În urmă cu mai bine de un secol, scena 𝗧𝗲𝗮𝘁𝗿𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗧𝗿𝗮𝗻𝘂𝗹𝗶𝘀 vibra sub aplauzele publicului, iar Constanța trăia unul dintre marile sale momente culturale. Pe 2 februarie, o stea a teatrului românesc cucerea orașul, iar nume importante ale literaturii și scenei se legau, pentru totdeauna, de acest loc.

O poveste despre spectacole jucate cu casa închisă, despre artiști legendari, destine frânte și amintiri care încă spun ceva despre cine suntem.

𝗜𝘀𝘁𝗼𝗿𝗶𝗮 𝗰𝘂𝗹𝘁𝘂𝗿𝗮𝗹𝗮̆ 𝗻𝘂 𝗲 𝗽𝗿𝗮𝗳𝘂𝗶𝘁𝗮̆, 𝗲 𝘃𝗶𝗲 𝘀̦𝗶 𝘀𝘂𝗿𝗽𝗿𝗶𝗻𝘇𝗮̆𝘁𝗼𝗮𝗿𝗲.

✨𝟐 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 - 𝐎 𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐩𝐞 𝐬𝐜𝐞𝐧𝐚 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐮𝐥𝐢𝐬: 𝐟𝐫𝐮𝐦𝐨𝐚𝐬𝐚 𝐬̗𝐢 𝐦𝐢𝐬𝐭𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐬𝐚 𝐋𝐞𝐧𝐲 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐫✨
     

Teatrul ridicat în 1927 de către 𝐃𝐞𝐦𝐨𝐬𝐭𝐞𝐧𝐞 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐮𝐥𝐢𝐬, pe terenul Ligii Culturale, a găzduit numeroase spectacole de foarte bună calitate, contribuind la dezvoltarea vieții artistice de la mal de Mare Neagră. Pe scena sa au urcat, în acei ani interbelici, vedete din țară și din străinătate, fiind puse în scenă piese ale unor mari dramaturgi. Pe data de 𝟐 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟑𝟐, spectatorii constănțeni au asistat la o spumoasă comedie, 𝑴𝒊𝒄𝒂 𝑪𝒊𝒐𝒄𝒐𝒍𝒂𝒕𝒊𝒆𝒓𝒂̆, piesă celebră care avusese până atunci peste o mie de reprezentații pe scenele teatrelor pariziene. Trupa sosită la Constanța era formată din mari actori bucureșteni, iar rolul principal era jucat de marea stea a Capitalei, domnișoara 𝐋𝐞𝐧𝐲 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐫, care “𝑣𝑎 𝑗𝑜𝑛𝑔𝑙𝑎 𝑐𝑢 𝑜 𝑛𝑒𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡𝑎̆ 𝑎𝑟𝑡𝑎̆ 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑎̆ 𝑔𝑎𝑚𝑎 𝑡𝑢𝑚𝑢𝑙𝑡𝑜𝑠𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑎𝑙 𝐶𝑖𝑜𝑐𝑜𝑙𝑎𝑡𝑖𝑒𝑟𝑒𝑖”. În alte roluri: Marcel Enescu (actor al Teatrului Național și de film), Ionel Țăranu, Coco Dumitrescu, Jean Liana Constantinescu și alții. Trupa din București a venit la Teatrul Tranulis pentru două reprezentații, în zilele de 2 și 3 februarie.

