Lucian Spiru Iancu, alintat „Lucică” sau „Lulă”, (născut în 3 februarie 1940, Constanța, România) a fost un actor și regizor român de teatru și film. A urmat cursurile Liceului Teoretic „Mircea cel Bătrân”, care pe atunci era o instituție de învățământ de cultură generală. A absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București în 1964.

A debutat ca actor la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani, unde a jucat rolul lui Cyrano de Bergerac din piesa omonimă a lui Edmond Rostand, apoi a fost transferat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, unde a jucat în piesele Noaptea încurcăturilor de Oliver Goldsmith și Omul cel bun din Seciuan de Bertolt Brecht, puse în scenă de Andrei Șerban, și ulterior la Teatrul Mic din București.

În cele din urmă, a devenit actor al Teatrului Dramatic „Ovidius” din Constanța. A interpretat peste 60 de roluri pe scena teatrului constănțean, printre care Ianke din Take, Ianke și Cadîr de Victor Ion Popa și Tatăl din Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă de Horia Lovinescu.

A jucat în peste 20 de filme de cinema și de televiziune și a fost distins cu premii de interpretare la numeroase festivaluri naționale și locale. A regizat, începând din 1980, piese de teatru precum Răzbunarea de Aleksander Fredro, Soțul păcălit de Molière, Sosesc deseară de Tudor Mușatescu, Ultima oră de Mihail Sebastian etc.

A încercat să plece ilegal din România la bordul mineralierului condus de Florentin Scalețchi, care a fost deturnat către Istanbul, și a fost condamnat în 1985 la o pedeapsă de 20 de ani închisoare. Autoritățile locale au dispus arderea tuturor afișelor, programelor și fotografiilor în care apăreau numele sau chipul său. Lucian Iancu a fost deținut timp de cinci ani în penitenciarele Poarta Albă și Aiud.

Această experiență de viață l-a marcat existențial, în ciuda mizeriilor suferite, și i-au schimbat perspectiva asupra vieții. Întrebat câțiva ani mai târziu într-un interviu de televiziune cum privea tentativa sa de fugă din țară, actorul a răspus: „Ca și când n-ar fi vorba despre mine, ca și când toate s-ar fi întâmplat altcuiva”.

Lucian Iancu a îndeplinit funcția de director al Teatrului de Stat din Constanța în două rânduri (1984–1985 și 1994–1998) și a fost, de asemenea, secretar literar al Agenției Artistice a Litoralului și membru în conducerea centrului român al Institutului Internațional de Teatru Mediteranean - I.I.T.M.

A predat ca profesor la Universitatea „Hyperion” din București (1994–1996) și apoi la Universității „Ovidius” din Constanța (din 1996), îndeplinind pentru o perioadă și funcția de decan al Facultății de Teatru a Universității „Ovidius”.

Filmografie: B.D. la munte și la mare (1971) – vânătorul bărbos, Adio dragă Nela (1972) – escrocul gras cu barbă, Apașii (1974) – Chico, Comedie fantastică (1975) – partener de bowling al Tapirului, Pintea (1976) – Ioan din Călinești, pădurarul grofului Bartolok, Profetul, aurul și ardelenii (1978) – Will Clanton, „Spaima din Abilene”, Pentru patrie (1978) – ofițer român de stat major, Avaria (1978), Al patrulea stol (1979) – Costea, pescar constănțean, gazdă a oaspeților de la Malu Roșu, Bietul Ioanide (1980) – Dermigian, asistentul lui Manigomian, Bună seara, Irina! (1980) – Neagu, ofițer de marină, directorul companiei Navrom, Munții în flăcări (1980) – Eftimie Murgu, Tridentul nu răspunde (1980) – Kemal, Pruncul, petrolul și ardelenii (1981) – un bandit în slujba lui McCallum, Punga cu libelule (1981) – Chiorul, un fost militar pretins invalid, Destinația Mahmudia (1981) – directorul Vasiliu, Un echipaj pentru Singapore (1982) – marinarul „Rânjitul”, Dreptate în lanțuri (1984) – președintele Tribunalului, Mireasma ploilor târzii (1984), Terente, regele bălților (1995) – Marcel Herșcovici, un bancher milionar evreu din Brăila, Prea târziu (1996), Omul zilei (1997) – proprietarul barului de noapte de la Sinaia, Minte-mă frumos în Centrul Vechi (2016) – Chiriță.

Lucian Spiru Iancu s-a născut în familia lui Gheorghe (ofițer de marină civilă) și Claudia Iancu. A fost regizorul pieselor „George Dandin”, „Desculț în parc”, „Sosesc deseară”, „Visul unei nopți de iarnă”, „Take, Ianke și Cadâr”, „La statuia lui Eminescu”, „Scene din viața lui Constantin cel Mare”, „Elixirul de dragoste”, „Ultima oră” și „Mamaia în costum de baie”. Piesele în care a jucat au fost regizate de maeștrii precum: Dominic Dembinski, Gheorghe Jora, Silviu Purcărete, Ion Maximilian, Constantin dinischiotu, Marietta Sadova, Val Mugur sau Zoe Anghel Stanca.

În volumul scris de Anaid Tavitian și Georgeta Mărtoiu, intitulat „Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii”, este realizată descrierea actorului. „Un munte de om, spătos și împăroșat în care n-ai crede că pot viețui laolaltă - bine! - atâția îngeri și atâția demoni. Tobă de lecturi și informații de pe alte canale, poate da oricând ora exactă a teatrului, gustul său fiind o sinteză cum nu se poate mai firească și fericită între ceea ce reprezintă ultimul răcnet al modernității teatrale și acel «ceva» esențial care vine din străvechimea teatrului și care - egal cu sine însuși - va trăi mereu. Un actor cerebral de mare sensibilitate însă, respirând histrionismul prin toți porii ființei sale, pe scenă și în viață, jovial, petrecăreț, plin de duh ... și care cred că nu a epuizat tot ceea ce inteligența și talentul său, îngemănate, pot realiza“.

A cochetat și cu politicul, dar s-a retras rapid pentru că nu era omul care să facă sluj în fața nimănui.

“Am candidat la Primărie, de două ori. Am ales, însă, să părăsesc rapid scena politică pentru că tocmai atunci sosise Băsescu la Constanța și, în stilul caracteristic, a decapitat organizația de aici, a făcut schimbări, a pus pe cine a vrut el. Am reacționat destul de prompt pentru că nu sunt genul de om să mă disciplineze în stil căprăresc un oarecare”.

A consemnat cu drag, Pompiliu Comșa