Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica
DE CE VREA ȚUȚUIANU CAPUL DOCTORULUI GRASA ?

DE CE VREA ȚUȚUIANU CAPUL DOCTORULUI GRASA ?(1860)

Domnul Cozmin Gușă a organizat, la Constanța, “o execuție în masă”, ținta fiind Felix Stroe, personaj a cărui notorietate ne scutește de orice prezentare.

În opinia mea, o acțiune subțire inspirată din biografia și viața revoluționară a boilor de la bicicleta liderului PSD Constanța!

Dau un singur exemplu.
La un moment dat, forțată de Gușă să dea niște exemple negative care să justifice statutul de baron local al lui Felix Stroe, Feri Predescu s-a blocat! Asta nu înseamnă că președintele PSD Constanța nu are nici o bubă în cap, dar…

Singurul element spectaculos ține de locul unde a fost găzduită dezbaterea organizată de domnul Gușă și postul său de televiziune, REALITATEA TV.

Cred că nici în visele sale cele mai frumoase, în care apare cu mâinile în părul domnișoarei ANI, domnul Horia Țuțuianu nu se vedea în postura celui desemnat să pregătească ghilotina!

Se știe că domnul Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța, nu se mai află de multă vreme în grațiile lui Felix Stroe. Nici ca președinte, nici ca fin. Nu mă îndoiesc că, în acest context, știind cât de ranchiunos este, a bătut fericit din palme când a auzit de “execuția’ pusă la cale de Gușă…

Presupun că Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța a fost pus cu acceptul domniei sale la dispoziția realizatorilor emisiunii, fiind în subordinea CJC.

Dată fiind tematica propusă, cu Felix Stroe pe prima poziție, repartizarea Muzeului pare oarecum forțată ca să impresioneze și să genereze o oarecare stare emoțională celui vizat de către realizatorii dezbaterii.

Nu se desfășura totuși procesul comunismului!
Ba, dimpotrivă, în partea a doua invitații lui Gușă au discutat despre...turism. Mă rog, au bătut apa în piuă, ca și anul trecut, în același decor de vraiște, cu Mohammad Murad în rolul celui care întotdeauna le știe pe toate.

În rolul ăsta, de care turismul românesc are nevoie, ar fi trebuit să joace, în calitatea sa de președinte al CJC, domnul Horia Țuțuianu. Dar mă tem că prezența domnului Țuțuianu nu mai prezintă interes pentru moderatorii și realizatorii TV și nu numai…

Ce să spună domnia sa despre turismul de pe litoral?
Să depene mereu aceleași amintiri prăfuite de la Târgul de Turism de la Bilbao, unde a călărit un taur manechin! Poate de aceea nici nu a fost invitat!

Și, dacă, totuși, a fost invitat, de ce nu a participat!
A fost pesemne ocupat cu hărțuirea doctorului Grasa, pe care se chinuiește de ceva vreme să-l dea afară de la conducerea Spitalului Județean Constanța!

Întreb și eu ca soacra dintr-un clip publicitar: “De ce?” Avem prea mulți medici de valoare și ne permitem să-i ușuim în stilul comsacrat al sictirului pesedist!
Și așa nu le oferim mare lucru!

Sigur, în lipsa altor fapte de vitejie, domnul Țuțuianu ține morțiș să îl sacrifice pe doctorul Grasa, ca să se știe cine este “prășădintele” Consiliului Județean Constanța!

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MIHAI LUPU, SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR
scris de Liviu Tramundana
Deși inspirat din sloganul unei galerii de fotbal, titlul reflectă fidel situația președintelui CJ Constanța. Acesta a fost singur în(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii