PORTRET

Sunt bătrân, bătrâne, timpul nu mă iartă

Anii - nu știu bine când - s-au adunat:

Mai iubind o fată, mai ratând o carte,

Mai plesnind din biciul râsului curat;

Mai lovit de soartă, câteodată, -n față;

Mult mai des, din spate - de prieteni buni;

Mai uitat în somnul alb, de dimineață;

Mai plângând în zborul unor vagi lăstuni;

Mai sedus de glorii care n-au să vină;

Mai tratându-mi clipa pentru-un ceas fictiv;

Mai stingând lumina tâmplelor, alpina;

Mai cerând ninsorii tainicul motiv;

Mai purtând pe umeri munții iluzorii;

Mai glumind cu mine ca să nu mă dor;

Mai căzând din șaua certă a rigorii;

Mai cutremurat de un frig interior;

Mai mințind de dragul unui alt dor - sudic;

Mai visând la umbra morilor de vânt;

Mai pândind amurgul simțurilor, ludic;

Mai crezând în rima plânsă de cuvânt...

Sunt bătrân, bătrâne, timpul îmi împarte

Anii pe din două, leneș alternând:

Mai ratând o fată, mai iubind o carte...

Până unde, totuși, până unde? Când?

LAURENȚIU ULICI

 

(selecția textelor: Pompiliu COMȘA)

NOTA REDACȚIEI TIMPUL

Așteptăm de la iubiții noștri cititori creații poprii, cel mai valoroase urmând să le publicăm în ordinea sosirii la noi.

Vă așteptăm cu interes.