NINGE TRIST. SUNT SINGUR PE STRADĂ ȘI ASCULT RADIO SKY, CA SĂ MĂ CONVING CĂ ANDREI GHEORGHE NU A MURIT...(11394)
Până și iarna a înghețat cu totul la aflarea știrii că Andrei Gheorghe a murit în brațele singurătății, uitându-se în ochii ei, ca la cea mai bună prietenă a sa, dornic să-i mai spună câteva cuvinte în stilul său inconfundabil, să mai facă măcar o secundă haz de necaz.
Am trăit o noapte de coșmar, după ce, în timp ce scriam, am auzit cumplita veste a morții sale la radio. Stranie coincidență. Tocmai la radio, un spațiu special bogat în infinit, unde obișnuiam să-l ascult ori de câte ori îmi era dor de el și de vocea sa inconfundabilă.
Sunt oameni pe care, culmea, deși ea i-a făcut, nici măcar natura nu-i poate imita, după ce au ajuns la maturitate din toate punctele de vedere. Există pe lume cântăreți și artiști modele unicat pe lumea asta.
Există marca Andrei Gheorghe pe care nu ai cum să o reproduci.
De aia iubeam radioul. Pentru că, prin intermediul lui, Andrei Gheorghe poposea, la diverse ore din zi și din noapte, în casa mea. Mai ales după ce a plecat la București și i-am dus multă vreme dorul. Acum detest radioul. De ce? Pentru că nu m-a menajat absolut deloc. Pentru că mi-a spus direct, fără o anestezie prealabilă: A murit Andrei Gheorghe. Atât.
Abia atunci, în clipa aceea, am înțeles sensul mesajului transmis de furtuna dezlănțuită afară. Toată noaptea, după anunțul de la radio, au căzut de pe acoperișul casei mele bucăți mari de gheață. M-am apropiat de fereastră și am privit un spectacol nervos și zgomotos fără să mă mai tem ca altădată în situații similare.
“A murit Andrei! De aici încolo, ce se mai poate întâmpla?”
M-am privit în oglindă. Aveam ochii ca un lac secat. Ce întâmplare tristă! Am rămas fără lacrimi exact în ziua în care a murit Andrei Gheorghe!
Nu eram pregătit pentru un astfel de moment incredibil. Din păcate, am rămas fără mulți dintre cei pe care i-am iubit cu încăpățânare.
Sunt cazuri în care, deși nu sunt iubit și nici dorit, eu continui să-l iubesc pe prietenul respectiv. De pildă, Sorin Ovidiu Bălan.
Deși, în aparență, dur, Andrei Gheorghe era un sentimental incurabil. Când era la Constanța, obișnuiam să ne întâlnim în aceeași frizerie, la același frizer, domnul Gabi, unde, spre amuzamentul celor prezenți, ne tachinam cu plăcerea și dezinvoltura celor care nu folosesc umorul ca armă de distrugere în masă. După ce s-a stabilit la București, simțeam că o jumătate din sufletul lui mă așteaptă în frizeria domnului Gabi, unde intenționez să pun o floare la oglindă.
De ce tocmai acolo? Pentru că obișnuiam să comunicăm prin intermediul oglinjoarei fermecate a domnului Gabi. Oglinjoară, oglinjoară, cine este cel mai miștocar din țară!
Andrei Gheorghe era savuros și spontan pe măsura inteligenței sale. Sunt mândru că breasla ziariștilor a avut un exemplar de rasă. Păcat că a trăit atât de puțin!
Afară continua să plouă cu bucăți mari de gheață desprinse de pe acoperiș, în semn de revoltă că un jurnalist inegalabil, un om de excepție, ne-a părăsit atât de devreme! Mi-am spus că furtuna de afară seamănă foarte mult cu zbuciumul care a marcat prezența pe pământ a prietenului Andrei.
A murit un luptător! Cu excepția inimii sale, mult prea șubrezite, nu a reușit nimeni să-l înfrângă!
Scriu aceste rânduri, astăzi, marți, o zi tristă pentru presa din România. Afară ninge liniștit, ca în anii copilăriei sale. Vreau să mă plimb sub cupola de fulgi de nea și să ascult la Radio SKY vocea din arhivă a lui Andrei Gheorghe. Nu cred că Dumnezeu trebuie să-l ierte, pentru că a fost un om bun…
