Sunscreen Film & Arts Festival se întoarce la Constanța, între 29 august și 1 septembrie(188)
Evenimentul va aduce la malul mării filme românești și străine, care vor fi proiectate în aer liber, în zonele special amenajate în Piața Ovidiu și pe Plaja Reyna, cu intrare gratuită.
Printre filmele prezentate în cadrul celei de-a treia ediții a Sunscreen Film & Arts Festival se numără Rusalka (r. Claudia Mitcu, 2024, România), cel mai nou film în care joacă actrița Maia Morgenstern, Dogman, cel mai recent film al legendarului regizor francez Luc Besson, sau una dintre cele mai succes comedii românești ale ultimilor ani: Tati Part Time, cu Alex Bogdan și Eva Măruță.
Programul complet este disponibil pe https://sunscreenfestival.ro/program/
Astfel, joi, 29 august, de la ora 20:30, spectatorii din Piața Ovidiu vor avea ocazia să urmărească comedia Tati Part Time (r. Letiția Roșculeț), povestea unui tânăr avocat (Alex Bogdan) a cărui viață este dată peste cap când trebuie să aibă grijă de fina lui de 8 ani interpretată de Eva Măruță. Pe Plaja Reyna va fi proiectat filmul Horia (r. Ana-Maria Comănescu), un coming of age story despre un adolescent îndrăgostit care pleacă pe o Mobra ca să-și viziteze iubita din celălalt capăt al țării.
Vineri, 30 august, pe marele ecran din Piața Ovidiu va fi proiectat documentarul-fenomen Nasty (r. Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu), despre viața și cariera primului tenismen superstar al lumii: Ilie Năstase.
Pe Plaja Reyna va avea loc premiera filmului Rusalka (r. Claudiu Mitcu). Cu o distribuție impresionantă - Maia Morgenstern, Rodica Lazar, Rodica Negrea, Diana Gheorghian, Nelu Serghei, Claudiu Istodor – filmul ne prezintă cinci vechi prieteni care petrec câteva zile împreună în stațiunea în care mergeau în tinerețe. Unul dintre ei le va da o veste care le va tulbura vacanța și viața.
Sâmbătă, 31 august, programul include două filme străine. În Piața Ovidiu se vede Foștii soți (Ex-Husbands, r. Noah Pritzker, SUA), o comedie despre bărbații aflați în criza vârstei de mijloc, iar pe Plaja Reyna se vede Așteptându-l pe Dali (Waiting for Dali, r. David Pujol, Spania), o poveste care îmbină arta și bucătăria.
În ultima zi de festival, duminică, 1 septembrie, constănțenii și turiștii sunt așteptați în Piața Ovidiu ca să urmărească Dogman (r. Luc Besson, Franța), un thriller impresionant despre răzbunare, loialitate și căței, iar pe plaja Reyna va fi proiectat Băieții buni ajung în Rai (r. Radu Potcoavă), un film românesc înduioșător filmat la malul mării, cu Bogdan Dumitrache și Șerban Pavlu.
SUNSCREEN este un eveniment organizat de Transilvania Film şi Hai-Hui Entertainment, co-produs de Teatrul de Stat Constanța, în parteneriat cu Primăria Constanța și Centrul Cultural „Teodor T. Burada”.