SIF Oltenia (SIF5) are în plan să îşi valorifice pachetul de 85% deţinut la producătorul de uleiuri vegetale Argus Constanţa (UARG) prin vânzarea acţiunilor către un investitor strategic prezent în acelaşi sector de activitate.
Societatea ar fi primit oferte din partea competitorilor de la Expur şi Bunge, însă preţul oferit de aceştia nu l-a convins pe şeful SIF Oltenia să renunţe la companie, anunță Ziarul Financiar.
Argus Constanţa are o capitalizare bursieră de 93 milioane de lei, iar pachetul de deţinut de SIF5 valorează astfel aproape 80 mil. lei. Producătorul a încheiat anul 2014 cu afaceri de 176 mil. lei şi cu un profit net de 3,5 mil. lei.
„Oricând este posibil să vindem dacă preţul oferit este bun. Suntem interesaţi ca oferta să aibă o primă faţă de valoarea de pe bursă a companiei“, a spus pentru ZF Tudor Ciurezu, preşedintele SIF Oltenia.
Producătorul a încheiat anul 2014 cu afaceri de 176 mil. lei şi cu un profit net de 3,5 mil. lei. SIF Oltenia a intrat în acţionariatul Argus în 2004 când a cumpărat 6,7% din acţiunile UARG pentru 6,7 mil. lei. Compania avea atunci o capitalizare de 98 mil. lei.

Fabrica de ulei Argus a fost înfiinţată în 1943 de un grup de întreprinzători, în zona Obor din municipiul Constanţa, scria Mediafax într-un reportaj publicat în martie 2013, realizat de Cosmin Văideanu. Aceştia au cumpărat-o din Botoşani, au adus-o în Constanţa, bucată cu bucată, au montat-o acolo şi au pus-o în funcţiune. Locul ales era avantajos pentru că pe actualul bulevard Alexandru Lăpuşneanu, aflat în imediata apropiere a fostei fabrici, era o linie ferată, iar zona era destul de aproape şi de port.
Odată cu naţionalizarea, în 1948, denumirea fabricii, S.A.R Argus, a fost schimbată în "Întreprinderea de Ulei Constanţa", unitatea funcţionând sub acest nume până la căderea regimului comunist, iar după 1990 a revenit la vechiul nume, cel de Argus.
Directorul tehnic al Argus, Sabin Robu, care lucrează la fabrica de ulei din 1990, spune că în 1968 a început o investiţie pentru construirea unei fabrici moderne, cu capacitate mai mare, la adresa la care Argus se găseşte şi astăzi, în strada Industrială numărul 1, iar cele două unităţi au funcţionat împreună până în anul 1980, când vechea unitate a fost dezafectată.
"Construcţia unei fabrici mai moderne în perimetrul care astăzi se numeşte Zona Industrială a început în 1968. Aşa era conceput înainte, ca fiecare regiune să aibă o fabrică de ulei, de bere, de pâine, şi toate acestea au fost ridicate în această zonă în perioada aceea", mai spune directorul tehnic al Argus.
După construirea noului sediu toate echipamentele pentru dotarea noii fabrici au fost importate de la firme din Vest şi au fost folosite mai bine de 30 de ani, o parte dintre acestea regăsindu-se şi astăzi în dotarea fabricii.
"Când a fost făcută fabrica era o deschidere spre Vest şi mare parte din echipamente au fost importate de acolo. Astfel, tot ce ţine de partea de rafinare şi extracţie a fost importat de la o firmă din Belgia, mare proiectant de tehnologii şi instalaţii pentru industria uleiului. Partea de rafinare şi extracţie şi partea de prelucrare brută au fost luate din Elveţia, iar presele erau Krupp. Echipamentele au rămas până în 1990, o parte dintre acestea încă mai sunt, altele s-au schimbat, de exemplu, presele au fost înlocuite cu unele adaptate de industria noastră", afirmă directorul tehnic.
Iancu Goga, coordonator la Biroul Producţie, angajat al Argus din 1988, spune că încă se mai folosesc vechile instalaţii pentru presare şi prăjire, după ce au fost supuse unor reparaţii capitale, în timp ce echipamentele folosite la rafinărie şi îmbuteliere au fost înlocuite cu unele moderne.
"Cu timpul, au început să se uzeze multe echipamente. Este adevărat că până în anii ’70 au fost realizate multe investiţii, dar până în 1990 puţine echipamente au fost modernizate. Unele dintre ele începuseră să fie depăşite, iar eficienţa lor nu mai era ca la început. Prin anii ’80 apăreau tot felul de probleme, nu se mai importau utilaje noi, nu aveam cu ce să înlocuim piesele defecte. Unele au fost adaptate de industria românească, dar nu prea erau de calitate şi din acest motiv aveam opriri dese pentru lucruri mărunte. Lucrul bun după 1990 a fost că ni s-a permis să luăm piese de schimb şi am putut remedia problemele, iar ulterior am putut moderniza echipamentele", a menţionat Iancu Goga.
După privatizarea societăţii prin metoda MEBO, între anii 1994 - 1996, au fost făcute investiţii care au dus la modernizarea fabricii. Este cazul secţiei Rafinărie, în anii 1999 şi în 2004, ceea ce a dus la creşterea capacităţii de la 70 de tone pe zi în timpul regimului comunist la 150 tone pe zi în perioada post-comunistă. Totodată, din anul 2005 a fost modernizată linia de îmbuteliere de 1 litru, fabrica achiziţionând şi o linie de îmbuteliere în bidoane de 2 litri.
În prezent, Argus vinde ulei pe piaţa internă, pe lângă produsele proprii fabrica îmbuteliind şi pentru marile lanţuri de magazine.