Pantalonași încă mai poartă: uitați-vă la genunchii lor, pe-ncinsa miriște a țării, deși n-a venit vara. Ce ne spune panorama? La căderea serii, după roboteala slugilor la staulele de partid, ca o umbră de câine de pripas, un cotrocenist, pregătit să respire parfumul teilor în floare, se trezi dintr-o dată că respiră în loc de brize parfumate mirosuri de ,,sinucigași.” Inclusiv pe-al lui.

Reprezentarea sinuciderii în tematica politică postdecembristă nu se referă la cea cauzată de nefericirea în dragoste. Nici măcar din dragoste față de națiune, care ar trebui să fie una pasională, nu ? Sintagme precum ,,Cel mai mare partid”, ,,Partid istoric”, ,,Cucuveaua de la Cotroceni”, ,,Mari negociatori”, ,,Președinte jucător”, ,,Coaliție politică împotriva naturii”, ,,Ciuma roșie”, ,,Președinte dulap”, inventante și purtate ca pe brățări, de la gleznă la braț și invers, de mass media, au ca model fie principiul metamorfozei, fie al iluziei de tip Decameron.

Teatrul servit de niște tipi costumați la patru-cinci ace, cu voci grave, amenințătoare, chiar, de culoarea barilului de țiței, deci a petro-dolarului, care vor să insufle, în continuare, cui vrea să ia loc pe treptele-i invizibile, sentimente de incertitudine și insecuritate socială, dezmințiri repetate, de repudiere și discordie, de noi identități de tip narcisistic, poartă după ei fie un flaut (nicidecum fermecat), fie un trombon, tompetă sau sistemul de tobe, e un semn, mă refer la teatru, de lașitate și trădare națională.

Universalitatea acestor instrumente e una, iar folosirea lor, cu diferite ocazii, prilejuri, jonglerii politico-economico-soliale de către acești tipi care pretind, ascultați-i și azi, că cetățeanul român, electorul bine informat nu le înțelege măcar idealurile pentru care au ajuns să conducă niște asociații politice, un guvern, un minister, o cameră a parlamentului etc., și ca atare el trebuie ignorat, luat în râs, disprețuit, deși, potrivit rasei, ei nu sunt cu nimic mai superiori nici decât mine și nici decât dumneavoastră, e alta. Cum nici ideile despre viață n-ar trebui să ne diferențieze.

Și totuși : o mare scârbă față de aceștia mă încearcă iar. Ce mi-o alimentează? Războiul acestor asociații politice, care se bucură de foarte puțină stimă, purtat nu doar cu mine, inventând, nu că ar fi dedicate lecturii, narativul, acum acesta nu mai e de tip european ci de tip occidental, narativul ucrainean căruia îi adaugă și pedeapsa cu infernul, precum și pe cel al dezordinii patriarhale ca să nu-i spun spaima de revolte sociale mocnite, războiul zic, este, de fapt, o lungă campanie deșănțată de afirmare a faptului că unii cetățeni sunt scalvi de la natură și nu au destulă calitate umană pentru a-și da singure ordine și că ele, asociațiile politice, s-au înființat și au statut tocmai pentru a le reproșa acestora, deci și mie, zilnic, că filosofia lor publică este nu doar arogantă ci și prezumțioasă.

Personaje grotești, purtătoare de steag al paiațelor este chiar fantoma de la Cotroceni, continuă să defileze pe scena marelui teatru național, iar mândria resimțită de faptul că se află în scenă este credința că misiunea lor este unică, să provoace și să întrețină conflictul în interiorul nației, de orice natură ar fi el, de exemplu, băiețașul de la Ministerul Muncii s-a arătat iritat când i s-a strigat ,,Manole, Manole de Paște ai mâncat fasole ?”, când de fapt sunt obligați, repet, sunt obligați să lupte pentru prosperitatea nației lor și nu împotriva ei.

Căci nu există autoritate mai înaltă care să le judece acțiunile și pretențiile de divinități politice decât însuși omul, ca mine, ca dumneavostră, bunule elector. Cultura lor politică este o amăgire, o impostură. Idei legale, morale, sociale, intelectuale, religioase, economice? Ioc. O dovedește realitatea. Nici ea nu iartă. Pe scara rulantă / rulată, ca la cinemaul de cartier, vor urca spre ruină. Morala ortodoxă nu mai este invocată, dar nici ea nu-i va ierta. Valorile ce decurg din acest concept constat că nu mai sunt în consonanță cu idealurile naționale. Moralei ortodoxe i-aș atribui azi doar valoare de protest, ca una dintre teribilele manifestări ale disperării omului.

Valorile democrației ? Păi am văzut ce face occidentul cu ele : le-a introdus de la produse consumabile pe lista produse aflate în lichidare de stoc, cică din necesități istorice. Din ,,necesități istorice”, o spun fără plăcere, explozia de ,,sinucideri” nu va avea motivări psihologice, ci doar de moravuri. Iar moravurile, știți și dumneavoastră, nu se schimbă.

Melancolia solemnă a celor mai sus amintiți dar și a celor ce le stau în spate, pentru poze și loialitate stipendiată, nu-mi sfâșie sufletul, pentru că ea ascunde mari decese naționale.

Și-o mare scârbă mă încearcă, oare a câta oară ?