri de la plata datoriilor de peste 10 miliarde de euro. Astăzi, când Codul fiscal nu mai are nici măcar un articol care să reglementeze posibilitatea tăierii datoriilor, Guvernul pare hotărât să mai dea o inutilă gură de oxigen unor firme care au dovedit că nu pot supravieţui pe propriile picioare. Apare chiar o modă „a scutirilor“ la care, mai nou, vrea să ia parte și TVR”. Da, șeful TVR, Stelian Tănase, a cerut ștergea datoriilor instituției, datorii care se ridică la 123 milioane de lei. ”O televiziune îndatorată e în genunchi şi o televiziune independentă este o televiziune care stă pe propriile ei resurse“, a spus Stelian Tănase, potrivit sursei citate.
Încheiem articolul cu o întrebare retorică: de ce nu se șterg și datoriile persoanelor fizice?