După prima punere în scenă, ziarul 𝐷𝑎𝑐𝑖𝑎 publica pe 3 februarie: “𝑂 𝑝𝑖𝑒𝑠𝑎̆ 𝑏𝑢𝑛𝑎̆, 𝑗𝑢𝑐𝑎𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑎𝑟𝑡𝑖𝑠̗𝑡𝑖 𝑏𝑢𝑛𝑖, 𝑛-𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑒𝑣𝑜𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑟𝑒𝑐𝑙𝑎𝑚𝑎̆. 𝐷𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑒𝑎, 𝑛𝑜𝑖, 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑎𝑚 𝑎𝑛𝑢𝑛𝑡̗𝑎𝑡 𝐶𝑖𝑜𝑐𝑜𝑙𝑎𝑡𝑖𝑒𝑟𝑎, 𝑐𝑢 𝑚𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑜𝑚𝑒𝑑𝑖𝑎𝑛𝑎̆ 𝐿𝑒𝑛𝑦 𝐶𝑎𝑙𝑙𝑒𝑟 𝑖̂𝑛 𝑟𝑜𝑙𝑢𝑙 𝑝𝑟𝑖𝑛𝑐𝑖𝑝𝑎𝑙, 𝑛𝑒-𝑎𝑚 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑡 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑎𝑝𝑟𝑒𝑐𝑖𝑒𝑟𝑖. 𝐹𝑎𝑖𝑚𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑒𝑑𝑖𝑖 𝑎 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡, 𝑑𝑒 𝑎𝑙𝑡𝑓𝑒𝑙, 𝑖𝑛𝑢𝑡𝑖𝑙𝑎̆ 𝑟𝑒𝑐𝑙𝑎𝑚𝑎 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒. 𝐶𝑎 𝑜 𝑑𝑜𝑣𝑎𝑑𝑎̆, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎𝑡̗𝑖𝑎 𝑑𝑒 𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑠𝑒𝑎𝑟𝑎̆ 𝑛-𝑎 𝑚𝑎𝑖 𝑟𝑎̆𝑚𝑎𝑠 𝑛𝑖𝑐𝑖𝑢𝑛 𝑏𝑖𝑙𝑒𝑡 𝑛𝑒𝑣𝑎̂𝑛𝑑𝑢𝑡. 𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎 𝑝𝑖𝑒𝑠𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑒 𝑣𝑎̆𝑧𝑢𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑐𝑎̂𝑡 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡̗𝑖, 𝑖̂𝑛 𝑢𝑟𝑚𝑎 𝑠𝑡𝑎̆𝑟𝑢𝑖𝑛𝑡̗𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑎𝑔𝑒𝑛𝑡̗𝑖𝑒𝑖 𝑡𝑒𝑎𝑡𝑟𝑎𝑙𝑒 𝑀. 𝐾𝑜𝑚𝑒𝑡, 𝑠-𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑣𝑒𝑛𝑖𝑡 𝑐𝑎 𝑚𝑎̂𝑖𝑛𝑒 (𝑛.𝑛. 4 𝑓𝑒𝑏𝑟𝑢𝑎𝑟𝑖𝑒) 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑎𝑖 𝑑𝑒𝑎 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆ 𝑜 𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎𝑡̗𝑖𝑒. 𝑆𝑢𝑐𝑐𝑒𝑠𝑢𝑙 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒-𝑙 𝑝𝑟𝑒𝑣𝑒𝑑𝑒𝑚 𝑖̂𝑛 𝑚𝑜𝑑 𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟 𝑠̗𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑠𝑒𝑎𝑟𝑎̆ 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑜 𝑔𝑎𝑟𝑎𝑛𝑡̗𝑖𝑒 𝑐𝑎̆ 𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑢𝑙 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑎̆𝑛𝑡̗𝑒𝑎𝑛 𝑣𝑎 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑜𝑛𝑜𝑟𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑎𝑑𝑚𝑖𝑟𝑎𝑏𝑖𝑙𝑒𝑖 𝑐𝑖𝑜𝑐𝑜𝑙𝑎𝑡𝑖𝑒𝑟𝑒... 𝑠̗𝑖 𝑐𝑎̆ 𝑚𝑎̂𝑖𝑛𝑒 𝑙𝑎 𝑇𝑟𝑎𝑛𝑢𝑙𝑖𝑠 𝑠𝑎𝑙𝑎 𝑣𝑎 𝑓𝑖 𝑜𝑐𝑢𝑝𝑎𝑡𝑎̆ 𝑝𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑢𝑙𝑡𝑖𝑚𝑢𝑙 𝑙𝑜𝑐”. Așa a și fost, toate cele trei reprezentații s-au jucat cu casa închisă, iar actorii au fost aplaudați la scenă deschisă.

𝐋𝐞𝐧𝐲 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐫 (𝟏𝟗𝟎𝟒-𝟏𝟗𝟗𝟐) a fost, fără îndoială, o mare stea a teatrului românesc interbelic și o faimoasă cântăreață de muzică ușoară. Cu origini evreiești, s-a născut în Imperiul Rus, la Lugansk, acolo unde tatăl său, cântăreț de operă, se afla în turneu. A copilărit la Focșani după care a mers la București, unde, în 1924, și-a început cariera la Teatrul Regina Maria, sub coordonarea celebrei 𝐋𝐮𝐜𝐢𝐚 𝐒𝐭𝐮𝐫𝐝𝐳𝐚 𝐁𝐮𝐥𝐚𝐧𝐝𝐫𝐚. Ulterior a jucat la Teatrul Nostru, condus de Sică Alexandrescu, iar împreună cu marele George Vraca a înființat Teatrul Victoriei. Frumoasă, dezinvoltă și foarte talentată, Leny Caler a fost în anii '30 actrița-model pentru multe tinere.

