Oacheși fierarii

                                     (Poezia anglo-normandă, 1100/1200-1300)


Oacheși fierarii afumați, fripți de scrum și funingini,
Moartea mi-o cheamă cu larma ciocanelor lor,
Nimeni asemena zgomot n-aude noaptea!
Asemenea dangăt grozav de ghiorlani guralivi!
Scălâmbi și mahmuri, cer: ,,Mangalul; mangal!”
Și suflă din foale de-și sfarmă făptura
,,Huf, Puf!” face unul; Hof; Pof!” fac fârtații.

Scuipă, se-ntind și deșiră povești sumedenii;
Scrâșnesc și trosnesc din măsele, icnind împreună,
Încinși de săltatul baroaselor groase.
Șorț din tovaluri de taure au,
Și pulpare drept pavezi, păzindu-i de para aprinsă,
Strașnic trosnesc cu baroasele grele-ale lor.

Strașnic izbesc pe ilaiele cele de criță.
,,Boc, boc”; și ,,Bam, bam”!, bat cu rândul –
Așa tânguincios tărăboi Belzebut să-l stârpească!
Covaciul îndreaptă un fier și mai ciocăne altul,
Le-nțeapănă-olaltă și țiuie-o notă înaltă:
,,Țic, țic!” ,,Pic, pic!” ,,Pic, pac”, ,,Țic, țac”!
,,Cioc, boc!” ,,Bam, bum!...”cam acesta li-i traiul
Acestor de gloabe cizmari... osândi-i-ar Hristos!
Nici noaptea n-ai tihnă de fierul ce sfârâie-n apă.

 

(din antologie de poezie engleză de la începuturi până azi, vol.1, ediție întocmită de Leon Levinschi și Tudor Dorin, Ed. Minerva, 1981)