Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
cultura-educatie
Vernisajul expoziției „TRANSLUCID”, al artistei Mariea Petcu Chioibaș, la Muzeul de Artă Constanța

Vernisajul expoziției „TRANSLUCID”, al artistei Mariea Petcu Chioibaș, la Muzeul de Artă Constanța(41)

Muzeul de Artă din Constanța a fost gazdă, în perioada 21 august - 25 septembrie a acestui an, expoziția intitulată „Translucid” a artistei Mariea Petcu Chiobaș.

Evenimentul de deschidere oficială a expoziției a avut loc vineri, pe 27 septembrie, în prezența dr. Lelia Rus-Pîrvan, directorul muzeului, și a prefectului județului Constanța, Silviu Coșa.

Privind lucrările Mariei Petcu Chiobaș, te simți transportat într-un moment de suspendare, unde spațiul și lumina te învăluie, iar aerul pare să curgă prin albul strălucitor combinat cu accente cromatice. Aceste contraste și suprapuneri de culori conferă lucrărilor un echilibru între detalii și forme simplificate. Expoziția reprezintă o continuare naturală a parcursului artistic al Mariei, care și-a petrecut copilăria și adolescența pe meleagurile Dobrogei. Această legătură profundă cu lumina, vântul și culorile zonei se reflectă în mod distinct în atmosfera creațiilor sale.

Expoziția este curatoriată de Lelia Rus Pîrvan și Anca Boeriu.

Artista susține o pledoarie despre frumusețea gestului artistic care integrează tehnica acuarelei în contemporan și ne însoțește, cu diafane transparențe, în această călătorie care prezintă momente, etape din creația sa.

 

MARIEA PETCU CHIOIBAȘ este artist vizual, absolventă a Academiei Naționale de Arte, Secția Grafică, prof. Octav Grigorescu și prof. dr. Mircia Dumitrescu, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, Vicepreședinte Filiala Grafică - București, profesor la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza” - București. Artista are o activitate complexă, a participat la un număr impresionant de evenimente expoziționale, în țară și în străinătate și a primit premii importante pe tot parcursul carierei sale.

 

SCURT DETALIU DIN ACTIVITATEA SA
Inițiator și organizator - Bienala Internațională de Acuarelă / Curator Expoziția de Grafică și Pictură “Accent”, Galeria Simeza, 2012 / Inițiator și organizator “Generația 1992 - prof. dr. Mircia Dumitrescu”- Galeria Simeza, 2012 / Inițiator Proiect Internațional Balcic - Bulgaria, 2013 / Premiul I la Concursul Internațional de Acuarelă “Sinaide Ghi” - Academia Națională de Artă, Roma, Italia, 1995 / Premiul “ArtExpo”(director Mihai Oroveanu) la Concursul de Gravură “Dominus ‘95” / Premiul I la Concursul de Acuarelă “Constantin Găvenea”, Tulcea / Premiul pentru Grafică - Uniunea Artiștilor Plastici din România.

SELECȚIE DE EXPOZIȚII PERSONALE
2023 - DIAPHANE - grafică și pictură, Galeria Galateca, București / 2020 - NEO ART
- Contactless Art Wall, Artist Invitat, expoziție personală online, Galeria Galateca / 2019
- INTERFERENCES - grafică și pictură, Fantom Gallery, Berlin / 2017 - Teatrul Nottara
- ARTA LA INTRARE, București / 2016 - Galeria Verona - Librăria Cărturești, București
/ ARTA LA FEREASTRĂ, Galeria Simeza, București / 2015 - CONTRASTE, Galeria Simeza, București / 2013 - Alchemia Contemporary Art Gallery, București / 2009 -TRANSPARENȚE, Galeria Simeza, București / 2008 - Festival Maritim, organizator Association Doina și Ambasada Română - Paris, Finistere Roumanie - Brest, Franța /2006 - Centrul Artelor Vizuale Galeria Căminul Artei Parter, București / 1998 – Galeria Eforie, București / 1997 - Senatul României, București / 1996 - Galeria Academiei Române - Roma, ITALIA

Anca BOERIU

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii
OMD MAMAIA
Labirint Residence Euro Vial Residence
IMPExpert Birotică și Papetărie
IMPExpert Birotică și Papetărie

Editorial

Ciolacu, de la covrigii cu mac, la lupta antidrog
scris de Sorin Ovidiu Balan
Aşa cum îi stă bine unui candidat la prezidenţiale, în afară de a colinda prin pieţe şi a constata, ca un expert ce este, calitatea(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

UNPR-RSE