P.S.D. A MURIT ȘI NU PLÂNGE NIMENI(1557)
Înainte de a prelua Mazăre conducerea PSD-ului la Constanța doar vreo 16 primari erau de pe acolo, cele mai mari localități fiind Ovidiu și Negru-Vodă.
O puternică ofensivă politică mai exact de fapt o puternică organizare de obținere de voturi a fost pusă la cale de Mazăre de Nicușor, de Matei etc și curând au avut peste 40 de primari din cei aproape 70.
Se făceau sondaje pentru a afla cine are cele mai multe șanse apoi erau ademeniți cu tot felul de metode îndeosebi cu bani și sprijin logistic. Aveau la dispoziție o propagandă puternic sprijinită de NEPTUN TV și de ziarul Telegraf.
Politica nu se face prin birouri, prin ședințe de partid sau cu îndemnuri puerile gen "haideți bă băieți să nu ne facem de râs!".
Acum, la alegerile pentru Președinte, rezultate bune favorabile PSD-ului au mai fost obținute doar la Vulturu (e acolo un primar tânăr Marius Berbec de toată isprava), Grădina (doamna Iacobici își face mereu datoria), Dumbrăveni, Saraiu ( doamna primar Irimia poate fi un bun exemplu pentru toți), Saligny (primarul Beiu e un tip deosebit, harnic, modest și priceput), Deleni și Ciobanu.
Cam puțin pentru pretențiile unora de pe la Constanța cărora altcumva nu le mai ajungi cu prăjina pe la nas. Rezultate catastrofale în toate orașele, municipiile (în Constanța 28%) și mai ales acolo unde nu se aștepta nimeni adică acolo unde vedetele mai vechi ale PSD-ului au obosit sau nu le mai pasă.
În ultimii ani structura socială s-a schimbat puternic și electoratul PSD pare că a cam dispărut. PSD-ul nu prea mai are de unde aduna voturi.
Unde sunt baronii lor și cu ce se ocupă ei dacă nu ami grijă de voturile necesare? Își ascut acum armele proprii și au încercat doar o retragere strategică de moment pentru adormirea vigilenței tuturor?! Chiar așa deștepți să fie și să nu ne prindem noi?
Mai bine ar rezolva întoarcerea la vechile principiile social-democrate. PSD ar trebui și ar putea să devină un partid european și să renunțe la tentațiile răsăritene. Ar cam fi cazul să renunțe și la învechitele mesaje Vadimiste gen ăia de la Bruxelles vor să ne fure și să ne subjuge. Cei care mai cred în așa ceva sunt din ce în ce mai puțini.
Avem nevoie de un PSD curat, cinstit, pus pe fapte bune.
Cunosc la Constanța în structurile de activ ale PSD-ului oameni de bună calitate, școliți, pricepuți.
Nu cred că le place un electorat în vârstă de peste 65 de ani și având doar câteva clase absolvite la școlile rurale.