„Tradiții și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou”, la Muzeul de Artă Populară Constanța(360)
Consiliul Judeţean Constanţa, prin Muzeul de Artă Populară Constanţa, organizează, în perioada 13 decembrie 2023 – 15 ianuarie 2024, expoziția ”Tradiții și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou”.
În cele două săli de la parterul muzeului a fost reconstituită atmosfera colindelor din preajma sărbătorilor de iarnă, cu accent pe manifestările tradiţionale care au loc în această perioadă: colindele creştine ale Crăciunului, performate de copii şi de cetele de colindători adulţi, precum şi jocurile cu măşti puse în scenă cu prilejul Anului Nou.
În expunere, au fost etalate costume populare de sărbătoare care ilustrează colindători adulți și copii din diferite zone etnografice ale ţării (Bistrița – Năsăud, Caraș - Severin, Dobrogea, Suceava, Oltenia, Ținutul Pădurenilor, Maramureș), împreună cu recuzita specifică acestor momente: steaua, sorcova, buhaiul, biciul, clopoţei, traista pentru daruri. Copiii erau răsplătiți în mod tradițional cu nuci, covrigi șu mere.
Legate de vechi rituri de renovare a timpului, jocurile cu măşti de Anul Nou reprezintă personaje din alaiul „Caprei”: Ţigan, Ţigancă, Babă, Moş, Drac, Urât, fiind confecţionate din materiale diverse (piele, blană, lemn, metal, câlţi de cânepă, coarne de animal, materiale textile). Creatorul acestora a fost meşterul popular Neculai Popa din localitatea Târpeşti, judeţul Neamţ.
Vă invităm la vernisajul expoziției, în data de 14 decembrie 2023, ora 16.00.