PARIU CU VIITORUL(405)
O postare recentă a lui DUMITRU VIOREL FOCȘA ne confirmă o veste pe care redacția noastră o anticipase de mult timp: trecerea deputatului demis de AUR într-o formațiune nouă, de mare perspectivă. Asta după ce fusese, pe nedrept în opinia noastră, demis din AUR, unde nu mai putea reveni mai devreme de doi ani.
Constănțeanul nostru este mai nou secretar general al U.N.R. Intrat în politică la vârsta înțelepciunii-55 de ani, e pus pe fapte mari chiar dacă Juriul de Onoare al AUR a uitat să-i trimită decizia luată în privința sa. E doar democrație, nu-i așa, cu sau fără ghilimelele necesare?
Execuția politică ascunsă a cărei victimă a fost, s-a dovedit cu dedicație. De menționat că domnul Focșa consideră și acum, cauza AUR bună și necesară, gest diplomatic și salutar, de gentleman, dar conducerea cu mister Simion instalat ca păduchele în frunte nu mai ține cont de cele promise.
Aici se bate cu pumnul în masă, iar democrația e departe, undeva la Moscova. Regulile se schimbă în timpul jocului în mod bizar, după bunul plac al proprietarului de cașcaval. Povestea cu meritocrația este o mare gogoriță doar pentru fraieri. Ciocu mic la ședințe altfel boșii te dau afară cu poliția cum a fost recent la Brașov. Cine trimite memorii la Centru este scos pe tușă, cum au pățit-o cei din conducerea AUR Bacău. C-așa-i în tenis.
Dar naivitatea se plătește în viață. Unul dintre naivi, iată, a părăsit demn corabia și s-a apucat de o altă construcție. AUR, din speranța românilor,, a devenit Marea Dezamăgire a acestora. Adevărul însă iese la suprafață în clipa când Diaspora le va întoarce spatele. Momentul e atât de aproape că nici nu vă dați seama. Principiul actual “Întărâte-i drace!” este fierbinte.
Personajul despre care George Simion spunea la Olimp că e o piatră tare continuă însă cu demnitate drumul său în politică.. De oameni ca el, nația are nevoie.
Ca un pariu al viitorului, redacția noastră crede că politicianul de calibru DUMITRU VIOREL FOCȘA va învinge. Și știți de ce? Pentru că rămâne același.