Viceprimarul Costin Răsăuțeanu anunță începerea lucrărilor la Spitalul de Boli Infecțioase pentru consolidare și extindere. A fost format un grup de lucru pentru coordonare, iar un alt proiect pentru un nou corp de spital, inclusiv un compartiment de Urgențe, a fost depus spre finanțare
„În curând începem lucrările pentru consolidarea, modernizarea și extinderea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, instituție aflată în subordinea Primăriei Constanța. Proiectul este unul de amploare, iar coordonarea este esențială pentru a asigura că actul medical și pacienții nu vor avea de suferit pe durata lucrărilor.
Am avut o întâlnire de lucru foarte bună cu echipa de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase pentru a ne pregăti din timp. Am stabilit înființarea unui grup de lucru instituțional care se va întâlni periodic pentru a asigura buna implementare a proiectului finanțat cu fonduri europene și pentru a ne încadra în termenele asumate.
În același timp, am depus spre finanțare un alt proiect care vizează construcția unui corp nou de spital (Demisol-Parter-4 E) care să comunice cu spitalul existent. Printre funcțiunile principale ale noului corp de spital ne dorim înființarea unui compartiment de Primiri Urgențe (C.P.U).
Sper ca în curând să ne auzim cu vești bune.”, a declarat viceprimarul municipiului Constanța.





Nu sunt încă comentarii aprobate.