Pe-un drum fiind deunăzi călător

                                           Dante Alighieri
                                           (1265-1321)

 

Pe-un drum fiind deunăzi călător,
tăcut și fără chef de mers călare*,
găsii pe Amor la mijloc de cale
purtând un strai de pelerin ușor.

Umil la chip precum un senior
ce și-a pierdut a rangului favoare;
gândind și suspinând venea agale,
cu ochii-n jos, de lume temător.

Zărindu-mă, pe nume m-a chemat
și-mi zise: ,,Vin din locu-n care
îți duse vrerea-mi inima, dar iar
ți-o readuc spre-al desfătării har”.
Atunci cuprins de-o mare-nduioșare 
de el, pieri... făr' să-nțeleg, deodat'.

 

*Călătorului, adică poetului melancolic și îndrăgostit, îi displace mersul călare, întrucât se afla, probabil, într-o expediție militară.

(din volumul Sonete. Traducere, studiu introductiv, note și comentarii de Leonida Maniu, Editura Institutul European, 1997).