Eduard Hoornik

(1910-1970)




Eu și fiica mea 



Citesc – și simt privirea fiicei mele;

Citesc – parcă nici n-aș simți-o, dar 

în față viața ei mi-apare clar,

asemeni cu a mea în toate cele.

Nimic nu pot să fac să aibă-n dar 

din împliniri pierdute-apoi sub stele.

Rămân mereu doar urmele din ele,

și ea pierind va să le vadă iar.

Și cartea o închid... Alături stând,

Nu-s între noi cuvinte... Scurt răstimp

doar ni se-ngână zâmbetele, blând.

Și parcă mă privesc în ochi un timp,

ca-n apă viitorul ei văzând,

când, iar, încet, în mine mă preschimb.

 

(traducere de Aurel Covaci)




(din Antologie de poezie neerlandeză, olandeză și flamandă. În românește de Mihai Beniuc, Ion Caraion, Aurel Covaci și Petre Solomon, Editura Minerva 1973).