Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
evenimente
Silent Art for Autism - o experiență captivantă și emoționantă, la Muzeul de Artă Constanța

Silent Art for Autism - o experiență captivantă și emoționantă, la Muzeul de Artă Constanța(348)

În fiecare an, pe data de 2 aprilie este marcată Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului (WAAD) cu scopul de a sublinia necesitatea de a contribui la creșterea nivelului de informare privind această problemă de sănătate, a simptomelor și manifestărilor ei astfel încât persoanele care suferă de autism să fie integrate în sistemul educațional și social.

Campania Music for Autism alături de Ameropa Grains va marca această zi prin realizarea unei expoziții unice - Silent Art for Autism: Viziune Fotografică Asupra Unei Lumi Unice., marți 2 aprilie, ora 15.00 în cadrul Muzeului de Artă.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Consiliul Județean – Muzeul de Artă Constanța.

Vă promitem că va fi o experiență captivantă și emoționantă, oferind o perspectivă unică asupra lumii lor, fiecare fotografie fiind realizată de copiii cu autism.

Descriere:

Această expoziție îndrăznește să aducă în prim-plan viziunea unică și sensibilitatea artistică a copiilor cu autism, oferind privitorilor o incursiune captivantă în lumea lor interioară. Fiecare fotografie este o mărturie a modului în care acești copii percep și interacționează cu mediul înconjurător, aducând în lumină nuanțe și detalii adesea trecute cu vederea de ceilalți.

Veți vedea:

• Texturi și Detalii: Fotografiile surprind adesea detaliile minore ale obiectelor sau ale mediului înconjurător, evidențiind sensibilitatea lor la texturi și modele.
• Culori și Contrast: Expresia creativă se manifestă și prin alegerile de culori și contrast, oferind o perspectivă unică asupra preferințelor vizuale ale copiilor cu autism.
• Comunicare Nonverbală: Fotografiile pot fi o formă de comunicare nonverbală puternică, oferind o fereastră către lumea interioară a copiilor cu autism și modul în care ei văd și simt lumea.
• Perspective Unice: Unele fotografii pot surprinde unghiuri neobișnuite sau perspective neașteptate, reflectând modul în care acești copii se apropie de lumea din jurul lor.

Scopul Expoziției: Această expoziție nu doar aduce în atenție talentul artistic al copiilor cu autism, dar și încurajează empatia și înțelegerea față de experiența lor unică. Copiii impicați în proiect sunt beneficiari ai Centrelor Școlare pentru Educație Incluzivă din județul Constanța.

Metoda utilizată în cadrul acestui proiect este exprimarea prin fotografie – photovoice constă în noutatea fotografiilor, poveştilor realizate, astfel în fiecare copil existând o dorinţă puternică de comunicare.

În cadrul acestui eveniment, promitem să vă oferim o experiență autentică și captivantă, bazată pe puterea vizuală a imaginilor. Am decis să renunțăm la discursuri pentru a permite fotografiilor să vorbească de la sine. Prin intermediul fiecărei imagini, vă invităm să pătrundeți în lumea sensibilă și creativă a copiilor noștri, această formă de comunicare va fi la fel de bogată și convingătoare precum orice cuvinte ar putea fi."

De asemenea, Campania " Music for Autism" te invită la următoarele concerte caritabile în luna aprilie:

 

Lupii lui Calancea, Club Doors, 05.04.2024, ora acces 20.30
TAXI, Club Phoenix, 12.04.2024, ora acces 20.30
Bere Gratis, Club Doors, 21.04.2024, ora acces 19.00


11 ani de campanie, peste 65 de concerte susținute de artiști români, 5 beneficiari, 7 inaugurări, mai multe dotări și achiziții de materiale didactice și terapeutice.

Toate fondurile strânse se vor îndrepta către campania "Music for Autism", prin care ne propunem demararea noilor proiecte din cadrul Centrelor Şcolare pentru Educaţie Incluzivă Constanţa (achiziţionarea unor materiale didactice necesare terapiilor copiilor cu dizabilităţi) și reabilitarea terenului de sport din cadrul CȘEI "Maria Montessori" Constanța.

 

MUSIC FOR AUTISM
Timp de unsprezece ani, nume mari din industria autohtonă de muzică rock-folk-pop s-au implicat pentru a duce la destinație scopul campaniei. “Music For Autism” a fost sprijinită prin concertele caritabile susținute de VAMA, Loredana Groza & Nadir, Vița de Vie, Cargo, Timpuri Noi, Berti Barbera & Nicu Patoi, Florin Chilian, Ada Milea, Desant, White Walls, Mihai Mărgineanu, Proconsul, Celelalte Cuvinte, Cargo, The R.O.C.K.( Tribute AC/DC), CTC, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Emeric Imre, The Model, Zdob și Zdub, Ionuț Micu & Adrian Naidin, Taxi, Phoenix, Provincialii, etc.
Campania “Music for Autism”, un proiect început în 2012 cu scopul de a sprijini copiii cu autism și alte dizabilități, care s-a bucurat încă de la început de succes devenind astfel proiectul umanitar pe poziție fruntașă cu reușite nenumărate.

Rolul acestei campanii este de a educa şi sensibiliza publicul la acest mesaj social care este foarte puternic: “autismul sau orice altă dizabilitate înseamnă - contact şi comunicare limitată cu alte persoane şi interes foarte restrâns”.

Beneficiarii Campaniei “Music for Autism”:
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă “Maria Montessori“Constanţa, prin inaugurarea sălii și grădinii de stimulare senzorială, beneficiarii fiind aproximativ 150 de copii diagnosticaţi cu deficienţă mintală, tulburări din spectrul autist, deficienţe asociate etc.

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă “Delfinul” Constanţa, prin inaugurarea sălii de stimulare senzorială, beneficiarii fiind aproximativ 200 de copii diagnosticați cu deficiență mintală, tulburări din spectrul autist, deficiențe asociate etc.

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă “Albatros” Constanţa prin realizarea unui un mini laborator de patiserie-cofetărie conform standardelor U.E., cu scopul de a facilita integrarea profesională şi sociala, beneficiarii find elevii cu nevoi educative special din cadrul centrului, și a unei săli de muzică pentru tinerii cu dizabilităţi, inaugurată în mai 2018 de către Viţa de Vie, Trooper şi Cristian Hrubaru. Școala outdoor Phoenix, inaugurată de Nicu Covaci (Phoenix) și Cargo, mai 2023.

 

Detalii se găsesc pe: https://www.facebook.com/MusicForAutismRomania/
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii
OMD MAMAIA
Labirint Residence Euro Vial Residence
IMPExpert Birotică și Papetărie
Solid House Constanța

Editorial

Moș Nicolae și nuielușa sa electorală!
scris de Liviu Tramundana
De Sfântul Nicolae, moșu' a pus în ghetuțele murdare din Curte, o ditamai nuiaua! Care i-a lovit în moalele capului pe neascultătorii(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

UNPR-RSE