Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
evenimente
„Gala Luminilor”, eveniment caritabil la Muzeul de Artă

„Gala Luminilor”, eveniment caritabil la Muzeul de Artă(193)

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Arte, în parteneriat cu Muzeul de Artă și Asociația „Dobrogea Luminată” organizează sâmbătă, 27 aprilie 2024, „Gala Luminilor”, un eveniment caritabil care va avea loc, începând cu ora 20.00, la Muzeul de Artă din Constanța.

Gala va debuta cu un concert susținut de soliști ai specializării Interpretare Muzicală-Canto și de Corul Vilanella al specializării Muzică din cadrul Facultății de Arte.

La „Gala Luminilor” vor fi scoase la licitație peste 60 de lucrări de artă, realizate de artiști vizuali români, iar sumele provenite din achiziția tablourilor vor fi acordate, sub formă de cinci burse, unor tineri talentați, cu posibilități financiare limitate.

Câștigătorii burselor vor fi selectați în urma unei analize realizate de o comisie formată din: prof. univ. dr. Daniela Vitcu, decanul Facultății de Arte, conf. univ. dr. Lelia Rus, directorul Muzeului de Artă Constanța, lect. univ. dr. Florentin Sîrbu, directorul Muzeului de Artă Populară din Constanţa și preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Constanţa Unu, Costin Stroe – președintele Asociației „Dobrogea Luminată” şi conf. univ. dr. Ovidiu Felipov, managerul evenimentului caritabil.

 

„«Gala luminilor» reprezintă una dintre primele inițiative de acest gen ale comunității constănțene, un demers care aduce împreună mediul artistic şi publicul spectator în cadrul unei manifestări dinamice, un eveniment prin care ne propunem să schimbăm mentalități. Arta este inima în jurul căreia se construiește organismul viu al Cetății, iar existența și evoluția ei sunt consecințele implicării fiecăruia dintre noi în viața comunității”, precizează conf. univ. dr. Ovidiu Felipov.

Lucrările care vor fi scoase la licitație în cadrul evenimentului sunt semnate de: Eugeniu Albu, Alnhhas Ammar (Siria), Gabriela Aniței, asist. univ. drd. Claudiu Argeșanu, Marius Barbone – vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, George Barbu, Marieta Besu, Brîndușa Bontea, Aurel Bulacu, Vitalie Butescu, Anca Caba, conf. univ. dr. Zuzu Caratănase, Septimiu Căpăţînă, Anca Ciofîrlă, Mariana Constantinescu – vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România Filiala Constanţa Unu, Cristina Costea, Gelu Costea, Horia Cristina, Bianca Culuș, Adina Dogaru, academician Mircia Dumitrescu – artist emerit, Marinella Dumitrescu, lect. univ. dr. Răzvan Dragoș, conf. univ. dr. Ovidiu Felipov, Ștefan Firică, Coman Gheorghe, Georgeta Gherghinoiu, Daniela Gherghe, Cornelia Gherlan, Cosmin Grosu, Sorin Ienulescu, Adelina Ionescu, Ovidiu Ionescu, Oana Isar, Emilia Kiss, Elena Lupașcu, Petru Lucaci - preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România, Ioana Maier, Elisabeta Martoncsak, Laurenţiu Midvichi, Florin Mihai, Anca Pașa Deaconu, Mariea Petcu, Emilia Marinescu, Eugen Raportoru, Andreea Rădulescu, conf. univ. dr. Sînziana Romanescu, Kata Rudakova (Ucraina), conf. univ. dr. Lelia Rus, Oana Sfetcu, Florentina Simininschi, lect. univ. dr. Florentin Sîrbu, Eusebio Spînu, Lavinia Ioana Streinu, Anastasia Stoiciu, prof. univ. dr. Florin Stoiciu, lect. univ. dr. Alexandru Şerbănescu, Iuliana Ştefan, Ion Tiţoiu, Mirela Trăistaru, Mihai Tugearu, Dorothea Von Grosskarol (Germania).

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii
OMD MAMAIA
Labirint Residence Euro Vial Residence
IMPExpert Birotică și Papetărie
Solid House Constanța

Editorial

Moș Nicolae și nuielușa sa electorală!
scris de Liviu Tramundana
De Sfântul Nicolae, moșu' a pus în ghetuțele murdare din Curte, o ditamai nuiaua! Care i-a lovit în moalele capului pe neascultătorii(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

UNPR-RSE