Mai 

                                                 Dulce María Borrero
                                                 (1883-1945)

 

Sosit-ai, Mai... pământul se-nfioară,
fiindu-i sărut întâia ta lumină,
sub calda-ți mângâiere câmpul surâde iară,
simțind cum se înalță iarba din rădăcină.

Vibrează-o notă dulce și puțină
în cuiburile-ascunse, pentru prima oară
o aripă foșnește și-n fața ta se-nclină,
că te-ai întors, pierdută primăvară.

Țesută din iluzie și floare,
înmiresmata mantie-ți aruncă 
peste-așteptări, căci lacrimile noastre 

sub ea se schimbă-n rouă și oricare
rază-i o inimă arzând pe luncă,
iar sufletele, fluturi în înălțimi albastre.

 

(din volumul O sută de ani de poezie cubaneză. Selecție, tălmăcire și prefață de Darie Novăceanu, Editura Minerva, 1988).