Dionysos al lui Exekias

                                                     Edmond-Henri Crisinel
                                                     (1807-1948)

 

Cum iese ca-ntr-o vrajă din neguri și tăceri
  – O, minunată, sumbră și stranie minune! – ,
Dumnezeiesc condusă sub vântul ce apune,
Corabia-i uimește pe-al zorilor străjeri!

Delfini porniți pe urme-i, voi care-ați fost năieri,
Priviți cum a prins vița pe vergi să se-nminune 
De valuri și de zeul ce iese din genune
La blândul cânt iscat de marinele-adieri!

Zeu drag, să nu slăbească domneasca ta vedere!
Pe nava mea zglobie, pictată din plăcere,
El preamărește-odihna de tânăr zeu slăvit.

Singurătate, vuiet de-abis, singurătate...
Ce pot s-aștept eu, dacă nu fulgerul țâșnit
Din casta lui privire ce prin tării răzbate?


(din volumul Lirică elvețiană de limbă franceză. Tălmăcire, antologie și prezentări de Jean Grosu. Prefață de Odette Renaud-Vernet, Editura Minerva, 1985).