UN INGINER LA POALELE CULTURII - La teatru toată lumea râde, cântă și dansează doar după premieră(839)
Viața într-un Teatru are ce vrei și ce nu vrei, creație, poezie, farmec, întâmplări de toate felurile și mai bune și mai aiurea unele greu de prevăzut, amestecate însă cu foarte multă muncă.
Ceea ce vedeți dumneavoastră stând liniștiți în fotolii când se deschide cortina și vi se pare simplu e de fapt mult mai complicat decât vă puteți imagina. Foarte mulți muncesc pentru pregătirea unui spectacol tocmai ca dumnevoastră să fiți surprinși plăcut și pe de-a-ntregul.
La început, prezența mea în teatru a stârnit tot felul de comentarii și am fost supus unor încercări foarte diferite și neașteptate ca să afle ăi mai bătrâni dacă pot conta pe mine sau eram și eu pe acolo ca să mă aflu în treabă și să se laude familia cu mine că sunt director. Încă din primele zile veneau ba unul. ba altul să îmi spună îngrijorați ceva de genul: domn director nu mai avem din alea nici din alea și cred că nu putem juca diseară. Ce ne facem?! Și își dădeau coate așteptând să mă vadă leșinat de griji sau de neputință.
Am fost nevoit să fac o adunare cu câțiva șefuleți de pe acolo, de la scenă, de la ateliere, de la agenția de bilete etc ca să ne înțelegem mai bine și mai repede. "Grija voastră ca totul să meargă bine este și va fi de acum încolo pentru spectacolele de mîine, nu de astăzi și pentru toate celelalte bine programate din timp. Cine mai vine la mine gâfâind acum că vai doamne ce ne facem diseară că s-a rupt nu știu ce, că nu mai găsim unele elemente de decor, că a dispărut sabia lui Ștefan cel Mare, ori e prost, ori e curvă. E prost pentru că nu a știut din timp ce îi trebuie ca să fie totul ca la carte, proaspăt, frumos și elegant și nu îi recomand să aflu eu acum că e prost sau incapabil. Altcumva înseamnă că e curvă și vrea să aibă acoperire gen dacă iese ceva aiurea poate spune oricând păi știa și tov. director Haleț că eu i-am spus și dânsului. Eu vă apăr întotdeauna și nu voi da vina pe nimeni niciodată câtă vreme sunt eu aici în fruntea gospodăriei dar, vă rog, să încetați cu șmecheriile că nu prea mai avem timp."
Am avut relații bune chiar excelente cu toți cei care au lucrat cu mine sau sub comanda mea. De la domnul tapițer Rizea care mi-a spus șugubăț: ehehei... câți ca dumneata am mâncat eu pe aici, directorii vin și pleacă, eu rămân, pentru că fără mine nu se poate (clasa muncitoare știa că este clasă conducătoare și se comporta ca atare, mai ales la ședințele de partid care aveau farmecul lor dacă te puteai stăpâni), pâna la regizorii de culise Ungureanu și Paul Lăcătușu de la Operă sau regretatul Gh. Vlad de la Teatrul Dramatic care fiind foarte apropiat de directorul lui Eugen Mazilu era foarte voinic pe acolo și voia să arate asta tuturor, mai ales mie.
În timpul repetițiilor dar și pe la spectacole se umpleau culisele de gură cască dornici să vadă și ei ba cum se face opera de artă ba cum se schimbă fetele mai în grabă și mai în neglije. "Ca să vă impuneți și să îi dați afară pe acești gură cască vă rog ca de câte ori mă vedeți pe mine pe aici chiar dacă am treabă îmi spuneți în gura mare să audă toți: domnule director vă rog să vă duceți la dumneavoastră în birou, aici eu sunt Director de scenă, aici eu răspund!"
După ce s-au uitat lung la mine să vadă dacă nu cumva glumesc sau vreau să îi pun la încercare au izbucnit: "hai, toată lumea afară! Băi, voi ce mai așteptați? Nu vedeți că a plecat și domn director?! "
