Lucrările de renovare la clădirea C1 a Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” se apropie de final, iar în aproximativ două săptămâni se va face recepția oficială. Elevii vor avea astfel acces la un spațiu educațional complet modernizat, adaptat standardelor europene.
Primăria comunei Mihail Kogălniceanu a obținut finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru reabilitarea unității de învățământ, toate lucrările fiind realizate în conformitate cu reglementările stricte impuse de proiect.
Demararea acestui proiect de modernizare, anunțată în primăvara anului trecut, a marcat începutul unei investiții majore în eficientizarea energetică a celor două clădiri ale liceului. Contractul de finanțare, semnat de primarul Ancuța Belu în iunie 2022, a fost primul de acest tip la nivel local, având ca sursă de finanțare fondurile alocate prin PNRR.
Proiectul de renovare integrată a clădirilor C1 și C2 a fost atribuit printr-o licitație publică, iar execuția lucrărilor a fost realizată de SC GERICOM INDUSTRY SUPPORT SRL, în parteneriat cu SC B.A.L.C. PROIECT CONSTRUCT DESIGN SRL. Valoarea totală a lucrărilor s-a ridicat la suma de 15.274.560,99 lei.
Reabilitarea clădirii C1 a inclus lucrări complexe de subzidire, necesare din cauza stării avansate de degradare a fundației, având în vedere că această structură are o vechime de peste 60 de ani. În paralel, Primăria a obținut, prin Componenta C15: Educație a PNRR, fonduri suplimentare pentru dotarea cu mobilier, echipamente didactice și tehnologii digitale a tuturor școlilor și grădinițelor din comună.
Grație acestei finanțări, liceul beneficiază acum de:
- Un laborator de informatică echipat cu tehnologie de ultimă generație și mobilier nou;
- 18 săli de clasă dotate cu echipamente digitale și mobilier modern;
- O sală de activități educative;
- Laboratoare de fizică-chimie și biologie, echipate cu materiale didactice și aparatură digitală;
- Un cabinet multidisciplinar complet utilat;
- O sală de sport echipată corespunzător;
- Un cabinet de consiliere și asistență psihopedagogică;
- Un atelier tehnologic destinat activităților practice.
După un an și jumătate de la începerea lucrărilor, corpul C1 este aproape finalizat, iar în curând, elevii vor fi mutați din corpul C2 într-un spațiu modernizat și sigur. Odată ce mutarea va avea loc, se vor iniția lucrările de consolidare și reabilitare și pentru corpul C2.
Primarul Ancuța Belu a subliniat importanța calității materialelor și echipamentelor folosite în cadrul acestui proiect: „Ne-am asigurat că totul respectă cele mai înalte standarde de calitate. Fondurile europene au permis achiziționarea de produse și echipamente moderne, în conformitate cu toate cerințele impuse de contractul de finanțare.”
Odată ce lucrările exterioare vor fi finalizate, elevii se vor bucura de condiții de studiu moderne, iar primăria intenționează să organizeze un eveniment special pentru inaugurarea oficială a clădirii.
Renovarea a inclus modernizarea a 11 săli de clasă, a cancelariei, a biroului secretariatului și a trei laboratoare, toate aduse la standarde europene. Acest proiect reprezintă un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale din Mihail Kogălniceanu, asigurând elevilor un mediu de învățare adecvat și de calitate.





Nu sunt încă comentarii aprobate.