Odă pentru pinul cu șoareci

                                                  Nikos Vlahakis 
                                                  (1967)

 

 – Lasă-mă să vin în seara asta cu tine la apus,
până dincolo de bazinul care murmură povești de apă
și de mănăstirea alăturată
care se izolează în propria evlavie.

Lasă-mă să te urmez
până acolo unde se înalță pinul
conturând promisiuni de amor
ale cuplurilor care-l asediază noapte de noapte.

Lasă-mă să vin în ajutor la rugăciunea 
pe care o dă fiecare zi orizontului,
să o interpretez și să o sculptez pe o piatră.

Lasă-mă să aud șoarecii cățărându-se 
seara pe crengile lui,
jucându-se și flirtând fără rușine,
speriind liliecii și întunecatele lor profeții
din adâncurile peșterilor înconjurătoare.

Lasă-mă să te sărut strângând în mâinile noastre
euforia lotusului și mirosul puternic de ierburi sălbatice,
ca o saltea care ne adoarme.

Lasă-mă să-mi amintesc în brațele tale
de vremea când lunile purtau coroane de iederă
urcându-ți-se pe corp...

Lasă-mă în seara asta să te sărut. 

 

(din volumul Trezindu-mă în zori cu aforisme. Traducere din greacă și Prolegomene de Angela Bratsou, Editura Tracus Arte, 2024)