Într-o zi, când drumurile par să ardă în imaginația ta, poți deveni ghidul turistic , charismatic îndrumând spre locuri și priveliști ale căror existențe n-au nevoie de licența vremii, dar care nu te fac neapărat să spui: ,,Revin cu obstinație însă la o Dobroge pierdută în timp, pentru că, în continuare mă fascinează acest teritoriu căruia nu-i găsesc asemănarea, care nu răspunde unei ordini instaurate, fixate în formele de relief... Cândva, pe întreaga sa întindere s-a aflat marea Thetis”, și ,,(...)” ceea ce mă atrage este această memorie a apei...” ,,(...)” Descântec de apă și piatră, de mâluri ancestrale și clocotind de viață, aceasta e Dobrogea pe care o iubesc”. O mărturie a captării conștiinței scrutată lăuntric în editorialul numărului dublu 70-71, anul XIX din revista EX PONTO/ TEXT/ IMAGINE METATEXT, Dobrogea, Dobrogea... semnat de Angelo Mitchievici, și care editorial se lasă încheiat până la ultimul nasture (întărirea din titlu trimițându-mă la Faulkner și la titlul romanului Absalom, Absalom!). Căci unde o duce cel mai bine, dacă nu în imaginația noastră, multiplicitatea simbolurilor locurilor de care suntem legați? Fiecare dintre locurile amintite, bătute cu pasul, pot dezvolta teme ale modernității pentru narațiuni provinciale deosebit de expresive, ignorând astfel sintagma lui T.S.Eliot de waste land. Despăturind pachetul unor narațiuni care alcătuiesc Antologia de proză contemporană a revistei EX PONTO, prefațatorul acesteia, Gabriel Rusu, argumentează și el de ce iubește acești 15.570 de km pătrați ai Dobrogei: ,,Pentru că nu sunt pătrați, ci rotunzi precum Cosmosul despre care Pitagora gândea că disciplinează haosul. Pentru că între 45º9’37’’N 29º40’37”E și 43º45’6”N 28º34’27”E, kilometrii ăștia pătrați (rotunzi) de pământ respiră gură la gură cu 436 402 de km pătrați (rotunzi) de Marea Neagră și, prin legea celestă că suntem una cu 361 100 000 de km pătrați (rotunzi) de Ocean Planetar”. O aceeași admirație, dar pe două inconfundabile voci ale cetății. Primul își leagă călătoria trimițându-ne la un volum inspirator al scriitorului american William H Gass În inima inimii țării, al doilea prin asocierea cu unele ceasuri astronomice care (bănuiesc), nu îmbătrânesc. În ambele cazuri avem o haină arhaică a apei și o alta purtată din respect pentru principiul utilității. Cu interes se pot citi: prima parte dintr-un eseu al Galinei Martea, Emil Cioran în critica universală, paginile de istorie literară cu referire la cei 140 de ani de la nașterea poetului Panait Cerna, precum și cele de proză scurtă semnate de Gheorghe Schwartz și Ernesto Mihăilescu. Poezia, într-un prim calup, îi are ca autori pe Eugen Uricariu, Letiția Vladislav, Doru-Mihai Mateiuciuc, Oana Cătălina Bucur, Cristina Eso (Franța). Din literatura slovacă, Lucian Alexiu ni-l aduce pe Dagmar Mária Anoca, citez: ,,...Ca un dragon treci prin Europa,/ solzii îți sclipesc în soare și transmit unde/ în brațele soarelui, îți transmit oftatul și respirația./ Precum o armură strălucitoare de cavaler... Ești inspiratoare cauză. Și scop/ Ești.../ Curgi și vei curge / și când aici nu vom mai fi...” (Dunărea). Mijlocul, dedicat IMAGINII, îl are ca invitat pe Gheorghe Constantin, pictor, gravor, grafician, prezent cu unsprezece reproduceri ale unor naturi statice.
Despre un început scrie poeta Daniela Varvara, inițiatoarea Festivalului de Poezie la Nisip, a căreia a doua ediție s-a desfășurat pe malul înalt al plajei de la Corbu, într-un început de septembrie al anului abia încheiat. Totuși, n-am putut să nu constat absența unui grupaj din poemele citite cu acest prilej. Scriitor și profesor de limba și literatura română, Ioan Florin Stanciu a fost omagiat, la împlinirea vârstei de LXX ani și de către filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, comunitatea locală onorându-l cu titlul de Cetățean de Onoare. A fost într-adevăr un moment emoționant. Au lecturat și comentat noi apariții editoriale criticii literari Nastasia Savin, Alina Costea, Lucian Gruia, Anastasia Dumitru, Diana Dobrița Bâlea, Gabriel Rusu. Mă deplasez acum în Tulcea cultura-literară, poetul Bogdan Pascal fiind prezent cu un medalion poetic din cuprinsul căruia citez acest fragment de poem ceremonios incluzând în sfera jocului dragostei instabilitatea, intensitatea și sonoritatea apei pe-o scală mai puțin simbolică: ,,De vină-i ploaia, o să-mi spui, sau norii/ sau poate gândul, prea fugar prin lume/ ori, poate prin venirea lor, chiar zorii/ care ne-au smuls din nopți când n-aveam nume.// Ca niciodată despletind cuvinte/ din pielea ta, în pribegiri prelungi,/ am strâns din clipe numai luări aminte/ și din iubire, sensul unei rugi...”
