Tristia
                   Ion Vinea

 

Să fiu captivul tău de veci,
să-mi joci albastrele sonore lanțuri,
încercuită Mare de-un destin
cântând în el sfârșitul și-nceputul.

Oaspe sortit grădinii de nisip
abia ivind plăpânde anemone,
legat de zodii mii de mii cu gândul
și priponit de pas prin șterse urme.

O, dincolo de praguri și cuvânt,
prin rugă smuls edictelor suave,
ca un suspin să trec din lumi în lumi,
pe un șirag de amintiri stelare.


(din volumul Ora fântânilor. Poeme. Editura Pentru literatură, 1967)