Despărțire 

                                       Jorge Teillier 
                                       (1935-1996)

 

Mă despart de mâinile mele 
care ar fi putut arăta trecerea stelelor 
sau liniștea de demult a pietrelor 
sub zăpezile de anul trecut.

Pentru a redeveni pădure și nisip,
mă despart de hârtia albă și de cerneala albastră,
din care au curs râuri domoale,
porci pe stradă și mori părăsite

Mă despart de prietenii
în care am crezut cel mai mult:
iepurii și moliile,
norii rupți ai verii
și umbra mea care-mi vorbea în șoaptă.

Mă despart de virtuțile și frumusețile planetei:
de învinși, de flașnete,
de liliecii care desfrunzesc spre seară 
din pădurile caselor de lemn.

Mă despart de prietenii tăcuți,
cei care nu vor să știe decât 
unde se poate bea un vin 
și pentru care toate zilele 
nu sunt decât un pretext 
pentru a cânta un cântec desuet.

Mă despart de o fată frumoasă
care fără să mă întrebe dacă o iubesc 
a mers alături de mine, s-a culcat cu mine
în orice seară ca aceasta când străzile 
îți umplu trotuarele cu frunze roșii.

Mă despart de o fată frumoasă 
al cărei chip îl văd mereu în vis
iluminat de tristețea felinarelor
de la trenurile care pornesc prin ploaie 

Mă despart în memoria mea 
mă despart de nostalgie 
 – pâine și sarea 
zilelor mele fără țintă – 
și mă despart de aceste poeme:
cuvinte, cuvinte – puțin aer
mișcat de buze – cuvinte
pentru a ascunde poate singurul adevăr:
că respirăm și apoi încetăm de a respira.


(din Antologia poezie chiliene. Antologare, cuvânt înainte și note de Darie Novăceanu, Editura Univers, 1980)