Cu o bibliografie consistentă, Maria Magiru aduce în discuție Istoricul cercetării etnografice în Dobrogea, cercetare construită după revenirea (1/3 iulie 1878, Tratatul de la Berlin, că atât s-a putut!) Dobrogei la România. Pe un alt palier, dar în același context al unui model de dezvoltare, Corina Mihaela Apostoleanu, nu doar pentru că biblioteconomia e și domeniul ei, aduce în atenția cititorului Biblioteca publică a Constanței la 90 de ani notând: ,,...” Biblioteca urma să funcționeze într-una din casele lui Ioan N. Roman, care a pus acest imobil la dispoziția Primăriei, prin închiriere”, primul ei bibliotecar fiind profesorul Carol Blum de la Gimnaziul Mircea cel Bătrân; el depusese în acest sens o cerere pentru ocuparea postului, fără însă a-i fi plătită munca. Am citit mereu cu vădit interes două materiale ale revistei, nu doar pentru că ele întrețin, la un nivel ridicat, și cu amabilitate, dialogul asupra unor elemente ale identității Constanței, fără ca autorii să fie striviți de cantitatea și importanța documentelor repuse sintetic în circulație, ci și pentru modul în care fac vorbire spre a stârni curiozitatea, prin trimiterea la alte lecturi. Într-unul e chipul Constanței de secol XIX: ,,Aflăm că dl. Dr. Tălășescu, medic al portului Constanța, de curând stabilit în orașul nostru, va ține săptămâna viitoare un ciclu de conferințe publice în salonul consiliului comunal...” (ziarul local Constanța, primăvara lui 1898). Conferințele publice din Constanța veche (Junimea din vremea lui Maiorescu avea această preocupare), astfel își intitulează Constantin Cheramidoglu extrasul din cercetările sale arhivistice, care oricând pot fi subiectul unor conferințe publice, absente, absente din viața cetății, conferințe pe care mă gândesc serios să le aduc, în viitor, în atenția constănțenilor, susținute de personalități, nu puține, de altfel, ale urbei noastre. Ecoul acelor conferințe și păstrarea interesului pentru ele era perpetuat și prin publicarea unor fragmente în presa scrisă locală: ,,Atunci când s-a pus problema strângerii fondurilor pentru statuia lui Eminescu, ce s-a amplasat pe faleza cazinoului, comitetul ce se însărcinase cu această misiune nobilă a avut ideea de a organiza conferințe publice susținute de personalități ale epocii, care să ajute la colectarea sumelor necesare”. Nu sunt simple evocări. Al doilea material din categoria amintită îi aparține lui Radu Petcu, cercetător științific la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, el continuând un serial cu noi precizări documentate, inclusiv schițe cu topografia locului, referitoare de astă dată la sistemul de fortificații al cetății romane de la Ulmetum (Provincia Scythia). ,,(...) La vremea primelor săpături ale lui Vasile Pârvan, incinta prezenta o înălțime mult mai apreciabilă decât în prezent. În ultimele decenii a suferit distrugeri masive, provocate de locuitorii comunei... Longevitatea așezării a lăsat o puternică moștenire culturală și materială pentru cunoașterea antichității romane din centrul Dobrogei”. Și apoi, se/ne întreabă autorul: ,,Cine nu s-a oprit la malul Dunării? Toate limbile pământului au sunat aici.” Iată câteva motive pentru un îndemn la lectură, inclusiv a cărților asupra cărora colaboratorii s-au oprit, EX PONTO, ea apare sub auspiciile Uniunii Scriitorilor din România, păstrându-și o aceeași eleganță marină menită a o ține vie, prețuindu-și cititorii, acoperindu-și, fără beteșuguri majore, multe din țintele propuse din program, de către fondatorii ei, printre care și aceea de a fi o revistă regională construită într-o matrice spirituală și social-materială în care individualitățile nu s-au topit în colectivitate.