A avut mare succes în rândul intelectualilor vremii, unii dintre aceștia dezvoltând o pasiune pentru ea. 𝐂𝐚𝐦𝐢𝐥 𝐏𝐞𝐭𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮 a căzut în mrejele sale și, într-una din notele sale critice scrise în ziare, spunea: “𝐴𝑟𝑒 𝑐𝑒𝑒𝑎 𝑐𝑒 𝑠𝑒 𝑛𝑢𝑚𝑒𝑠̗𝑡𝑒 𝑠𝑡𝑖𝑙, 𝑑𝑖𝑣𝑒𝑟𝑠𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑐𝑒𝑎 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑛 𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑡𝑜𝑛 𝑐𝑒𝑎 𝑚𝑎𝑖 𝑠𝑡𝑟𝑖𝑐𝑡𝑎̆. 𝐷𝑒 𝑎𝑖𝑐𝑖 𝑠̗𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑎𝑔𝑖𝑢𝑛𝑒𝑎 𝑖𝑟𝑒𝑧𝑖𝑠𝑡𝑖𝑏𝑖𝑙𝑎̆ 𝑎 𝑗𝑜𝑐𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑜𝑚𝑛𝑖𝑒𝑖 𝑠𝑎𝑙𝑒”. Camil Petrescu a evocat-o și în 𝑃𝑎𝑡𝑢𝑙 𝑙𝑢𝑖 𝑃𝑟𝑜𝑐𝑢𝑠𝑡, ea inspirându-l în crearea personajului misterioasa Doamna T. După ce s-au despărțit, ani mulți mai târziu, romancierul a scris cuvintele: “𝐹𝑒𝑚𝑒𝑖𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑚𝑖-𝑎 𝑑𝑎𝑡 ℎ𝑎𝑙𝑢𝑐𝑖𝑛𝑎𝑡̧𝑖𝑎 𝑢𝑛𝑒𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑎̆𝑣𝑖̂𝑟𝑠̧𝑖𝑟𝑖. 𝐴𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ ℎ𝑎𝑙𝑢𝑐𝑖𝑛𝑎𝑡̧𝑖𝑒 𝑛-𝑜 𝑝𝑜𝑡 𝑟𝑢𝑝𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑚𝑖𝑛𝑒, 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑠𝑎̆ 𝑟𝑢𝑝 𝑠̧𝑖 𝑓𝑖𝑟𝑒 𝑑𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑛𝑒”.

Un alt scriitor îndrăgostit de Leny Caler a fost 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢𝐥 𝐒𝐞𝐛𝐚𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧, care i-a dedicat romanul 𝐽𝑜𝑐𝑢𝑙 𝑑𝑒-𝑎 𝑣𝑎𝑐𝑎𝑛𝑡̗𝑎 și a creat pentru ea personajul Corina. Frumoasa artistă l-a fermecat chiar și pe marele 𝐓𝐮𝐝𝐨𝐫 𝐀𝐫𝐠𝐡𝐞𝐳𝐢, care a scris în 𝐵𝑖𝑙𝑒𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑝𝑎𝑝𝑎𝑔𝑎𝑙 următoarele cuvinte: “𝑉𝑒𝑧𝑖, 𝑐𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑒𝑠̗𝑡𝑖 𝑓𝑟𝑢𝑚𝑜𝑎𝑠𝑎̆ 𝑐𝑎 𝑜 𝑎𝑐𝑡𝑟𝑖𝑡̗𝑎̆, 𝑐𝑎 𝑜 𝑐𝑎̂𝑛𝑡𝑎̆𝑟𝑒𝑎𝑡̗𝑎̆, 𝑐𝑎 𝑜 𝑓𝑒𝑚𝑒𝑖𝑒. 𝐸𝑠̗𝑡𝑖 𝑜 𝑏𝑖𝑗𝑢𝑡𝑒𝑟𝑖𝑒, 𝑎𝑙𝑏𝑎𝑠𝑡𝑟𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑙𝑢𝑚𝑖𝑛𝑎 𝑜𝑐ℎ𝑖𝑙𝑜𝑟, 𝑐𝑢 𝑚𝑜𝑧𝑎𝑖𝑐𝑢𝑟𝑖 𝑐𝑢 𝑚𝑒𝑡𝑎𝑙𝑒 𝑠̗𝑖 𝑐𝑢 𝑣𝑎̆𝑝𝑠𝑒𝑙𝑖 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑠𝑖𝑏𝑖𝑙𝑒 𝑖̂𝑛 𝑠𝑎̂𝑛𝑔𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑢𝑚𝑖𝑡𝑎𝑙𝑒, 𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑎𝑖. 𝑇𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑠𝑡𝑖𝑐𝑙𝑎̆ 𝑠̗𝑖 𝑎𝑧𝑏𝑒𝑠𝑡... 𝑜 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑏𝑎̆𝑚 𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑚𝑖𝑟𝑜𝑠̗𝑖 𝑎 𝑝𝑙𝑎𝑡𝑖𝑛𝑎̆ 𝑠𝑎𝑢 𝑎 𝑐ℎ𝑖ℎ𝑙𝑖𝑚𝑏𝑎𝑟... 𝑐𝑢𝑟𝑎𝑡𝑎̆ 𝑐𝑎 𝑜 𝑠𝑐𝑜𝑖𝑐𝑎̆ 𝑠̗𝑖 𝑖𝑢𝑡𝑒 𝑐𝑎 𝑜 𝑏𝑖𝑐𝑖𝑢𝑠̗𝑐𝑎̆ 𝑎𝑔𝑒𝑟𝑎̆ 𝑠̗𝑖 𝑧𝑣𝑒𝑙𝑡𝑎̆”.

