Astăzi, 12.02.2025, la Muzeul de Artă Constanța, a avut loc vernisajul expoziției „Corp bionic - inginerie genetică” , a artistului plastic constănțean Laura Hulea. Curatorul ineditei expoziții este Lelia Rus Pârvan, directorul instituției.

Laura Hulea, născută în 1989 la Constanța, este absolventă a Colegiului de Artă „Regina Maria”, a Universității Naționale de Arte din București, unde a obținut un master în Arte Plastice, Secția Pictură, sub îndrumarea profesorului univ. dr. Marcel Bunea. Este cunoscută pentru utilizarea materialelor reciclabile și pentru tehnicile inovatoare de colaj și asamblaj. Prin lucrările sale, artista investighează impactul tehnologiei asupra corpului uman și relația tot mai fragilă dintre om și natură.

Artista aduce în prim-plan o explorare profundă a relației dintre biologic, tehnologic și natura umană într-o eră marcată de un salt informațional accelerat și de o societate bazată pe consum.

„Aceste lucrări au fost inspirate de o călătorie cu trenul, în care am realizat că acest zgomot specific este foarte apropiat de însăși viața noastră. Omniprezenta Inteligență Artificială (AI), în mod paradoxal, umanizează personajele, care, dacă ar fi create de oameni, ar avea o răutate specifică subconștientului fiecăruia.”, a afirmat, în speech-ul inaugural, artista.

 

Seria de lucrări include tehnici de colaj și asamblaj, utilizând materiale reciclabile care evocă fragilitatea și reziliența corpului uman.

 „Corp bionic - inginerie genetică” explorează viziunea artistei asupra transformărilor corpului uman în contextul avansurilor tehnologice și al ingineriei genetice. Inspirată de arte povera, expoziția propune o abordare estetică care pune în valoare simplitatea materialelor „sărace” și naturale, oferind o reflecție critică asupra consumerismului și alienării tehnologice.


 „Este o expoziție minimalistă prin culoare, dar barocă prin voluptatea formelor.”, a concluzionat Lelia Rus Pârvan.