Împărăția scoicii înghițite

                                                  Yevgeniy Breyger
                                                  (1989) 

 

În noaptea în care satul se înarmează, ploaia măruntă
crengile și-și dezvăluie intenția – preschmbarea
copacilor în scris. Cămașa lor tristă
cămașa cu solzi peste piele o ține trează,

când doarme. Jos în vale e încă lumină,
curând va sta la masă. Curând va lua cuțitul,
curând va scrijeli un semn, care o ajută să uite.
De-a lungul râului printre trestii sunt pietre.

În noaptea în care rămâne însărcinată, se visează
pe ea în pielea copilului. Când plânge, îl poartă
înaintea ei ca pe un castel. Ca pe o rochie, îi e
foame, ca pe o carapace când e singură.

Copilul deschide ochii, se vede născut,
ea pune o scoică înăuntru. Cum deosebesc
un copil adoptat de un pumn?
Ceața unei guri, care tocmai se pregătește

să înghită ceața? Suprafața netedă
a corpului unei stepe fără copaci, în care
zace, fără să se miște, nenăscutul? 
fire, vii, țes o plasă prin inima ei.

Jos în burtă e încă lumină, curând, o mână
va scoate apa în carapace, va interpreta
un semn, curând se va auzi o bătaie în ușă
va deschide ușile din sat – Sunt eu acela?


(din volumul Salutare, barbarilor! Antologie de poezie germană de la Elko Erb la Yevgeniy Breyger. Traducere din limba germană de Manuela Klenke. Antologie îngrijită de Manuela Klenke & Joachim Umlauf, Casa de Editură Max Blecher, 2022).