Din cauza originii sale evreiești, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial legea antisemită i-a interzis să mai urce pe scenă. A reușit totuși să mai joace datorită sprijinului și protecției lui 𝐒𝐢𝐜𝐚̆ 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮 și 𝐋𝐢𝐯𝐢𝐮 𝐑𝐞𝐛𝐫𝐞𝐚𝐧𝐮. A fost căsătorită de două ori: mai întâi cu Erich Kurt Willy Otto, mort pe front în 1945, apoi cu Herbert Nicolaus, de care a divorțat în 1959. În 1961 a emigrat în Israel, după care s-a stabilit în Republica Federală Germania. A murit la Berlin, pe 2 februarie (!) 1992. Postum, în anul 2004, i-a fost publicată cartea de memorii 𝐴𝑟𝑡𝑖𝑠𝑡𝑢𝑙 𝑠̗𝑖 𝑜𝑔𝑙𝑖𝑛𝑑𝑎.

***

Pe 𝟐 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟔𝟒 a încetat din viață, la București, la vârsta de 71 de ani, scriitorul 𝐈𝐨𝐧 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐧 𝐒𝐚𝐝𝐨𝐯𝐞𝐚𝐧𝐮 (Iancu- Leonte Marinescu), autorul romanelor 𝑆𝑓𝑎̂𝑟𝑠̗𝑖𝑡 𝑑𝑒 𝑣𝑒𝑎𝑐 𝑖̂𝑛 𝐵𝑢𝑐𝑢𝑟𝑒𝑠̗𝑡𝑖, 𝐼𝑜𝑛 𝑆𝑖̂𝑛𝑡𝑢 și 𝑇𝑎𝑢𝑟𝑢𝑙 𝑀𝑎̆𝑟𝑖𝑖 (despre cetatea antică Histria). I.M. Sadoveanu a decedat cu o zi înainte de a veni la Constanța, unde urma să țină o prelegere. Scriitorul a copilărit la Constanța, oraș-port pe care l-a evocat mereu în scrierile sale.

 

𝐑𝐞𝐜𝐥𝐚𝐦𝐚 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐢 -𝐌𝐨𝐚𝐫𝐭𝐞𝐚 𝐬̗𝐨𝐛𝐨𝐥𝐚𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫: 𝐏𝐫𝐚𝐟𝐮𝐥 𝐈𝐒𝐈. 𝐕𝐫𝐞𝐭̗𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐜𝐚̆𝐩𝐚𝐭̗𝐢 𝐝𝐞 𝐠𝐚̂𝐧𝐝𝐚𝐜𝐢𝐢 𝐫𝐨𝐬̗𝐢𝐢❓ 𝐈̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐧𝐭̗𝐚𝐭̗𝐢 𝐏𝐫𝐚𝐟𝐮𝐥 𝐈𝐒𝐈. 𝐏𝐥𝐨𝐬̗𝐧𝐢𝐭̗𝐞𝐥𝐞❓ 𝐓𝐨𝐭 𝐩𝐫𝐚𝐟𝐮𝐥 𝐈𝐒𝐈❗ 𝐎𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐫𝐞𝐟𝐞𝐫𝐢𝐧𝐭̗𝐞 𝐬𝐞 𝐫𝐞𝐠𝐚̆𝐬𝐞𝐬𝐜 𝐥𝐚 𝐝𝐥. 𝐄 𝐅𝐥𝐚𝐦𝐚𝐫𝐨𝐩𝐨𝐥, 𝐒𝐭𝐫. 𝐓𝐫𝐚𝐢𝐚𝐧 𝟏𝟏, 𝐝𝐞𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭 𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥. 𝐂𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚-𝐜𝐨𝐬𝐭 𝐬𝐞 𝐞𝐱𝐩𝐞𝐝𝐢𝐚𝐳𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐩𝐨𝐬̗𝐭𝐚̆ (𝟏𝟗𝟐𝟔)

 

Textul este publicat și pe site-ul muzeului: https://minac.ro/2-februarie-o-stea-pe-scena-tranulis.../