Felix Stroe: *Toate anchetele penale trebuie duse până la capăt cât mai repede, iar cei care au furat să răspundă în fața legii!*(912)
Senatorul Felix Stroe, președintele PSD Constanța a atenționat, printr-un mesaj postat pe pagina sa de socializare, despre urgentarea anchetării și pedepsirea celor care au comis jaful prin achizițiile dubioase din perioada pandemiei:
"Am atras încă de la început atenția asupra achizițiilor dubioase, făcute în pandemie, când nu am avut niciun control, din opoziție.
Raportul comisiei parlamentare de anchetă pentru achizițiile din pandemie ne arată dimensiunea uriașă a risipei și jafului guvernărilor de dreapta, care au condus țara în acea perioadă.
102 de dosare penale, izolete la preț de automobil și peste 80 de milioane de doze de vaccin achiziționate cu nemiluita de miniștrii Sănătății de la USR. Unifarm a făcut achiziții fără nicio regulă, de peste un miliard de lei și a rămas cu echipamente expirate de jumătate de miliard. Suma plătită pe vaccinurile anti-COVID rămâne o necunoscută, din cauza clauzelor de confidențialitate stabilite în negocierile la nivel european, cu companiile producătoare!?
În timp ce amenințau românii să stea închiși în case, ei jefuiau România și dădeau petreceri la Guvern!
Toate anchetele penale trebuie duse până la capăt cât mai repede, iar cei care au furat să răspundă în fața legii!"
#FelixStroe